Aceşti Sfinţi Apostoli, din cei 70, au fost următori şi ucenici ai Sfântului Apostol Pavel, slujind la răspândirea adevăratei credinţe. Sfinţii Filimon, Arhip şi Apfia lucrau în cetatea Colose din Frigia, iar fericitul Onisim la Roma. Sfântul Arhip este cinstit de Sfântul Pavel cu numele de „împreună oştean cu noi”, precum scrie în Epistola către Filimon, capitolul al 2-lea. În aceeaşi epistolă, Filimon este zugrăvit ca un fiu duhovnicesc şi prieten adus la credinţă de însuşi Apostolul Neamurilor. Sfânta Apfia, soţia lui Filimon, este numită „sora Apfia” datorită vredniciilor ei (Filimon cap. 2). Sfântul Onisim din sclav ajunge Apostol al Domnului şi din răufăcător frate egal în vrednicie cu fostul său stăpân, Filimon.
Sfinţii Mucenici Eutropie, Cleonic şi Vasilisc
Aceşti sfinţi au trăit pe vremea împăraţilor Diocleţian şi Maximian. Au fost rude şi împreună ostaşi cu Sfântul Teodor Tiron şi erau din Amasia Pontului, în Asia Mică. Eutropie şi Cleonic erau fraţi, iar Vasilisc era nepot al Sfântului Teodor. Fiind creştini şi propovăduitori ai credinţei, au fost prinşi împreună cu Sfântul Teodor şi întemniţaţi pentru o lungă perioadă de timp. Dregătorul Asclepiodot, venind în Amasia, i-a chemat pe cei trei tineri înaintea sa, încercând să-i facă să se lepede de credinţa în Domnul Iisus Hristos. Zadarnice fiind încercările sale, i-a supus la grele chinuri. Drept aceea, Eutropie, socotit „dascălul vrăjitoriei”, pentru puterea cu care apăra dreapta credinţă, a fost mai întâi bătut peste gură şi peste tot trupul, până la desfacerea cărnii de pe oase. Apoi au turnat peste toţi smoală topită şi din nou au fost aruncaţi în temniţă. Fiind duşi în templul Artemidei, ca în faţa poporului să aducă jertfă idolului, la rugăciunea lor către Dumnezeu idolul a căzut la pământ şi s-a sfărâmat. Aşadar, fiind învinuiţi de vrăjitorie, Eutropie şi Cleonic şi-au primit sfârşitul prin răstignire pe cruce, asemenea Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Cât despre Vasilisc, care se ruga ca şi el să fie răstignit odată cu prietenii săi, Asclepiodot, nevrând să-i dea această mângâiere, l-a aruncat în temniţă şi mai târziu, în ziua de 22 mai, i-a tăiat capul cu sabia, primind astfel cununa muceniciei de la Dumnezeu.