Prorocul Avdie este amintit în Sfânta Scriptură, scrierea sa fiind cea mai scurtă din tot Vechiul Testament, aflată între cartea prorocului Ioil şi a prorocului Iona. Aceasta conţine 21 de versete şi se numeşte Vedenia lui Avdie. A trăit cu 600 de ani înainte de Hristos, iar cartea sa a fost scrisă în urma năvălirii unei puteri străine asupra Ierusalimului. Edomiţii, care erau fraţii evreilor, s-au unit cu duşmanii şi au luat parte la pustiirea lui Israel. Astfel, prorocul Avdie le vesteşte idumeilor pedeapsa pe care o vor primi de la Dumnezeu. „Cei din Negheb (Miazăzi) vor cuprinde muntele lui Isav, iar cei din câmpie, ţara Filistenilor; ei vor lua în stăpânire ţinutul lui Efraim şi al Samariei, şi Veniamin va stăpâni Galaadul. Şi cei robiţi din această oştire, fiii lui Israel, vor lua în stăpânire Canaanul până la Sarepta, şi cei robiţi din Ierusalim care sunt la Sefarad vor stăpâni cetăţile de la miazăzi. Şi biruitori se vor sui în muntele Sionului ca să judece muntele lui Isav; iar împărăţia a Domnului va fi!” (Avdie 1, 19-21). Cartea sa este un strigăt către dreptatea Domnului.
Sfinţii Mucenici Manuil, Savel şi Ismail; Isavru, Inochentie, Felix şi Peregrin
Sfinţii Mucenici Manuil, Savel şi Ismail au fost trei fraţi din Persia, crescuţi în frică de Dumnezeu de mama lor, care era creştină, cu toate că tatăl lor era păgân. Cei trei tineri, care erau ostaşi, au fost trimişi de Alamundar, împăratul Persiei, în Calcedon, pentru pace, la împăratul Iulian Apostatul (361-363). Au fost primiţi cu cinste, dar, aflând că sunt creştini, păgânul Iulian i-a supus la chinuri, tăindu-le capetele. Când împăratul a poruncit să le fie arse trupurile mucenicilor, s-a făcut cutremur, pământul s-a despicat şi a primit în sine trupurile. După două zile de fierbinte rugăciune a creştinilor, pământul a dat înapoi trupurile, care răspândeau o dulce mireasmă. Mulţi păgâni care fuseseră de faţă la această minune au crezut în Domnul Hristos şi s-au botezat. Trupurilor Sfinţilor Mucenici Manuil, Savel şi Ismail au fost înmormântate de creştini cu cinste şi evlavie. Aflând de uciderea trimişilor săi, împăratul persan l-a biruit pe Iulian, care a şi murit atunci.