Aceşti Sfinţi Apostoli, din cei 70, au fost următori şi ucenici ai Sfântului Apostol Pavel, slujind la răspândirea adevăratei credinţe. Sfinţii Filimon, Arhip şi Apfia lucrau în cetatea Colose din Frigia, iar fericitul Onisim la Roma. Sfântul Arhip este cinstit de Sfântul Pavel cu numele de „împreună oştean cu noi”, precum scrie în Epistola către Filimon, capitolul al 2-lea. În aceeaşi epistolă, Filimon este zugrăvit ca un fiu duhovnicesc şi prieten adus la credinţă de însuşi Apostolul Neamurilor. Sfânta Apfia, soţia lui Filimon, este numită „sora Apfia” datorită vredniciilor ei (Filimon cap. 2). Sfântul Onisim din sclav ajunge Apostol al Domnului şi din răufăcător frate egal în vrednicie cu fostul său stăpân, Filimon.
Sfinţii Mucenici Vasilisc şi Marcel; Sfinţii Părinţi de la Sinodul al II-lea Ecumenic
Sfântul Vasilisc a trăit pe vremea lui Maximian (286-305) şi era din satul Humialon, din ţinutul Amasiei. El era nepotul Sfântului Mucenic Teodor Tiron şi a ieşit la lupta mucenicească, împreună cu Sfinţii Cleonic şi Eutropie, care erau ostaşi ca şi Sfântul Teodor. Prietenii lui fiind ucişi pentru Hristos, Sfântul Vasilisc îi ruga cu lacrimi pe prigonitori, să nu-l despartă de ceilalţi fraţi de mucenicie, însă dregătorul Agripa nu l-a ucis ci l-a trimis în temniţă. Acolo, fericitul s-a învrednicit a-L vedea pe Însuşi Mântuitorul Iisus Hristos, Care i-a poruncit să meargă şi să propovăduiască Evanghelia Sa în satul Comane. După ce a ieşit din temniţă, Sfântul Vasilisc a plecat spre Comane, propovăduind dreapta credinţă, însă a fost prins de păgâni, care l-au silit să încalţe încălţăminte de fier, plină de cuie ascuţite. Pe toate le-a răbdat sfântul, iar când a ajuns la Comane a fost silit să jertfească idolilor, însă el s-a opus. Atunci, dregătorul a poruncit să i se taie capul, iar trupul său să fie aruncat în râu. Aşa a primit Sfântul Vasilisc cununa muceniciei, din mâinile Domnului Iisus Hristos.