Prorocul Avdie este amintit în Sfânta Scriptură, scrierea sa fiind cea mai scurtă din tot Vechiul Testament, aflată între cartea prorocului Ioil şi a prorocului Iona. Aceasta conţine 21 de versete şi se numeşte Vedenia lui Avdie. A trăit cu 600 de ani înainte de Hristos, iar cartea sa a fost scrisă în urma năvălirii unei puteri străine asupra Ierusalimului. Edomiţii, care erau fraţii evreilor, s-au unit cu duşmanii şi au luat parte la pustiirea lui Israel. Astfel, prorocul Avdie le vesteşte idumeilor pedeapsa pe care o vor primi de la Dumnezeu. „Cei din Negheb (Miazăzi) vor cuprinde muntele lui Isav, iar cei din câmpie, ţara Filistenilor; ei vor lua în stăpânire ţinutul lui Efraim şi al Samariei, şi Veniamin va stăpâni Galaadul. Şi cei robiţi din această oştire, fiii lui Israel, vor lua în stăpânire Canaanul până la Sarepta, şi cei robiţi din Ierusalim care sunt la Sefarad vor stăpâni cetăţile de la miazăzi. Şi biruitori se vor sui în muntele Sionului ca să judece muntele lui Isav; iar împărăţia a Domnului va fi!” (Avdie 1, 19-21). Cartea sa este un strigăt către dreptatea Domnului.
Sfinţii Sfinţiţi Mucenici Achepsima, Iosif şi Aitala; Aşezarea moaştelor Sfântul Mare Mucenic Gheorghe în Lida
Sinaxarul zilei 3 noiembrie
Sfinţii Sfinţiţi Mucenici Achepsima episcopul, Iosif preotul şi Aitala diaconul au trăit în Persia, în vremea regelui Sapor al 2-lea (309-379), prigonitorul creştinilor, în vreme ce peste romani au stăpânit, rând pe rând, împăraţii de la Sfântul Constantin cel Mare şi până la Teodosie cel Mare. Regii perşilor îi prigoneau pe creştini, nu pentru că aceştia ar fi săvârşit fărădelegi, ci pentru faptul că numărul lor creştea din ce în ce mai mult, încât vechea religie păgână a perşilor era pe cale să dispară. Perşii se rugau în acea vreme la doi zei, unul al binelui şi altul al răului, se închinau soarelui şi focului şi beau sânge de animale. Deci, a dat Sapor poruncă în întreaga sa împărăţie să fie ucişi toţi aceia care se închină lui Hristos. Şi au fost ucişi fără cruţare mulţi creştini care se aflau prin sate sau prin cetăţi, chiar oameni apropiaţi regelui. În acea vreme, episcopul cetăţii Anita, fericitul Achepsima, a fost prins, el fiind bătrân de zile şi cinstit, având vârsta de 80 de ani. Nevrând să se închine soarelui şi focului, a fost bătut cu toiege ghimpoase. Apoi au fost prinși şi preotul Iosif şi Aitala diaconul, vestiţi pentru credinţa şi ştiinţa lor. Şi nevrând ei să se închine focului, au fost bătuţi cumplit încât li se desprindea carnea de pe oase. Apoi, legându-i, i-au băgat în temniţă lângă episcopul lor, Achepsima. Acolo au stat pătimitorii pentru Hristos trei ani, fiind scoşi în fiecare lună la chinuri. După toate acestea, odată, scoţându-l iarăşi pe fericitul episcop, ostaşii l-au bătut până şi-a dat sufletul. Pe Iosif preotul şi pe Aitala diaconul, spânzurându-i cu capul în jos, i-au ucis cu pietre.
