Prorocul Avdie este amintit în Sfânta Scriptură, scrierea sa fiind cea mai scurtă din tot Vechiul Testament, aflată între cartea prorocului Ioil şi a prorocului Iona. Aceasta conţine 21 de versete şi se numeşte Vedenia lui Avdie. A trăit cu 600 de ani înainte de Hristos, iar cartea sa a fost scrisă în urma năvălirii unei puteri străine asupra Ierusalimului. Edomiţii, care erau fraţii evreilor, s-au unit cu duşmanii şi au luat parte la pustiirea lui Israel. Astfel, prorocul Avdie le vesteşte idumeilor pedeapsa pe care o vor primi de la Dumnezeu. „Cei din Negheb (Miazăzi) vor cuprinde muntele lui Isav, iar cei din câmpie, ţara Filistenilor; ei vor lua în stăpânire ţinutul lui Efraim şi al Samariei, şi Veniamin va stăpâni Galaadul. Şi cei robiţi din această oştire, fiii lui Israel, vor lua în stăpânire Canaanul până la Sarepta, şi cei robiţi din Ierusalim care sunt la Sefarad vor stăpâni cetăţile de la miazăzi. Şi biruitori se vor sui în muntele Sionului ca să judece muntele lui Isav; iar împărăţia a Domnului va fi!” (Avdie 1, 19-21). Cartea sa este un strigăt către dreptatea Domnului.
Soborul Sf. 70 de Apostoli; Sf. Cuv. Teoctist din Sicilia; Sf. Cuv. Apolinaria; Sf. Cuv. Nichifor cel Lepros
Aceşti 70 de Apostoli au fost aleşi de Domnul şi trimişi câte doi, înaintea Sa, în toate cetăţile şi locurile unde avea să meargă El, zicându-le: „Secerişul este mult, dar lucrătorii sunt puţini; rugaţi deci pe Domnul secerişului să scoată lucrători la secerişul Său” (Luca 10, 2). În capitolul al 10-lea din Evanghelia sa, Sfântul Luca istoriseşte cum au fost trimişi Apostolii să-L vestească pe Hristos, ca nişte înaintemergători ai dreptei credinţe, fiind el însuşi unul dintre aceşti 70 de ucenici ai Domnului. Numele lor se află păstrate în Mineiul pe ianuarie, la ziua a patra.
Astăzi o pomenim şi pe Sfânta Cuvioasă Apolinaria (†470). Luând slugi, slujnice, aur şi argint, a plecat la Ierusalim, unde, după ce s-a închinat la Locurile Sfinte, i-a eliberat pe robi şi a împărţit toate averile ei săracilor. Apoi, a plecat la Alexandria, unde s-a nevoit mulţi ani, după care a intrat într-un schit, spunând că este famen şi că se numeşte Dorotei. Aici, Cuvioasa Apolinaria a vindecat-o pe sora ei, care era demonizată. După o vreme, sora sa părea că este însărcinată, iar tatăl ei, Antemie, socotind că a rămas grea de la Dorotei, a trimis îndată călăreţi şi l-au adus înaintea sa. Atunci Sfânta, arătând că este fiica lui Antemie, i-a făcut pe toţi să se minuneze şi să se înfricoşeze. După ce a trecut la cereştile lăcaşuri, s-a cunoscut de către monahi că este femeie, de care lucru toţi s-au înspăimântat şi s-au îndemnat să mulţumească Domnului.
Tot astăzi, Biserica noastră îl pomeneşte şi pe Sfântul Cuvios Nichifor cel Lepros. Sfântul Nichifor s-a născut în anul 1890, în insula Creta, iar la botez a primit numele Nicolae. A rămas orfan de mic, fiind crescut de bunicul după tată. La vârsta de 13 ani a dezvoltat primele semne ale leprei. A plecat în Egipt, unde a lucrat o vreme la un bărbier din Alexandria, dar, întrucât boala a înaintat, a cerut sfatul unui arhiereu ortodox, care l-a îndrumat spre Cuviosul Antim Vaianos, care slujea la leprozeria din Hios. La vârsta de 24 de ani, în anul 1914, Nicolae a ajuns la azilul-spital pentru leproși, administrat de ieromonahul Antim. După doi ani, Cuviosul Antim l-a tuns în monahism, dându-i numele de Nichifor. Sfântul Nichifor a fost binecuvântat de Dumnezeu cu darul vindecărilor. A trecut la Domnul în ziua de 4 ianuarie 1964, la vârsta de 74 de ani. A fost canonizat de Patriarhia Ecumenică în anul 2012, fiind sărbătorit în data de 4 ianuarie.
Pr. Ștefan Sfarghie
