Prorocul Avdie este amintit în Sfânta Scriptură, scrierea sa fiind cea mai scurtă din tot Vechiul Testament, aflată între cartea prorocului Ioil şi a prorocului Iona. Aceasta conţine 21 de versete şi se numeşte Vedenia lui Avdie. A trăit cu 600 de ani înainte de Hristos, iar cartea sa a fost scrisă în urma năvălirii unei puteri străine asupra Ierusalimului. Edomiţii, care erau fraţii evreilor, s-au unit cu duşmanii şi au luat parte la pustiirea lui Israel. Astfel, prorocul Avdie le vesteşte idumeilor pedeapsa pe care o vor primi de la Dumnezeu. „Cei din Negheb (Miazăzi) vor cuprinde muntele lui Isav, iar cei din câmpie, ţara Filistenilor; ei vor lua în stăpânire ţinutul lui Efraim şi al Samariei, şi Veniamin va stăpâni Galaadul. Şi cei robiţi din această oştire, fiii lui Israel, vor lua în stăpânire Canaanul până la Sarepta, şi cei robiţi din Ierusalim care sunt la Sefarad vor stăpâni cetăţile de la miazăzi. Şi biruitori se vor sui în muntele Sionului ca să judece muntele lui Isav; iar împărăţia a Domnului va fi!” (Avdie 1, 19-21). Cartea sa este un strigăt către dreptatea Domnului.
Soborul Sfinţii 70 de Apostoli; Sfântul Cuvios Teoctist; Sfântul Cuvios Apolinaria
Aceşti 70 de Apostoli au fost aleşi de Domnul şi trimişi câte doi, înaintea Sa, în toate cetăţile şi locurile unde avea să meargă El. În capitolul al 10-lea din Evanghelia sa, Sfântul Luca istoriseşte cum au fost trimişi Apostolii să vestească pe Hristos, ca nişte înaintemergători ai dreptei credinţe, fiind el însuşi unul din aceşti 70 de ucenici ai Domnului Hristos. Numele lor se află păstrate în Mineiul pe ianuarie, la ziua a 4-a. Tot în această zi pomenim pe Sfânta Cuvioasă Apolinaria (†470), care a trăit pe vremea lui Leon cel Mare, fiind fiica lui Antemie, ocârmuitorul Romei. De tânără, a dorit fecioria şi se ruga lui Dumnezeu să rămână fecioară până la moarte. Luând slugi, slujnice, aur şi argint, a plecat cu voia părinţilor ei la Ierusalim, unde, după ce s-a închinat la Locurile Sfinte, a eliberat pe robi şi a împărţit toate averile ei săracilor. Apoi a plecat la Alexandria, unde s-a nevoit mulţi ani într-o luncă, după care a intrat într-un schit, spunând că este famen şi că se numeşte Dorotei. Cuvioasa Apolinaria a vindecat-o pe sora ei, care era chinuită de un duh necurat.
