Pentru un creştin care mărturiseşte credinţa ortodoxă formulată la sinoadele ecumenice, scopul ultim al existenţei sale este mântuirea şi viaţa veşnică din Împărăţia cerurilor. De aceea are nădejdea că la a doua venire a Domnului nostru Iisus Hristos toţi cei adormiţi din veac vor învia şi se vor prezenta la Înfricoşătoarea Judecată, unde, dacă au împlinit faptele bune ale credinţei, vor dobândi Raiul.
Rostind zilnic la rugăciunile de dimineaţă Crezul, mărturisim credinţa noastră în învierea morţilor şi viaţa veşnică: „Aştept învierea morţilor. Şi viaţa veacului ce va să fie”. Pentru că noi ştim de la Sfântul Apostol Pavel că „Hristos a înviat din morţi, fiind începătură (a învierii) celor adormiţi. Că de vreme ce printr-un om a venit moartea, tot printr-un om şi învierea morţilor. Căci, precum în Adam toţi mor, aşa şi în Hristos toţi vor învia” (1 Corinteni 15, 20-22). Şi tot el ne spune că „vrăjmaşul cel din urmă, care va fi nimicit, este moartea” (1 Corinteni 15, 26).
Aşa că noi, cei ce credem în Hristos Domnul vieţii, după învierea Lui nu mai vorbim de morţi, ci de adormiți în Domnul care aşteaptă cu trupurile în morminte Parusia, când vor învia, pentru a se înfăţişa în faţa Dreptului Judecător. Atunci sufletul se va uni din nou cu trupul şi aşa se va prezenta omul la Judecata Universală. Până atunci sufletul despărţit de trup prin moarte este, în urma Judecăţii particulare, în Rai, dacă omul a făcut fapte bune în timpul vieţii pământeşti, sau în iad, dacă a urmat îngerilor căzuţi prin păcate.
Pentru cei mutaţi din această viaţă, Biserica Ortodoxă a rânduit ca în sâmbăta ce precede Duminica Înfricoşătoarei Judecăţi, când se face Lăsat de sec de carne, să fie o zi de pomenire generală a celor adormiţi, numită Moşii de iarnă. Anul acesta, Sâmbăta Lăsatului sec de carne cade în ziua de 9 martie.
În tradiţia ortodoxă, sâmbăta este ziua pomenirii celor adormiţi. Toate sâmbetele de peste an sunt reflexii ale Sâmbetei Mari, când Hristos Se află în triplă ipostază: „În mormânt cu Trupul, în iad cu sufletul, ca un Dumnezeu, în Rai cu tâlharul şi pe tron împreună cu Tatăl şi cu Duhul...”. De aceea cel adormit este „o icoană a şederii lui Hristos în mormânt”. Văzând lucrurile aşa, înţelegem că „sâmbetele anului liturgic sunt consacrate unei comemorări generale şi anonime care nu diferă deloc în această privinţă de sâmbăta morţilor ce precede Duminica Lăsatului (sec) de carne”, care însă este mai solemnă şi „consacrată exclusiv comemorării tuturor părinţilor şi fraţilor creştini ortodocşi adormiţi de la începutul veacurilor” (Ieromonah Makarios Simonopetritul, Triodul explicat. Mistagogia timpului liturgic, Editura Deisis, Sibiu, 2008, p. 297).
Mâine facem pomenire pentru toţi cei din veac adormiţi întru dreapta credinţă şi cu nădejdea învierii. Acum sunt pomeniți și cei care nu au avut parte de slujbă de pomenire, pentru că au murit „pe neaşteptate printre străini: pe mare, în munţi neumblaţi, în prăpăstii, în crăpăturile pământului, de ciumă, de foame, în războaie, de foc, de ger şi de alte felurite morţi”, după cum ne spune Sinaxarul, care face şi precizarea că, din cauza sărăciei şi a lipsurilor, unii oameni trecuţi din această viaţă nu au avut parte de slujba de pomenire rânduită de Biserică, iar Sfinţii Părinţi au rânduit acum şi pomenirea acestora. Urmărind textul Sinaxarului, vedem că această pomenire de obşte a celor adormiţi se face urmând predania Sfinţilor Apostoli şi că este de mare folos pentru cei trecuţi la Domnul. Aceasta este prima motivare a pomenirii generale a celor adormiţi în această sâmbătă, iar a doua este că ea precede Duminica Lăsatului sec de carne, când „prăznuim a doua venire a lui Hristos” şi ne este pusă înainte Înfricoşătoarea Judecată, la care se vor prezenta toţi oamenii care au trăit pe pământ pentru a răspunde înaintea Dreptului Judecător pentru faptele săvârşite.
Duminica Înfricoşătoarei Judecăţi, după cum precizează părintele Makarios Simonopetritul, este o „continuare logică a comemorării tuturor defuncţilor din ziua precedentă, dat fiind că aceasta anticipa adunarea finală a celor vii şi a celor morţi”. Tot el ne spune că la Parusie „toţi se vor aduna pentru a fi judecaţi după fapte” şi „toate vor fi atunci restaurate în Împărăţia universală a Iubirii dumnezeieşti: dar drepţii se vor împărtăşi de ea într-un mod diferit de păcătoşi, ale căror fapte vor fi mistuite de focul Dumnezeirii. Acelaşi foc dumnezeiesc va fi atunci lumină pentru drepţi şi foc mistuitor pentru păcătoşi”.
În duminica în care facem Lăsat sec de carne avem în prim-plan pericopa evanghelică ce se citeşte la Sfânta Liturghie de la Matei 25, 31-46, unde Mântuitorul ne prezintă criteriile Judecăţii Universale de la sfârşitul lumii. Această Judecată este înfricoşătoare pentru consecinţele ei, care sunt eterne.
Sinaxarul acestei duminici, a treia din perioada Triodului, ne spune că, la sfârşitul lumii, a doua venire a lui Hristos „va fi pe neaşteptate ca un fulger, mergând înainte cinstita Lui Cruce”. Antihrist şi slujitorii săi „vor fi dați focului veşnic”. Iar la chemarea îngerilor, „deodată, de la marginile pământului şi din toate stihiile, tot neamul omenesc” va veni în Ierusalim, unde va fi Înfricoşătoarea Judecată. „Toți oamenii se vor schimba întru nestricăciune cu propriile lor trupuri şi suflete şi vor avea aceeaşi formă.” Domnul nostru Iisus Hristos, „printr-un singur cuvânt, va despărți pe cei drepți de cei păcătoşi. Şi vor merge lucrătorii faptelor bune spre a primi viața veşnică, iar păcătoşii spre a primi chinul veşnic. Şi nu vor înceta niciodată acestea, nici viața veşnică, nici chinul veşnic”.
Acest lucru noi îl mărturisim în Simbolul Credinţei niceo-constantinopolitan, când spunem că Mântuitorul nostru Iisus Hristos după Înălţarea Sa la cer „iarăşi va să vină cu slavă, să judece viii şi morţii, a Cărui Împărăţie nu va avea sfârşit”. În această Împărăţie vrem să ajungem şi noi, iar la Judecată să auzim cuvintele lui Hristos, Dreptul Judecător: „Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, moşteniţi împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii” (Matei 25, 34). Biserica în duminica ce urmează ne pune înainte Înfricoşătoarea Judecată pentru a ne determina să urmăm faptelor bune ale credinţei şi să părăsim păcatul prin post şi pocăinţă.
