„Bucură-te, Mireasă, pururea Fecioară!”

Primul imn acatist din istoria Bisericii este cel al Bunei Vestiri, care se citeşte în această seară în cadrul Deniei, care este Utrenia sâmbetei din săptămâna a 5-a din Postul Mare. Acest lucru se face în amintirea salvării miraculoase a Constantinopolului în secolele 7, 8 şi 9 cu ajutorul Maicii Domnului.

După cum aflăm din Sinaxar acest acatist a fost rostit în timpul asediului Constantinopolului din anul 626. Atunci armata imperială condusă de împăratul Heraclie era în Orient. În lipsa împăratului şi a armatei bizantine, Constantinopolul este atacat de avari şi perşi. Capitala imperială bizantină avea foarte puţini soldaţi care să apere oraşul Sfântului Constantin cel Mare. În faţa acestei situaţii disperate, Patriarhul Serghie face o procesiune între zidurile Constantinopolului care apărau oraşul de invadatori. Procesiunea condusă de patriarh a adus speranţă în rândul populaţiei speriate a Constantinopolului. Mai ales că Patriarhul Serghie i-a îndemnat să ceară ajutorul Maicii Domnului, ocrotitoarea capitalei imperiale bizantine. Ca urmare a rugăciunilor creştinilor bizantini, cu ajutorul Maicii Domnului invadatorii au fost înfrânţi în chip minunat de locuitorii Constantinopolului la 7 august 626. În cinstea acestei victorii minunate, bizantinii au mulţumit Maicii Domnului făcând priveghere de toată noaptea în Biserica Sfintei Fecioare Maria din Vlaherne citind Imnul Acatist.

Această zi a rămas ca un moment de comemorare anuală a acestui eveniment excepţional din istoria Bizanţului. La el se adaugă şi salvarea Constantinopolului în faţa asediilor din anii: 677, 717-718 şi 860, de către arabi şi varegi. Aceste evenimente sunt comemorate prin Imnul Acatist care se citeşte în Denia de vineri seara din săptămâna a 5-a din Postul Mare şi este modul în care mulţumim Maicii Domnului pentru aceste biruinţe dobândite de bizantini cu ajutorul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. De aceea noi spunem în Acatistul Bunei Vestiri: „Apărătoare Doamnă, pentru biruință, mulțu­miri, izbăvindu-ne din nevoi, aducem ție, Născătoare de Dumnezeu, noi, robii tăi”.

Istoria acestei cinstiri prin Imnul Acatist al Maicii Domnului ne este prezentată de ieromonahul Makarios Simonopetritul în lucrarea sa Triodul explicat: „Prăznuirea eliberării miraculoase a Constantinopolului cântată împreună cu Acatistul a fost transferată la începutul secolului 8, de pe 7 august pe 25 martie, de către patriarhul Gherman în virtutea legăturii intime a acestui imn cu Buna Vestire. Dar cum cel mai adesea Buna Vestire cădea într-o zi de post, în secolul 9, patriarhul Metodie (842-847), sau, după alte surse, patriarhul Fotie (858-886), a deplasat încă o dată această prăznuire a Acatistului într-o sâmbătă de la sfârşitul Postului Mare. Aceasta însă pare să se fi fixat destul de târziu în Săptămâna a 5-a”.

Vedem cum în decursul timpului Imnul Acatist a fost rostit permanent în Biserică, ceea ce ne arată că „în practica liturgică vie a fost menținut neîntrerupt în uz. Dovada acestei unicități și semnificații liturgice a Imnului este și faptul că a fost transformat din cântare în text recitat melismatic” (pemptousia.ro).

Scopul rostirii acestui Imn Acatist este de a mulţumi Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, care este „mai înaltă și mai presus decât îngerii și arhanghelii și mai cinstită decât toată făptura; mirarea cea mare a îngerilor, propovăduirea prorocilor, podoaba cea aleasă a arhanghelilor, întărirea cea tare a mucenicilor, lauda cea preamărită a apostolilor, povățuitoarea cea tare a călugărilor, înfrânarea cea tare a postitorilor, curăția și slava fecioarelor, veselia cea lină a maicilor, înțelepciunea și învățătura pruncilor, cârmuitoarea săracilor și a văduvelor; îmbrăcăminte celor goi, sănătate celor bolnavi, izbăvire celor robiți; liniște celor de pe mare, liman bun celor înviforați, povă­țuitoare neostenită celor rătăciți, mergere ușoară celor călători, odihnă bună celor osteniți, acoperământ și scăpare celor asupriți; nădejde celor fără de nădejde, ajutătoare celor lipsiți; celor săraci bogăție neîmpuținată, celor întristați de-a pururea mângâiere, celor pe care nu-i iubește nimeni iubire cu smerenie; celor păcătoși mântuire către Dumnezeu; tuturor creștinilor ocrotire tare, ajutătoare nebiruită și folositoare”.

În acest Imn Acatist cunoscut şi sub numele de Acatistul Bunei Vestiri, respiraţia noastră duhovnicească este stihul: „Bucură-te, Mireasă, pururea Fecioară!” Prin care noi mărturisim pururea Fecioria Maicii Domnului exprimată dogmatic de Sinodul al treilea ecumenic de la Efes din anul 431.

Textul Imnului Acatist urmăreşte evenimentele legate de taina mântuirii noastre începând cu Buna Vestire: „Îngerul cel întâistătător din Cer a fost trimis să zică Născătoarei de Dumnezeu: Bucură-te! Și împreună cu glasul cel netrupesc, văzându-Te pe Tine, Doamne, Întrupat, s-a înspăimântat și i-a stat înainte…”, adică zămislirea cea mai presus de fire a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Care Se face Fiu al Fecioarei Preasfinte: „Puterea Celui de Sus a umbrit-o atunci, spre zămislire, pe cea care nu știa de nuntă, și pântecele ei cel cu bună roadă, ca o țarină dulce, l-a arătat tuturor celor ce vor să secere mântuire, când vor cânta așa: Aliluia!”; apoi continuă cu întâlnirea Sfintei Fecioare Maria cu Elisabeta: „Având Fecioara primit în pântece pe Dumnezeu, a alergat la Elisabeta; iar pruncul acesteia, îndată cunoscând închinarea ei, s-a bucurat și, cu săltări în pântece, ca și cum ar fi cântat Naşterea Domnului…”; după care urmând firul relatărilor evanghelice vorbeşte de tulburarea lui Iosif când află de sarcina Fecioarei Preasfinte: „Vifor de gânduri necredincioase având în sine, înțeleptul Iosif s-a tulburat, uitându-se la tine, cea neamestecată cu nunta, gândind că ești furată de nuntă, tu, ceea ce ești fără de prihană. Iar când a cunoscut că zămislirea ta este de la Duhul Sfânt, a zis: Aliluia!” De la Buna Vestire, adică Întruparea Domnului, Imnul Acatist ne duce la Crăciun, ziua minunată a Naşterii Domnului, şi ne vorbeşte despre păstori şi magi ca martori ai venirii în lume a lui Mesia: „Au auzit păstorii pe îngeri lăudând venirea lui Hristos în trup și, alergând la Acela ca la un păstor, L-au văzut ca pe un miel fără de prihană în brațele Mariei…”, iar „Steaua cea cu dumnezeiască mergere văzând-o magii, au mers pe urma luminii ei; și, ținând-o ca pe o făclie, cu dânsa căutau pe puternicul Împărat; și, ajungând la Cel neajuns, s-au bucurat cântându-I: Aliluia!” Şi magii văd în Betleem, în braţele Fecioarei, „pe Cel ce a zidit pe om cu mâna; și, cunoscându-L a le fi Stăpân, deși luase chip de rob, s-au nevoit cu daruri a-I sluji Lui și a-i cânta celei binecuvântate…” În Icosul 6 Acatistul vorbeşte de fuga în Egipt pentru a salva viaţa Pruncului Sfânt căutat pentru ucidere de tiranicul rege Irod: „Strălucind Tu în Egipt, Lumina adevărului, ai izgonit întunericul minciunii. Că idolii lui, Mântuitorule, nerăbdând tăria Ta, au căzut; iar cei ce s-au izbăvit de dânșii cântau către Născătoarea de Dumnezeu...” Bătrânul Simeon se bucură să primească în braţele sale pe Pruncul Sfânt şi să vadă împlinite aşteptările mesianice ale neamului său: „Vrând Simeon să se mute din veacul acesta înșelător, Te-ai dat lui ca un prunc, dar Te-ai făcut cunoscut lui și ca Dumnezeu desăvârșit. Pentru aceea s-a mirat de înțelepciunea Ta cea nespusă, cântând: Aliluia!” În continuare, Imnul Acatist dezvoltă teologia hristologică şi mariologică ortodoxă exprimând-o liturgic, concluzionând prin Condacul al 13-lea cinstirea pe care o aducem Sfintei Fecioare Maria: „O, Maică prealăudată, care ai născut pe Cuvântul, Cel ce este mai sfânt decât toți sfinții, primind acest dar de acum, izbăvește de toată ispita și scoate din chinul ce va să fie pe toți cei care-ți cântă: Aliluia!”