Cuviosul Nichifor cel Lepros, mare rugător în vreme de pandemie

În ultimii doi ani marcați de pandemie, mulți creștini ortodocși care au trecut prin boală dau mărturie de ajutorul primit de la Dumnezeu prin mijlocirea Sfântului Cuvios Nichifor cel Lepros, căruia i-au cerut să se roage Preasfintei Treimi pentru sănătatea lor. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât anul trecut ca din anul 2022 să fie cinstit și în Patriarhia Română Sfântul Cuvios Nichifor cel Lepros. Data lui de serbare a fost stabilită la fel ca în lumea ortodoxă greacă, în ziua de 4 ianuarie.

Este pentru prima dată când în Biserica Ortodoxă Română îl sărbătorim pe Sfântul Cuvios Nichifor cel Lepros. Lucru subliniat și de Tipicul zilnic unde, în data de 4 ianuarie 2022, avem următoarea precizare legată de slujba din această zi: „Slujba Sfântului Cuvios Nichifor cel Lepros a fost aprobată de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române prin Hotărârea nr. 5486 din anul 2021 și a fost publicată în broșură de Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă în același an”. De aici vedem grija Bisericii noastre ca acolo unde se săvârșește slujba Cuviosului să existe rânduiala liturgică dedicată lui și în limba română. Cei care nu cunosc detalii legate de viața Cuviosului Nichifor cel Lepros le pot identifica atunci când citesc Acatistul său ori când ascultă slujba dedicată sfântului, mai ales Sinaxarul zilei din data de 4 ianuarie. Totodată, cei familia­rizați cu zona online pot găsi viața Sfântului Cuvios Nichifor cel Lepros.

În continuare, voi prezenta câteva elemente esențiale din viața acestui sfânt grabnic ajutător mai ales în vremurile grele ale acestei pandemii. Timp de 6 decenii viața Sfântului Nichifor a fost marcată de o boală extrem de grea, lepra. Știm din Sfânta Evanghelie că Mântuitorul Iisus Hristos a vindecat mai mulți leproși. Cuviosul pe care-l cinstim astăzi s-a născut în insula grecească Creta, în anul 1890, în satul Sirikari. În copilărie a rămas orfan și a fost crescut de bunicul său. Acesta îl încredin­țea­ză ca ucenic unui frizer din orașul Chania. La începutul adolescenței descoperă primele semne ale leprei și, pentru a nu ajunge în leprozeria de pe insula Spinalonga, pleacă în Alexandria Egiptului unde practică meseria de frizer. Șapte ani mai târziu, constatând că semnele bolii devin vizibile și pe chip, cere ajutorul unui episcop originar din Creta, care-l îndrumă la leprozeria din Chios, ce se afla sub îndrumarea Sfântului Antim. Aici uceni­cește pe lângă Sfântul Antim, fiind călugărit de acesta, și arată o râvnă extraordinară pentru desăvâr­șirea duhovnicească prin viața monahală. El a trăit aici în rugăciune și ascultare desăvârșită, fără să se tulbure de suferința adusă de boala ce l-a dus și la pierderea vederii. În 1957 este mutat la Centrul de boli infecțioase „Sfânta Varvara” de lângă Atena, unde salonul în care era internat a devenit o chilie plină de lumina duhovnicească a rugăciunii inimii. Părintele Eumenie, cel care slujea în acest centru medical, a avut grijă de Cuviosul Nichifor și a fost martorul viețuirii pline de sfințenie a acestui monah marcat fizic, dar nu și spiritual, de această grea boală. Pentru modul său excepțional de trăire duhovnicească, Sfântul Nichifor era căutat de bolnavi pentru rugăciune și ajutor, aceștia primind mângâiere și nădejde că vor depăși suferința lor. Vestea despre ajutorul primit de la el s-a răspândit și mulți oameni veneau să caute sfat și alinare la el. Printre cei care l-au vizitat s-au numărat episcopi și duhovnici cunoscuți, care i-au cerut sfatul.

După o viață plină de încercări și greutăți, dar și după o nevoință duhovnicească demnă de Pateric, în anul 1964, în ziua de 4 ianuarie, Cuviosul Nichifor s-a mutat la Domnul. Părintele Eumenie a descoperit câțiva ani mai târziu moaștele sale și a constatat că răspândesc bună mireasmă. Iată cum prin pronia dumnezeiască un trup marcat de lepră, după moarte, devine plin de bună mireasmă. Sfântul Nichifor este grabnic ajutător pentru cei ce trec prin boli molipsitoare, de aceea, în rugăciunile de la finalul Acatistului său cerem: „Sfinte Părinte Nichifor, iată că spaima, panica și cumplita frică de moarte mă încolțesc, tulburându-mi sufletul și trupul. Nimic din cele ale lumii nu mai are putere să-mi aducă liniște și să facă să înceteze învolburarea și vacarmul lăuntric, de aceea vin înaintea ta, aflând că pe tine te-a dăruit Dumnezeu ca ocrotitor și izbăvitor în vremea acestei boli”.