Biserica Albă-Postăvari a fost una dintre cele mai vechi biserici din București, fiind demolată în anul 1984 de regimul comunist. Acest lăcaș a funcționat multă vreme ca așezământ monahal, fiind cunoscut și ca Schitul „Sfântul Nicolae“ din mahalaua Postăvarilor, începuturile sale datând din prima parte a secolului al XV-lea. Mica chinovie a devenit foarte cunoscută datorită minunilor săvârșite de Sfântul Ierarh Nicolae prin icoana sa, care se păstra ca odor de mare preț în schit.
Izvoarele istorice amintesc de o întâmplare minunată care s-a petrecut în acest loc, la sfârșitul secolului al XVI-lea, cu marele ban al Craiovei, cel care avea să devină mai târziu domnitorul Mihai Viteazul. Astfel, Baltasar Walther, contemporan cu voievodul, consemnează următoarele: Faima obârșiei lui [Mihai] și strălucirea atâtor virtuți ajunsese la urechile domnului Alexandru1. Acesta și începu a-i urzi de îndată insidie2 ca unui inamic născut și a da ordine ascunse să-l aducă înaintea sa.3 Cronica lui Radu Popescu ne relatează unele fapte care întregesc firul narativ al evenimentelor: Deci, fiind el la Craiova (în ce chip nu să știe), i s-au scornit nume cum ca iaste fecior de Domn. Care auzind Domnul dintru acea vreame, au trimis cu urgie și l-au adus la București, și, trecând pre lângă Bisearica-Albă pre vremea Liturghiei, s-au rugat armașilor să-l lase să asculte Sfânta Liturghie, și, lăsându-l, au intrat în bisearică, și, rugându-să, s-au făgăduit lui Sveti Nicolae, fiind hramul, că, de-l va mântui, să-i facă mănăstire în numele lui...4 Referitor la aceste întâmplări, un alt contemporan, cronicarul maghiar István Szamosközy, face următoarele completări: Lucrurile au ajuns până acolo încât Alexandru a poruncit ca peste câteva zile să i se taie capul. Întâmplatu-s-a ca țiganul călău să fie foarte beat în ceasul când l-au scos să i se taie capul. Dacă a văzut țiganul că e Mihai, se înspăimântă, și fiind și beat aruncă spada și fugi, amestecându-se prin mulțime, și nemaifiind cine să taie capul lui Mihai, căzut-au boierii degrabă înaintea lui Alexandru și l-au rugat să-l ierte pe Mihai.5 În continuarea celor relatate, cronica lui Radu Popescu ne arată felul în care Sfântul Nicolae l-a scăpat pe voievod de la moarte. Astfel, el spune: Ducându-l la Domn, și tăgăduind de năpaste, au jurat cu 12 boiari că nu iaste fecior de Domn, și au scăpat. [...] Și mănăstirea încă o au făcut, care să veade, și să numeaște Mihaiu- Vodă, precum s-au făgăduit în nevoia lui.6
Din cele relatate mai sus observăm cum Sfântul Ierarh Nicolae s-a arătat grabnic ajutător voievodului Mihai Viteazul care, fiind în primejdie de moarte, s-a rugat înaintea icoanei sale, dobândind izbăvire din primejdia în care se afla. Ca urmare a minunii săvârșite de Sfântul Nicolae, domnitorul Mihai Viteazul va manifesta tot restul vieții o evlavie adâncă la adresa Sfântului făcător de minuni, socotindu-l ocrotitorul său. Evlavia lui Mihai Viteazul față de ierarhul din Mira Lichiei era cunoscută în epocă, motiv pentru care, pentru eforturile sale de apărare a creștinătății, arhiepiscopul de Bari îi oferă domnitorului mâna dreaptă a Sfântului Ierarh Nicolae7, păstrată astăzi la Biserica „Sfântul Gheorghe“-Nou din București. În cinstea Sfântului taumaturg, domnitorul Mihai Viteazul realizează o raclă din aur în care așază sfintele sale moaște.
În prezent, icoana făcătoare de minuni a Sfântului Ierarh Nicolae, în față căreia s-a rugat domnitorul Mihai Viteazul, se află în Colecția de Artă a Patriarhiei Române. Această icoană a suferit în timp unele transformări, fiind cel mai probabil repictată în perioada brâncovenească, din cauza unor deteriorări apărute în timp. Icoana este pictată în tempera pe un blat de lemn, avându-l reprezentat în centru pe Sfântul Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei. El este îmbrăcat în veșminte arhierești. Se pot observa stiharul, mânecuțele, felonul, omoforul mare și mitra, toate bogat ornamentate cu motive florale inspirate din arta brâncovenească. Peste omoforul mare apare cizelat un lanț, de care probabil era legat un engolpion care astăzi nu se mai păstrează. În mâna stângă Sfântul Nicolae ține Sfânta Evanghelie, pe coperta căreia este reprezentată Răstignirea Domnului, iar cu mâna dreaptă binecuvântează. În partea superioară a icoanei, deasupra unor nori sunt reprezentați Mântuitorul Iisus Hristos oferindu-i Evanghelia Sfântului Nicolae și Maica Domnului oferindu-i omoforul, făcând trimitere la evenimentele petrecute la Sinodul I Ecumenic de la Niceea, din anul 325. Inscripțiile din partea superioară, cu numele Sfântului Nicolae, al Mântuitorului și al Maicii Domnului, sunt realizate în limba greacă.
Icoana a fost ferecată în argint, având încadrat un text de danie, la baza icoanei, într-un sipet bogat ornamentat cu elemente florale, care ne prezintă date despre donatorii și data la care a fost realizată ferecătura: Sanda, Teodor, Maria, Cleopatra, Catinca, Elenca, 1828 decembrie 25. Această ferecătură prezintă o bogată ornamentație fitomorfă de inspirație brâncovenească.
Note:
1. Domnitorul Alexandru cel Rău (august 1592 - septembrie 1593).
2. capcană
3. Baltasar Walther, Tezaur I, p. 9. Apud: Ioachim Crăciun, Cronicarul Szamosközy și însemnările lui privitoare la români, Cluj, Institutul de Arte Grafice „Ardealul”, 1928, p. 82.
4. N.I. Simache, T.R. Cristescu, Viața și opera lui Radu Popescu, partea 1, 1943, p. 105.
5. István Szamosközy, Trad. nr. IX. Apud: Ioachim Crăciun, Cronicarul Szamosközy și însemnările lui privitoare la români, Cluj, Institutul de Arte Grafice „Ardealul”, 1928, p. 82. István Szamosközy, Történeti Maradváíiyai 1542-1608, Budapesta, 1880, p. 92.
6. N.I. Simache, TR Cristescu, Viața și opera..., p. 105.
7. Preot dr. Emil Nedelea Cărămizaru, Mâna Sfântului Ierarh Nicolae din inima Bucureștilor, București, Editura „Cuvântul Vieţii” a Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei, 2019, pp. 23-25.
