Destinată inițial monahilor, monumentala lucrare de spiritualitate, Scara Sfântului Ioan Scărarul rămâne un îndrumar pilduitor, părintesc și accesibil prin care omul zilelor noastre trebuie să înțeleagă propria dezvoltare, care nu înseamnă nepăsarea față de parcursul lui cotidian prin recursul la plăcerea viciilor, ci o asumare concretă și completă a vieții prin deosebirea esențialului de neesențial, a iubirii de ură, a utilului de inutil, a binelui de rău și, mai ales, a dezvoltării profesionale de creșterea duhovnicească.
Spiritul inovativ al lumii de astăzi, animat peren de dorința unei dezvoltări iraționale și acumulări egoiste, mutilează psihologic omul, făcându-l mult mai receptiv la stimulii externi spațiului eclesial, în detrimentul virtuților creștine pe care Biserica le propovăduiește și le prezintă. Omul modern este dornic de a progresa bazându-se pe propriile forțe, călăuzit fiind de un sistem de valori personal, unde și ideea de bine este relativă și mult prea subiectivă. În sensul făuririi demiurgice a propriului destin, modernitatea devine sursă a unei vieți noi, care integrează omul într-o varietate de oportunități sociale, culturale și didactice, deschizându-i posibilitățile profesionale și economice.
În această perspectivă utilitaristă și pecuniară, creșterea implică doar depășirea unui nivel profesional, trecerea de la un nivel de trai la altul și, implicit, frecvența schimbărilor lucrurilor personale, în special cele care au o anume vizibilitate în standardele lumii contemporane. Toate aceste aspecte maladive au o cauză principală, lipsa unei educații autentice în spiritul virtuților creștine, acolo unde iubirea învinge egoismul, unde credința ghidează întregul parcurs al creșterii, unde ascultarea îndrumă răstignirea propriilor dorințe și smerenia educă modul de conviețuire. Toate virtuțile creștine oferă omului nu doar mijloace care îl orientează în creșterea personală, ci și soluții cu rol tămăduitor în fața patimilor.
Accesul la educație autentică creștină, cu impact pozitiv asupra creșterii noastre, este susținut de Scara Sfântului Ioan Scărarul, o lucrare care-l sprijină pe omul modern, oferindu-i modele, metode și mijloace pedagogice care, la primul contact, par imposibil de realizat, dar a căror lucrare și împlinire aduc mult folos personal și multă bucurie duhovnicească.
Apărută ca o necesitate practică datorită creșterii numărului de tineri care trebuiau inițiați în mănăstiri, Scara Sfântului Ioan Scărarul devine cea mai cunoscută formă scrisă, organizată și sistematizată de pedagogie duhovnicească, un manual de instruire pe înțelesul didactic de astăzi, fiind alcătuită de un monah cu experiență ascetică și cu temeinice cunoștințe de psihologie, lucru dovedit de modul în care sunt prezentate și formulate toate treptele Scării, de la definirea virtuților la pildele care îmbracă parcursul didactic.
Toate inițiativele educative de astăzi repudiază modele pe care literatura patristică și filocalică le oferă. De la îmbinarea teoriei cu practica la puterea exemplului, toate principiile educaționale utilizate în scrierile Sfinților Părinți sunt folosite astăzi în elaborarea unei psihopedagogii moderne bazate, de fapt, pe forme ale căror validitate și utilitate didactică au fost atestate în istoria creștinismului.
Ascultarea de Dumnezeu, pasul prin care intrăm în logica divină
Un subiect nou pentru lumea de astăzi, ascultarea devine un mijloc de educare, odată ce ezitarea pentru sfaturi, preferința pentru vorbirea fără rost, pentru bârfe și pentru impunerea voii și vocii proprii devin tot mai crescute. Această situație este una recurentă în spațiul contemporan, motiv pentru care atunci când încercăm să ajutăm pe cineva cu o vorbă bună, adesea observăm respingere sau dezinteres. De aceea, trebuie să înțelegem că „ascultarea e mișcare de necercetat cu de-amănuntul, e moarte de bunăvoie, e viață simplă, e negrijă de primejdii, e nepregătit răspuns în fața lui Dumnezeu, e neteamă de moarte, e neprimejdioasă plutire pe marea vieții… Ascultarea este mormântul propriei noastre voiri și învierea smereniei” (Scara IV, 16). Ascultarea, în sensul pedagogiei creștine, devine un principiu didactic care formează o cultură ce ghidează viața și aduce numeroase beneficii formării personale. Cultura ascultării reprezintă mijlocul rezolutiv pentru diminuarea haosului sufletesc și pentru înlăturarea suprasolicitării grijilor cotidiene, pricinuite adesea de încrederea în forțele proprii. Ascultarea deschide procesul dezvoltării în urcușul spre cunoașterea lui Dumnezeu. Preluând acest considerent de factură didactică, putem sublinia faptul că și urcușul nostru duhovnicesc, descris în mod practic de Postul cel Mare, se fundamentează pe ascultarea de părintele duhovnic.
Blândețea și simplitatea, virtuți de negăsit în era vitezei
Pot fi blândețea și simplitatea mijloace educaționale în cadrul instructiv modern militant al abundenței informaționale, al bigotismului stereotipurilor și al varietății mijloacelor educative? Urmând scrierea Sfântului Ioan Scărarul putem spune Da! De la blândețea expunerii și de la simplitatea parcursului formativ se începe formarea caracterelor. De aceea, „Blândețea e propteaua răbdării, e poartă sau, mai bine zis, maică a dragostei și temeiul chibzuinței; ea ; ea este mijlocitoarea spălării păcatelor” (Scara XXIV, 134). Simplitatea este o caracteristică fundamentală specifică copiilor, care implică asimilarea cunoștințelor pe baza blândeții, iubirii și exemplului oferit, „însușirea cea mai aleasă a copiilor în creștere este acea neschimbată simplitate pe care o avea acel Adam până a nu-și fi văzut goliciunea sufletului și nici rușinea trupului său” (Scara XXIV, 136).
Apropierea de sfaturile duhovnicești este încununată de blândețea pilduitoare și de claritatea expunerii în termenii pedagogici moderni, iar din punct de vedere duhovnicesc, mijloacele prin care ne apropiem de Dumnezeu, „toți câți voim să ne agonisim pe Domnul, să ne apropiem de Dânsul ca de învățător și să-I primim, cu simplitate și fără prefăcătorie, fără șiretenie, fără vicleșug și fără de iscodire, învățăturile” (Scara XXIV, 136).
Puterea exemplului, mai tare decât orice reclamă
Metoda didactică pe care o regăsim în lucrarea Scara este puterea exemplului. Învățăturile pe care le prezintă și îndemnurile pe care le face Sfântul Ioan Scărarul sunt înrădăcinate în experiența duhovnicească și în cunoașterea firii umane, cu precădere din punct de vedere psihologic.
Exemplele utilizate de Sfântul Ioan Scărarul vin în sprijinul omului modern, aflat în permanentă căutare de util, logic și palpabil, oferind o imagine concretă a aplicării învățăturilor primite. Scara reprezintă și o sinteză a vieții creștine, pasiunea expunerii și tonul părintesc al temelor, descriind o experiență autentică a valorilor prezentate, evidențiind totodată expresii precum: aducerea-aminte - „aducerea-aminte de Patimile lui Iisus vindecă de aducerea-aminte de jigniri pe cei ce foarte se rușinează de îngăduința Lui” (Scara IX, 82), asemenea - „cine își îngrijește pântecele… este asemenea celui ce vrea să stingă pârjolul cu untdelemn” (Scara XIV, 95) și să învețe - „dacă Hristos, deși poate totul, a fugit cu trupul de Irod, să învețe deci înclinații spre pofte a nu se arunca singuri în ispită” (Scara XXVI, 168).
Aplicarea pildelor în procesul educativ constituie un mod persuasiv de a îmbrăca informațiile transmise, având certitudinea receptării lor, materializată în descrierea unor imagini, în conturarea analogiilor, în amintirea unor personalități sau evenimente reprezentative.
Suntem îndemnați zilnic la cunoaștere, educare și evoluție, care este frumos reliefată, în termenii pecuniari ai strategiilor moderne, dar insuficient pentru o dezvoltare autentică și folositoare. Strategiile educaționale de astăzi impun un parcurs al comparației, al invidiei și al competiției permanente, iar la polul opus, educația religioasă propune ca mijloace didactice elementare simplitatea, blândețea, ascultarea și puterea exemplului.
Parcurgerea lucrării Sfântului Ioan Scărarul ne prezintă treptele urcușului duhovnicesc drept lecții care oferă, pe de o parte, definiții cu privire la virtuțile creștine și, pe de altă parte, efectul lor care se materializează în vindecarea vicisitudinilor recurente. Scara poate fi înțeleasă drept un program duhovnicesc care prezintă modul în care omul își poate trăi viața departe de stresul actual, de haosul informațional și de depresia iminentă. Pentru că viața în sine propune o evoluție, aceasta trebuie să fie ghidată, apelându-se inevitabil la cunoștințe și modele puse în acord peren cu noi înșine, cu cei din jur și mai ales cu viața în și pentru Hristos, care reprezintă cu adevărat obiectivul vieții noastre.
În societatea actuală se pune accentul pe înnoire, pe omul nou și pe demersurile inovative care facilitează dezvoltarea unei lumi moderne. De unde pleacă de fapt această transformare, care sunt pașii pe care trebuie să-i urmăm și, mai ales, care este folosul acestei înnoiri? La toate aceste nelămuriri putem răspunde prin studierea Scării Sfântului Ioan Scărarul, care propune o dezvoltare creștină temeinică, deoarece rapiditatea cu care acumulăm nu atrage după sine o creștere sigură, ci rapiditatea cu care ne însușim anumite bunuri prevestește prăbușirea ineluctabilă. Din acest motiv, astăzi vedem des oameni care pierd mai mult decât câștigă, care bârfesc mai mult decât se roagă sau care dușmănesc mai mult decât ajută. În acest decor utilitarist și progresiv, recursul la principiile pedagogice ale Scării face din lucrarea filocalică un adevărat manual de pedagogie duhovnicească în care ascultarea, blândețea și simplitatea caracterizează actul didactic, iar puterea exemplului valorifică și materializează pozitiv învățăturile transmise.
