În înțeles teologic și mistic, Sfânta Liturghie, în cadrul căreia pâinea și vinul, prin lucrarea Duhului Sfânt, se prefac în Trupul şi Sângele lui Hristos, este lucrarea de mulţumire sau recunoştinţă a oamenilor adusă lui Dumnezeu şi, în acelaşi timp, este lucrarea sfințitoare a lui Dumnezeu pentru credincioși. Părintele Dumitru Stăniloae spunea în acest sens: „Prefacerea pâinii în Trupul, iar a vinului în Sângele Domnului nu este un proces asemenea prefacerilor ce se săvârşesc în natură, ci o lucrare a Duhului Sfânt, care, ca toate actele Duhului, transfigurează şi îndumnezeieşte cele ale naturii şi pe omul însuşi, prin iradierea transfigurării săvârşite întâi cu firea omenească, pentru că spre om şi prin om se extinde iubirea dumnezeiască. De aceea se cere în Epicleză venirea Duhului Sfânt întâi «peste noi», adică peste preotul liturghisitor şi peste comunitatea adunată, şi apoi «peste darurile ce sunt puse înainte», întrucât aceste daruri, fiind aduse de comunitatea liturgică, o reprezintă pe ea, sau sunt în legătură cu ea” (pr. prof. Dumitru Stăniloae, „Taina Euharistiei, Izvor de viaţă spirituală în Ortodoxie”, în: Ortodoxia, 3-4, 1979).
Sfânta Liturghie ne dă nouă, creştinilor, identitatea în Hristos. Prin Liturghie se confirmă şi se celebrează prezenţa şi lucrarea lui Dumnezeu în Biserică, adică în mijlocul poporului. Sfântul Simeon Noul Teolog vede în Trupul și Sângele euharistic al Domnului toate bunătățile vieții viitoare. Aceste bunătăți se cuprind în iubirea lui Dumnezeu, iubire ce se arată în mod culminant în unirea Sa cu noi în Sfânta Împărtășanie. „Toate aceste bunătăți ale iubirii și vieții nesfârșite au fost puse la îndemâna noastră în trupul luat de Hristos pentru noi, iar acest trup ni s-a făcut și mai accesibil după Înălțarea Sa întru slavă, în chipul pâinii și vinului, prin care putem mânca trupul Lui și bea sângele Lui, unindu-ne astfel deplin cu El” (cf. pr. prof. Dumitru Stăniloae, „Taina Euharistiei, Izvor de viaţă spirituală în Ortodoxie”).
Nimeni nu se poate desăvârși și adânci în credință în pură izolare, fără ajutorul altora și fără să-și arate înaintarea sa în desăvârșire în relațiile cu alții. Liturghia ortodoxă răspunde din plin acestei necesităţi, hrănind comuniunea spirituală între creştini cu conţinutul credinţei creştine, care este unul deosebit de bogat şi de adânc. Chiar dacă se poate vorbi şi de un urcuş duhovnicesc individual, prin curăţirea de patimi, prin dobândirea virtuţilor şi prin contemplarea raţiunilor creaţiei, totuşi, pentru a dobândi fericirea din Împărăţia cerurilor şi pentru o unire cu Hristos Cel răstignit şi înviat, trebuie să ţinem cont de urcuşul liturgic spre Dumnezeu, „care se înfăptuieşte de fiecare împreună cu obştea celorlalţi credincioşi. Acest urcuş este susţinut de Hristos Cel înviat şi unit cu credincioşii prin Sfânta Împărtăşanie” (pr. prof. Dumitru Stăniloae, Spiritualitate şi comuniune în Liturghia ortodoxă, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 2004).
Sfânta Liturghie poate fi socotită și ca un mijloc de trecere a oamenilor de la viața egoistă, închisă în lume, la viața de comunicare și comuniune cu Dumnezeu. Însușirea principală a Bisericii, trupul tainic al lui Hristos, este aceea de a fi corabia care conduce credincioșii la starea de fii ai Tatălui ceresc și de frați ai Fiului întrupat și jertfit pe Cruce. Biserica este Împărăția anticipată a Preasfintei Treimi, iar locul unde se simte cel mai profund această pregustare a Împărăției cerurilor este Sfânta Liturghie. „În Sfânta Liturghie este coborâtă cel mai mult la credincioși Sfânta Treime și ei trăiesc ca o arvună întâlnirea cu ea” (pr. prof. Dumitru Stăniloae, Spiritualitate şi comuniune...). În Sfânta Liturghie, Hristos Cel răstignit şi înviat și care rămâne în chip tainic în stare de jertfă ne dă puterea de a omorî pe omul cel vechi al păcatului (Romani 6, 6), (Coloseni 3, 9) şi de a deveni oameni noi (Coloseni 3, 10). Astfel, omul cel nou a rezultat din răstignirea celui vechi împreună cu Hristos şi din ridicarea împreună cu El prin apa botezului și prin împărtășirea de Hristos.
Or, atunci când chiar din interior, Ortodoxiei i se nesocoteşte această putere de a schimba şi transforma persoana umană, ea este cuprinsă de un soi de logică seculară concretizată într-un sincretism a ceea ce presupune a fi ortodox în Biserică şi secularist în viaţa de zi cu zi. În acest sens, părintele Schmemann spunea că „nu poţi fi ortodox în Biserică şi «secularist» în viaţă. Mai devreme sau mai târziu vei deveni secularist şi în Biserică” (prof. dr. Ciprian Streza, „Secularismul şi criza liturgică a lumii postmoderne”, în: Postmodernismul - o provocare pentru Creştinismul european, Ed. Reîntregirea/Episcopiei Devei şi Hunedoarei). Din acest motiv, în Biserica Ortodoxă, Sfânta Liturghie, izvorul vieţii spirituale a credincioşilor, trebuie să fie Taina Bisericii prin excelenţă, înţeleasă ca drum spre desăvârşire, dar să fie legată totodată de toate Sfintele Taine ale Bisericii, ca fiind împlinirea lor.
Folosul Sfintei Liturghii şi al Sfintei Euharistii pentru viaţa creştinilor este unul care nu poate fi exprimat în cuvinte. Totuşi, acesta reiese chiar din rugăciunile Liturghiei: „Sfinţirea sufletelor şi a trupurilor, tămăduirea sufletului şi a trupului, izgonirea a tot potrivnicul, luminarea ochilor inimii, împăcarea sufleteştilor puteri, ajutor spre credinţă neînfruntată, dragoste nefăţarnică, desăvârşirea înţelepciunii, paza poruncilor dumnezeieşti, adăugirea dumnezeiescului har, dobândirea Împărăţiei lui Dumnezeu”, după cum se spune în prima rugăciune de mulţumire, după Dumnezeiasca Împărtăşanie, a Sfântului Vasile cel Mare; „spre bucurie, spre sănătate şi spre veselie”, după cum reiese din rugăciunea a patra de mulţumire a Sfântului Chiril al Alexandriei ş.a.
Participarea la Sfânta Liturghie şi împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Domnului reprezintă expresia apartenenţei noastre la Biserică şi a unirii cu Hristos. De aceea, orice motiv neîntemeiat de a nu participa la această sublimă lucrare de mulţumire sau recunoştinţă adusă lui Dumnezeu este o încercare de a-L evita pe Hristos, căci El este prezent, unit cu toţi în Euharistie.
