Biserica Ortodoxă a învăţat dintru început că din pâinile sau prescurile aşezate pe Sfântul Disc la Proscomidie, numai Agneţul se preface în timpul epiclezei în Trupul Mântuitorului Hristos, iar miridele doar se împărtășesc de sfințenia pe care o primesc de la Sfântul Agneț, lângă care sunt așezate. În centrul cultului divin stă Sfânta Euharistie, Taina prin excelenţă a unităţii Bisericii, după cum spunea părintele Dumitru Stăniloae.
Sfânta Euharistie a fost instituită de Însuşi Hristos-Domnul la Cina cea de Taină din preajma Sfintelor Sale Pătimiri. La această cină, Mântuitorul a luat pâinea dospită (nu azima - n.a.), a binecuvântat-o, a frânt-o şi a dat-o apoi ucenicilor Săi zicând: „Luaţi, mâncaţi, acesta este Trupul Meu” (Matei 26, 26). Apoi, după cină a luat paharul, a mulţumit şi l-a dat apostolilor zicând: „Beţi dintru acesta toţi, că acesta este Sângele Meu, al Legii celei noi, Care pentru mulţi se varsă, spre iertarea păcatelor” (Matei 26, 27-28). După aceea a poruncit zicând: „Aceasta să faceţi spre pomenirea Mea” (I Corinteni 11, 24). Prin aceste cuvinte Mântuitorul a instituit Taina Sfintei Euharistii, El Însuşi fiind săvârşitorul.
Euharistia este Taina ce încununează toate celelalte Sfinte Taine, ea oferindu-se credincioşilor spre iertarea păcatelor şi pentru viaţa de veci, deci pentru ridicarea deasupra vieţii pământeşti limitate şi trecătoare. Euharistia, instituită spre amintirea morţii de pe Cruce a Domnului Hristos (I Corinteni 11, 26), este o reprezentare şi o amintire a jertfei de pe Golgota. Această reprezentare nu este o simplă evocare a evenimentului istoric de pe Golgota, „ci o reprezentare reală şi obiectivă, întrucât în Euharistie este prezent Iisus Hristos în activitatea Lui arhierească, ca Cel ce aduce şi Cel ce Se aduce jertfă” (Pr. prof. Spiridon Cândea, „Agneţul şi miridele în cadrul Sfintei Liturghii”, în: ST, an. V, 1953, nr. 7-8).
Deşi jertfa de pe Golgota şi cea a Euharistiei coincid, întrucât au acelaşi jertfitor şi aceeaşi jertfă, există totuşi o deosebire ce constă în forma şi scopul jertfei. „Pe Golgota S-a adus Domnul pe Sine, jertfindu-şi viaţa Sa trupească; în Euharistie Se jertfeşte pe Sine prin preot, în chip nesângeros. Prin jertfa de pe Cruce a realizat Domnul răscumpărarea neamului omenesc în general, împăcând pe om cu Dumnezeu; scopul jertfei euharistice este acela de a-şi însuşi personal şi de a împărtăşi indivizilor bunurile Crucii” (Hristu Andrutsos, Dogmatica, Sibiu, 1930). Astfel, jertfa euharistică se aduce necontenit în cadrul Sfintei Liturghii.
Sfânta Liturghie ortodoxă este alcătuită din trei părţi distincte: Proscomidia, Liturghia celor chemaţi şi Liturghia credincioşilor. Proscomidia, punerea înainte, este prima parte a Sfintei Liturghii, pe care preotul o săvârşeşte în partea stângă a Sfântului Altar, la locul numit Proscomidiar. În cadrul Proscomidiei se pun înainte darurile necesare jertfei, principala lucrare liturgică a preotului fiind scoaterea Agneţului, apoi a miridelor. Cuvântul agneţ provine din limba latină, agnus (în limba greacă agnion), şi înseamnă miel. Acesta se referă în mod explicit la Persoana Mântuitorului Iisus Hristos, care a fost numit atât în Vechiul Testament, cât şi în Noul Testament cu termenul de miel. „A doua zi a văzut Ioan pe Iisus venind către el şi a zis: Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii. Acesta este despre Care eu am zis: După mine vine un bărbat, Care a fost înainte de Mine, fiindcă mai înainte de mine era” (Ioan 1, 29-30). Agnețul este aşadar Mielul cel nevinovat, gata de a Se jertfi pentru iertarea păcatelor, pentru sfințirea şi mântuirea tuturor credincioșilor.
Agneţul are formă pătrată şi este scos de către preot cu copia din prescura în care se disting mai bine literele sigiliului: IS. HS. NH. KA.(Iisus Hristos Biruitorul). Preotul îl aşază în centrul Sfântului Disc şi prin sfințire, la epicleză, se va preface în Sfântul Trup al Domnului, Cel jertfit pe Cruce. De aceea, preotul îl străpunge cu copia, în partea dreaptă, sub literele IS, rostind cuvintele din Evanghelia după Ioan, unde ni se istorisește cum sutașul a străpuns cu sulița coasta Mântuitorului: „Și unul din ostași cu sulița a împuns coasta Lui şi îndată au ieşit sânge şi apă. Şi cel ce a văzut a mărturisit şi mărturia lui este adevărată” (Ioan 19, 34). Copia pe care preotul o foloseşte la Proscomidie este acel obiect liturgic asemănător cuţitului, în formă de lance, cu ajutorul căruia se scot din prescuri Agneţul şi miridele. Copia a intrat în cultul creştin odată cu dezvoltarea Proscomidiei, în secolele 6-7, şi se foloseşte numai în ritul bizantin. Prima menţiune a copiei o găsim la Sfântul Gherman al Constantinopolului, care o compară cu suliţa sau lancea cu care a fost străpunsă coasta Mântuitorului.
Privitor la miride, trebuie să ştim că acestea sunt părticele scoase de preot din prescurile alese în mod special şi aşezate în jurul Sfântului Agneţ. La Proscomidie preotul foloseşte cinci prescuri. Din prima scoate Agneţul, care după sfinţire va deveni Trupul euharistic al Domnului; din a doua prescură preotul scoate o miridă în formă triunghiulară în cinstea şi spre pomenirea Maicii Domnului, pe care o aşază cu cinste în partea dreaptă a Sfântului Agneţ; din a treia sunt scoase nouă miride în formă de triunghi, mai mici decât mirida pentru Maica Domnului, care sunt aşezate în cete de câte trei în stânga Sfântului Agneţ, în cinstea şi spre pomenirea a nouă categorii de sfinţi: îngeri, proroci, apostoli, ierarhi, mucenici, cuvioşi, doctori fără de arginţi, Sfinţii Ioachim şi Ana şi cei pomeniţi în ziua respectivă şi sfântul a cărui Liturghie se săvârşeşte (Ioan Gură de Aur sau Vasile cel Mare). Din prescura a patra sunt scoase trei miride, tot în formă triunghiulară, puţin mai mari decât cele amintite mai sus, dar mai mici decât cea pentru Maica Domnului, spre pomenirea ierarhului locului, a autorităţilor civile şi poporului român şi a ctitorilor bisericii în care se săvârşeşte slujba, aşezându-le în faţa Sfântului Agneţ (dacă ctitorii bisericii au trecut la Domnul, mirida pentru ei se scoate din prescura a cincea). Tot din prescura a patra se scot mai multe miride (firimituri) spre pomenirea credincioşilor care au adus daruri la Sfântul Altar. Din a cincea prescură se scot miride pentru credincioşii adormiţi în Domnul.
Sfântul Ioan Gură de Aur vede în contribuţia comunităţii prin rugăciunile şi cântările ei din timpul Sfintei Liturghii o slăvire a lui Dumnezeu. În acest sens, el spune: „Să lăudăm pe Domnul fără întrerupere, să nu încetăm a-I mulţumi pentru toate şi prin cuvinte şi prin fapte! Căci aceasta este jertfa şi aducerea noastră: aceasta este Liturghia, slujirea comună cea mai bună şi cea mai proprie firii noastre”.
