Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Teologie și spiritualitate Theologica Sfântul Ioan Gură de Aur despre stăpânirea înțeleaptă

Sfântul Ioan Gură de Aur despre stăpânirea înțeleaptă

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Theologica
Un articol de: Pr. Adrian Agachi - 26 Mai, 2021

De la Politica lui Aristotel până la Principele lui Machiavelli, în ceea ce privește roadele gândirii omenești, și de la epistolele Sfântului Apostol Pavel până la scrierile Sfinților Ioan Gură de Aur și Grigorie Dialogul, în ceea ce pri­vește înțelepciunea dumnezeiască, puterea și stăpânirea au constituit subiecte dezbătute în multe rânduri și chipuri. Unele dintre cele mai frumoase pagini despre ambele teme pot fi regăsite în scrierile Sfântului Ioan Gură de Aur.

În viața omului înțelept, gândurile, cuvintele și faptele urmează modelul expus de Dumnezeu. Pentru Sfântul Ioan Gură de Aur, așadar, nici subiectele puterii și stăpânirii ome­nești nu pot urma alt exemplu decât cel indicat de Dumnezeu Însuși. În tâlcuirea la Psalmul 46, Sfântul Ioan afirma: „A împărăți cu sfin­țe­nie ce înseamnă? Curat. Oamenii care ajung la această stăpânire se folosesc de putere pentru a face nedreptate. Dar stăpânirea lui Dumnezeu este neatinsă de nici o nedreptate, este curată și sfântă. Căci nici o înșelare, nici altceva de felul acesta nu poate afecta sau strâmba scaunul acela de judecată, ci este curat, sincer, strălucind de toată curăția prin slava Lui negrăită” (Sf. Ioan Gură de Aur, Omilii la Psalmi, 46, 5, trad., introd. și note de Laura Enache, Iași, Ed. Doxo­logia, 2011, p. 304). Pentru multe persoane, avan­sarea într-o funcție importantă devine sinonimă cu înstăpânirea asupra celor aflați într-o relaţie de subordonare. Acest fapt are loc din cauza mândriei și a înțelegerii greșite a propriei situații. Din punct de vedere creștin, a fi ridicat la un rang înalt înseamnă a sluji. A împărăți înseamnă a sluji. Un om care iubește puterea pentru ceea ce reprezintă în sine, nu pentru ceea ce poate face prin ea spre slujirea semenilor, este prizonierul unei patimi greu de răpus. Primul efect al unei stăpâniri îmbătate de propria ei putere constă într-o distorsionare a legilor, fapt remarcat și de Sfântul Ioan Gură de Aur, care face o comparație interesantă între poruncile dumne­zeiești și legile ome­nești. „În aceste porunci [dumneze­iești], nimic nu este corupt, nimic nu este sucit și fără rost, nimic nu este din duș­mănie sau ură, ci toate sunt pentru folos și ajutor. Nu ca legile omenești care sunt trecătoare și au multă ambiguitate și imper­fecțiune, fiind omenești. Căci multe au fost date din patimi omenești. Căci voind să se răzbune pe un dușman sau să favorizeze un prieten, astfel au fost puse legile. Dar nu astfel sunt legile lui Dumnezeu, ci rămân mai strălucitoare decât soarele, căutând folosul celor cărora li se dau legile, aducându-i pe aceștia la virtute și la adevărul lucrurilor, nu la lucruri false, mă refer la bogăție și putere (căci acestea sunt false, iar legile lui Dumnezeu sunt adevărate). Aceste legi nu ne învață cum să devenim mai bogați aici, nici cum să dobândim cele prezente, ci cum să ne bucurăm de cele viitoare. Toate acele legi ne învață despre adevărul lucrurilor, neavând nimic corupt” (Sf. Ioan Gură de Aur, Omilii la Psalmi, 110, 6, p. 423).

Ușurința criticii

Criticile la adresa stăpânirii au existat încă de la întemeierea lumii. Nici un regim și nici o conducere nu au fost scutite de reproșuri, pentru că știm foarte bine doar să judecăm situația altora. Și totuși, de când a apărut universul, cele mai rele perioade au fost cele în care a dominat anarhia - lipsa unei conduceri, a unei stăpâniri. Pentru că și cele mai detestabile regimuri politice au făcut mai puține daune decât vremurile în care nu a existat o conducere stabilă. Sfântul Ioan Gură de Aur afirma: „«Stăpânirea este slujitoare a lui Dumnezeu pentru binele tău» (Romani 13, 4). Dacă o vei nimici pe ea, totul se clatină. Căci dacă acum când dregătorii sunt, unii dintre ei, atât de corupți, este nevoie de atâta stăpânire, încât, chiar rău folosită, ea este de mult folos, gândește-te de câtă fericire nu s-ar bucura neamul omenesc, dacă aceia cărora le-a fost încredințată conducerea s-ar folosi bine de ea! Instituirea puterii este lucrarea lui Dumnezeu, dar a aduce la putere pe cei răi și a nu se folosi de putere cum trebuie, este lucrarea răutății oamenilor” (Sf. Ioan Gură de Aur, Omilii la Psalmi, 148, 4, p. 730). Anarhia este mai rea decât corup­ția. Luptele între diferitele facțiuni care doresc să obțină puterea creează daune masive tocmai celor care sunt mai puțin implicați. Si­tuația aceasta se poate întâlni și acum la nivel global în rândul statelor sărace, măcinate de războaie civile. În locurile unde domnește anarhia, se întâlnesc și alte dezastre, cum este foametea. „Nu nu­mai foametea este grea, ci și faptul de a fi în lipsă de oameni vred­nici să conducă Statul. Și de obicei acest rău arată bogăția însăși mai grea decât foametea. Ce folos că toate curg ca din izvoare, când se nasc războaie civile și când marea se tulbură de furia valurilor, nefiind nici cârmaci, nici om la proră, nici nimeni altcineva care să poată potoli furtuna evenimentelor și să restabilească liniștea? Dar când pe lângă acestea mai este și foamete, gândește-te la mulțimea relelor” (Sf. Ioan Gură de Aur, Comentariu la Isaia. Omilii la Ozia, trad. și note de Laura Enache, studiu introd. de Ingrid Bauer, Iași, Ed. Doxologia, 2013, p. 75).

Responsabilitatea împărțită între conducere și popor

Conducătorii nu apar de nicăieri. Ei se nasc și cresc în mijlocul unui popor, deprind obiceiurile acestuia, observă mijloacele prin care poate fi dusă o existență normală, cultivă calitățile, dar, adesea, suferă modificări interioare și din cauza defectelor existente în rândul națiunii din care fac parte. Nu este firesc să acuzi, să arunci cu piatra criticii, înainte de a te gândi la propriile tale neajunsuri și păcate. Iar în situația în care nu ești cu nimic diferit de cel care are o funcție mai înaltă, a-l critica înseamnă a te critica. Asumarea responsabilității personale trebuie să fie o piatră de temelie pentru dezvoltarea normală a unei societății creștine. De altfel, ierarhul constantinopolitan observa următoarele: „Dacă cel ce conduce ar fi dintre cei mai fără de lege și unul dintre cei care conduc cu nesăbuință și fără rânduială, totuși numai propria noastră nesăbuință și numai propria noastră neorânduială au rodit asemenea nenorocire și numai păcatele noastre au adus asupra noastră rana. Căci însuși faptul de a primi conducători împotriva inimilor noastre nu înseamnă nimic altceva decât că mai întâi noi am păcătuit și numai după aceea am primit un asemenea păstor, fie că este vorba despre cineva dintre cei sfințiți, fie despre cei ce conduc stăpânirile cele lumești” (Sf. Ioan Gură de Aur, Comentariu la Isaia. Omilii la Ozia, p. 191). O stăpânire bună nu se îmbată cu propria putere, ci recu­noaște că a primit-o din mâinile lui Dumnezeu și acționează cu responsabilitate pentru a o pune în aplicare. Iar cei care sunt conduși trebuie să se roage ca Dumnezeu să le dea conducători buni și să se căiască de propriile păcate. Numai în felul acesta, cu toții pot da „Cezarului cele ce sunt ale Cezarului şi lui Dumnezeu cele ce sunt ale lui Dumnezeu” (Matei 22, 21).

Citeşte mai multe despre:   Sfantul Ioan Gura de Aur