Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Teologie și spiritualitate Theologica „Ştiinţa modernă, un produs accidental şi secundar al Renaşterii”

„Ştiinţa modernă, un produs accidental şi secundar al Renaşterii”

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Theologica
Un articol de: Pr. Ştefan Sfarghie - 11 Iulie 2023

Ioan Petru Culianu, referindu-se la apariţia în planul istoriei a ştiinţei moderne, „care se iveşte atunci când nu era nici o nevoie de ea” (Ioan Petru Culianu, Eros şi magie în Renaştere 1484, Ed. Polirom, 2003, p. 229), precizează faptul că pentru a înţelege această enigmă a istoriei trebuie mai întâi să străbatem în inima sau esenţa ştiinţelor Renaşterii, astrologia fiind cea mai importantă dintre acestea prin universalitatea sa. În viziunea lui Ioan Petru Culianu, ştiinţa modernă în ansamblul ei reprezintă un produs accidental şi secundar al Renaşterii, care a apărut în contextul interacţiunii unor forţe ideologice. Pentru edificare, Culianu propune o reprezentare sugestivă a selecţiei naturale a speciilor, şi anume el compară ştiinţa modernă cu musca apteră.

„Ce şanse are oare o muscă apteră să-şi procure hrana în condiţiile noastre de climă? Nici una, pentru că, nedispunând de un mijloc rapid de deplasare şi de un adăpost sigur, ca viermii subterani, va fi o pradă uşoară pentru păsări. Acest mutant genetic va fi eliminat prin selecţie naturală. Şi totuşi, aceeaşi selecţie, pe o insulă expusă vânturilor din arhipelagul Galapagos, a distrus complet rasa normală a muştelor prevăzute cu aripi, care n-au nici o şansă de a lupta împotriva vântului. Numai muştele aptere au fost cruţate, fiindcă se deplasează pe sol, iar păsările, din acelaşi motiv mai înainte citat, au dificultăţi în a le prinde. O muscă apteră este prin definiţie o muscă bolnavă, această mutaţie trebuind să-i suprime facultatea de a supravieţui. Şi totuşi, într-o anumită nişă ecologică, numai aceste mutaţii, aceste produse aberante ale naturii au şansa de a se prezerva. Exact aşa s-a întâmplat şi cu spiritul ştiinţific modern, cu spiritul experimental ce renunţă la marile postulate pentru a nu clădi decât raţionamente inductive. Providenţa sau legile (inexistente) ale istoriei triumfale a spiritului hegelian n-au dat brusc naştere unei păsări măiestre, ca să înlocuiască ştiinţele fără de valoare şi de-acum lipsite de atracţie ale Renaşterii. Dimpotrivă: spiritul nostru ştiinţific modern s-a născut ca o muscă apteră care, în marile vârtejuri ale istoriei din secolul al XVI-lea, a avut norocul de a trece neobservată şi de a nu fi eliminată de neîndurătoarea selecţie naturală. Aceasta a lovit atât de tare ştiinţele Renaşterii, încât le-a răpit orice şansă de redresare” (Ioan Petru Culianu, Eros şi magie în Renaştere 1484, p. 230).

Vedem, deci, că ştiinţa modernă nu este produsul unei acţiuni raţionale de separare a cunoaşterii de circumstanţele din acea epocă, marcată de ezoterism şi magie, ci este un fragment sau o rămăşiţă din Renaştere, care a supravieţuit aidoma muştei aptere. Ştiinţa modernă a reușit să supravieţuiască şi să înlocuiască ştiinţele Renaşterii într-un context istoric marcat de influenţa autorităţii papale, care declanşase o luptă acerbă împotriva ştiinţelor oculte (Apologetica Ortodoxă, coordonator Adrian Lemeni, Ed. BASILICA, Bucureşti, 2013, vol. I, p. 296). Papa Inocenţiu al VIII-lea, un înverşunat adversar al magiei şi astrologiei, emitea la 5 decembrie 1484 bula Summis desiderantes affectibus, care nu a făcut altceva decât să intensifice vânătoarea de vrăjitoare în Occident. De asemenea, un rol important în acest sens l-a avut şi Inchiziţia.

În concepţia lui Ioan Petru Culianu, civilizaţia occidentală modernă este rezultatul Reformei golite de conţinutul religios, iar Modernitatea este un apendice secularizat al Reformei. El precizează: „Civilizaţia occidentală modernă reprezintă, în întregul ei, produsul Reformei - al unei Reforme care, golită de conţinutul ei religios, i-a păstrat totuşi formele. Pe plan teoretic, marea cenzură a imaginarului duce la apariţia ştiinţei exacte şi a tehnologiei moderne. Pe plan practic, rezultatul ei este apariţia instituţiilor moderne. Pe plan psihosocial - apariţia tuturor nevrozelor noastre cronice, datorate orientării unilaterale a civilizaţiei reformate, refuzului ei principal al imaginarului. Trăim încă într-un apendice secularizat al Reformei, ca să spunem aşa, şi, îndeaproape privind lucrurile, multe fenomene ale epocii noastre cărora nu le-am căutat niciodată o explicaţie istorică decurg din marile conflicte spirituale şi politice din secolele XVI-lea şi XVII-lea” (Ioan Petru Culianu, Eros şi magie în Renaştere, p. 274).

Putem vorbi, aşadar, de un spirit iconoclast al Reformei, în sensul cenzurii culturii imaginarului. Acest spirit iconoclast al Reformei a ţâşnit din victoria principiului protestant Sola Scriptura, în sensul golirii cuvântului de semnificaţia sa iconică (Apologetica Ortodoxă, vol. I, p. 296.), a înlocuirii gândurilor întemeiate pe imagini, cu cele bazate pe cuvinte. În perioada Renaşterii, în planul cunoaşterii, imaginea avea un rol esenţial, însă Reforma va muta accentul pe cuvântul scris, impunând o cenzură a imaginarului renascentist, aşa încât principiul Sola Scriptura devine fundamental în epoca modernă. Ofensiva împotriva Reformei va fi Contrareforma, însă, aşa cum precizează Culianu, ambele vor fi marcate de acelaşi spirit iconoclast de suprimare a imaginarului, într-o alianţă neintenţionată şi nepremeditată de abolire a culturii şi spiritului Renaşterii (Apologetica Ortodoxă, vol. I, p. 297).

„Reforma a extirpat tocmai elementul central al culturii renascentise; iar Contrareforma, mergând paradoxal în sensul unei reforme pe care în principiu o combătea, s-a alăturat marii cenzuri a ima­ginarului, facilitând victoria spiritului modern: o epocă puritană în plan moral, evoluţionistă în plan filosofic, contestatară în plan ideologic, reformistă în plan politic, scientistă şi tehnică în plan practic (...). Culianu susţine că succesul ştiinţei moderne, datorat unui factor extern (Reforma), de natură ideologică, a fost imprevizibil, oricât ar încerca unii istorici să ne convingă de contrariu (...). Spiritul modern nu a fost generat de transformări de ordin economic, politic, social, tehnologic (...). Problema Reformei nu era să dea omenirii o ştiinţă mai performantă şi/sau mai raţionalistă, ci să anihileze un duşman ideologic redutabil - paradigma magică” (Apologetica Ortodoxă, vol. I, p. 299).