În tradiţia patristică siriacă, veşmântul botezului se primeşte prin credinţa „armă împotriva celui rău”. Legătura dintre credinţă şi îmbrăcarea în Hristos la Botez poate fi asociată cu coabitarea dintre perlă şi adâncurile mării, imagine prezentă în imnurile Sfântului Efrem. Puritatea perlei este asemănată cu puritatea hainei baptismale, iar strălucirea ei, cu starea de iluminare a sufletului, dobândită la Botez şi păstrată prin eforturile ascetice. Creştinul devine astfel „copil al harului”, îmbrăcându-se cu „platoşa lui Dumnezeu” şi cu „armele luminii”, asupra sa vrăjmaşul nemaiavând nici o putere. Lupta ascetului cu diavolul este descrisă de Afraate, primul părinte bisericesc siriac, în chip simbolic, prin antiteza dintre întuneric şi lumină: „Cei îmbunătăţiţi îl văd atunci când se apropie şi armele sale nu au nici o putere asupra trupurilor lor. Nici unul din copiii luminii nu se teme de el pentru că întunericul a fost umplut cu totul de lumină. Copiii Unului Dumnezeu nu se tem de cel rău pentru că li s-a dat putere să-l zdrobească sub picioarele lor. Atunci când el ia forma întunericului, ei se transformă în lumină. Când se strecoară la ei în chip de şarpe, ei se fac sare, pe care nu este în stare să o mănânce. Dacă se face ca o aspidă pentru ei, se aseamănă copiilor. Dacă vine din nou la ei, ispitindu-i cu mâncare, după chipul Domnului, ei îl biruiesc cu postul. Dacă îi ispiteşte din nou cu frumuseţile vederii, ei îşi ridică ochii către ceruri. De încearcă să-i câştige prin păcatul mândriei, ei se fac surzi, nebăgând în seamă amăgirile sale. De va voi să se lupte deschis cu ei, aceştia i se ridică împotrivă, îmbrăcaţi fiind cu armura. De va încerca să vină la ei în somn, ochii lor priveghează, iar buzele lor vestesc cântece şi rugăciuni. Dacă-i ademeneşte cu bogăţii, aceştia le împart săracilor. De va veni să-i înşele cu dulceaţa, ei nu vor gusta, pentru că îi cunosc amărăciunea. Şi dacă îi aprinde cu dorinţa trupului, pleacă singuri lăsând în urmă pe fiicele Evei” (Demonstraţia VI, 2).
Simbolisme baptismale la Afraate Persanul
În controversa sa cu iudeii, Înţeleptul Persan subliniază valoarea credinţei creştine în Taina Sfântului Botez, comparativ cu ritualul mozaic al circumciziunii: „Circumcizia fără credinţă nu are nici o utilitate şi nici un avantaj, pentru că credinţa precedă circumcizia şi circumcizia nu este decât semnul (marca) credinţei. Legământul i-a fost dat lui Avraam după cuvântul Domnului: «Iată legământul Meu pe care fiecare bărbat să-l păstreze prin tăiere împrejur». Astfel a fost păstrat de cei cărora le-a fost dat, însă sub porunca Legii, aducându-şi roadele sale. Atâta timp cât Legea nu a fost păstrată, tăierea împrejur nu a putut aduce nici un câştig” (Demonstraţia XI, 2). El vede astfel Botezul creştin ca „plinătate a adevăratei tăieri împrejur”, căci „numai cei tăiaţi împrejur la inimă au viaţă într-înşii, fiind tăiaţi împrejur a doua oară în Iordanul adevărului, prin botezul iertării păcatelor” (Demonstraţia XI, 11).
Prin această Sfântă Taină, cei botezaţi ies de sub incidenţa Legii Vechi şi intră pe traiectoria vieţii duhovniceşti, în căutarea mântuirii. De aceea, putem spune că Taina Botezului este făclie ce luminează în întuneric, poartă spre Împărăţia cerească, dovadă a credinţei, sprijin neclintit în lupta împotriva păcatului şi „Paşte al mântuirii noastre”. „Israel a fost scufundat în mijlocul mării, în această noapte de Paşte, în ziua mântuirii. Domnul nostru a spălat picioarele ucenicilor în noaptea de Paşte spre prefigurarea Tainei Sfântului Botez. Căci trebuie să ştii, prietenul meu, în această noapte, Domnul nostru ne-a dat adevăratul Botez. Căci, pe când era cu ucenicii Săi, ei aveau botezul Legii cu care preoţii botezau, botezul despre care vorbea Ioan: «Pocăiţi-vă de păcatele voastre!» Însă, în noaptea aceea, El le-a arătat Taina Botezului, care este scopul morţii Sale, cum spune Apostolul: «Toţi câţi întru Hristos Iisus ne-am botezat, întru moartea Lui ne-am botezat»” (Demonstraţia XII, 10).
Sfântul Efrem Sirul despre Taina Baptismală
Prezenţa Mântuitorului Hristos în apele Iordanului la dumnezeiescul Său Botez deschide în gândirea Sfântului Efrem Sirul două direcţii de interpretare a simbolului nunţii. Pe de o parte, el vede Botezul ca pe actul de consacrare, ca într-o logodnă, dintre Hristos şi Biserică şi, pe de altă parte, transpune această legătură la nivel personal în viaţa fiecărui creştin. „Logodirea Bisericii cu Hristos” - spune Sebastian Brock - „se desprinde din sacralitatea spaţială şi temporală, conturând, pe de altă parte, paradigma sau modelul portretizat în termenii mistici ai logodirii creştinului cu Hristos, realitate ce se desfăşoară în timpul şi spaţiul istoric ca botez. Deoarece logodirea Bisericii cu Hristos aparţine timpului sacru, ar putea fi aşezată în legătură cu mai multe momente diferite din viaţa Mântuitorului (sau, aşa cum vom vedea, se referă la moartea Sa). Două dintre ele, de mare importanţă pentru noi, sunt botezul în Iordan (bazat pe Ioan 3, 28) şi pironirea pe Cruce. Cele două elemente se regăsesc şi în teologia lui Iacob de Sarug, care le aşază în acord cu «logodirea» Bisericii. Această tendinţă o regăsim, de asemenea, şi în poezia liturgică anterioară lui, în tradiţia siriană de Răsărit şi de Apus, la praznicele Botezului sau Cincizecimii” (Sebastian P. Brock, Some important baptismal thems in The Syriac Tradition, pp. 204-205).
Cufundarea în apa Iordanului reprezintă pentru acest sfânt sirian o prefigurare a morţii Domnului pe Cruce. Legătura dintre Hristos, Biserică şi Jertfa Crucii este subliniată în comentariul său la Diatessaron: „Ea a ieşit din sânge şi apă, adică Biserica însăşi, temeluită pe Hristos, la fel cum Eva a fost scoasă odinioară din coasta lui Adam. Coasta lui Adam este soaţa lui, iar sângele vărsat de Domnul pe Cruce este Biserica Lui. Moartea a ieşit din coasta lui Adam şi viaţa din coasta Domnului Hristos. Măslinul reprezintă, de asemenea, taina Mântuitorului, căci el dă lapte copiilor, apă tinerilor şi ulei celor bolnavi. La fel şi Hristos, acest măslin al vieţii, ne-a dat prin moartea Sa apă, sânge şi ulei” (în colecţia Source Chretiene 21, 11). „Această dragoste curată” - notează în altă parte Sfântul Părinte - „i-a fost rânduită lui Adam şi coboară până la întrupare, fiind un simbol al iubirii dumnezeieşti. Aşadar, Biserica (credincioşii în totalitatea lor) i-a părăsit pe idoli şi averile lor, precum şi grijile cele deşarte ale lumii. Hristos Însuşi L-a lăsat pe Tatăl Său în ceruri şi pe mama Sa aici pe pământ şi a murit pentru Biserica Sa, pentru ca prin moarte să dea viaţă celei pe care a iubit-o, să o ridice şi să o aducă în Împărăţia Sa” (Sfântul Efrem, Arm III, p. 150).
