Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă An omagial Când și în ce condiții sunt îngăduite deshumarea și reînhumarea și ce slujbă se săvârșește cu această ocazie?

Când și în ce condiții sunt îngăduite deshumarea și reînhumarea și ce slujbă se săvârșește cu această ocazie?

Galerie foto (2) Galerie foto (2) An omagial
Un articol de: Pr. Conf. Dr. Lucian Farcaşiu - 15 Iul, 2021

Deshumarea se referă la dezgroparea osemintelor unei persoane adormite și înmormântate în urmă cu cel puțin 7 ani, fie din considerente impuse de legea civilă, fie din dorința familiei de a strămuta osemintele acesteia într-un cavou de familie sau mormânt aflat într-un alt loc sau într-o altă localitate decât cel în care a fost făcută înmormântarea inițial. Există apoi și o altă situație, în care, din lipsă suficientă de spațiu, un membru al familiei este pus peste ceilalți membri, osemintele celor dintâi înmormântați aici fiind deshumate, dacă au trecut 7 ani de la plecarea ultimului dintre ei în veșnicie, acestea fiind apoi reînhumate în aceeași groapă, peste ele punându-se noul membru al familiei. Pe lângă aceste situații, oarecum obișnuite, mai intervin și alte cauze externe sau chiar tradiții, recurgându-se la deshumarea osemintelor unei persoane aflate într-un anumit loc sau cimitir. O astfel de cauză o constituie aglo­merația creată în cimitirele urbane. Astfel, în cimitirele urbane, locul de înmormântare este alocat doar pentru 7 ani, cu posibilitatea de a prelungi folosința locului respectiv din 7 în 7 ani, res­pectându-se procedurile impuse de adminis­tra­ția publică a fiecărui cimitir. În situația în care folosința unei astfel de parcele nu este prelungită la cererea familiei sau a aparținătorilor rămași în viață, osemintele sunt deshumate după șapte ani, curățate de pământ, spălate cu apă și vin și unse cu untdelemn, de obicei din cel binecuvântat la slujba Litiei, cu care este unită Vecernia Praznicelor Împărătești sau a sfinților mai importanți din cursul anului liturgic, apoi sunt puse într-un săculeț de pânză sau din plastic și reînhumate prin acoperirea cu pământ într-un colț al gropii săpate, unde va fi așezat sicriul cu trupul neînsuflețit al unei alte persoane. Faptul acesta al deshumării osemintelor, deși nu este dorit, gestionat sau încurajat de Biserică, se desfășoară în acest mod din pricina faptului că majoritatea cimitirelor din mediul urban nu sunt proprietatea Bisericii, ci sunt cimitire orășenești aparținătoare spațiului public, prin urmare, administrarea lor nu ține de organizarea bisericească, ci de gestionarea fiecărei primării, prin serviciul public al administrației cimitirelor, care este un organ de natură laică, supus tendințelor secularizate ale societății moderne.

O altă cauză a deshumării o constituie cercetările dispuse de organele legislative competente, care se impun pentru elucidarea unei situații neclare și efectuarea unei anchete suplimentare, în urma suspiciunilor ivite în ceea ce privește cauza morții respectivei persoane, acestea putând apărea de foarte multe ori după săvârșirea rânduielii de înmormântare. În situația aceasta, deshumarea se poate face doar în termen de un an de la momentul înmormântării, însă doar atunci când există o hotărâre judecătorească în privința permisiunii deshumării rămășițelor pământești, adică cu respectarea întocmai a cadrului legal și cu aprobarea din partea organelor sanitare competente, îndreptățite să dea astfel de avize. Deshumarea în această situație se poate face doar în lunile reci de iarnă, pentru a evita unele consecințe nedorite, ca de pildă crearea unui focar de infecție, ce-i poate expune la îmbolnăvire pe cei care participă la deshumare. După încheierea cercetărilor asupra trupului deshumat, acesta va fi reînhumat în același loc în care a fost înmormântat inițial.

Referitor la tradițiile locale prezente în unele părți ale țării în ceea ce privește deshumarea trupurilor înmormântate, amintim faptul că în Moldova se obișnuiește deshumarea tuturor celor înmormântați, după 7 ani, făcându-se în acest caz spălarea osemintelor cu apă și vin și ungerea lor cu untdelemn binecuvântat, așezarea într-un nou sicriu și săvârșirea, în unele părți, din nou a slujbei Înmormântării, ceea ce nu este corect din punct de vedere liturgic. Același fapt se con­s­tată și la mănăstirile din Moldova, unde trupurile monahilor adormiți sunt dezgropate după 7 ani și puse în osuarul mănăstirii, săvârșindu-se rânduielile și slujbele de pomenire îndătinate cu aceste prilej.

În ceea ce privește practica deshumării, ea constituie astăzi, în contextul lumii moderne, o practică foarte des întâlnită, am putea spune chiar obișnuită, fiind generată, așa cum am arătat, în principal, de marile aglomerații din cimitirele urbane, unde cei adormiți sunt dezgropați și reînhumați în colțul gropii, pentru a face loc altor persoane care trebuie înmormântate. Ceea ce devine însă obligatoriu este reînhumarea osemintelor, pentru a nu fi aruncate în batjocură, dar și pentru faptul că, potrivit învățăturii ortodoxe, trupul omenesc și rămășitele pământești ale unei persoane plecate pe calea veșniciei au o mare valoare, aceasta și întrucât la a doua venire a Domnului trupurile vor învia dimpreună cu sufletele pentru a lua parte la judecata cea din urmă sau la judecata universală. Apoi, un alt motiv pentru care trupurile celor adormiți trebuie înmormântate și lăsate în pământ este însuși cuvântul Sfintei Scripturi, care arată următoarele: „Trupul se întoarce în pământul din care a fost luat, iar sufletul, la Dumnezeu Care l-a dat” (Eclesiast 12, 7). Tocmai în virtutea acestor argumente de natură teologică, Biserica nu a fost și nu va fi niciodată de acord cu practica incinerării.

În toate aceste cazuri prezentate mai sus, care impun practica deshumării și reînhumării, trebuie ca deshumarea să se facă cu mare grijă, plină de respect și de considerație pentru rămășițele pământești ale celui deshumat, urmărind ca nici o parte din osemintele dezgropate să nu se piardă sau să se risipească, ceea ce ar dovedi negrijă și lipsă de respect pentru ele. În sensul acesta, este de dorit ca preoții să poarte un dialog constructiv cu cei îndreptățiți să facă deshumarea, adică cu groparii, mai cu seamă în cimitirele urbane, unde ei sunt simpli angajați remunerați din fonduri publice, adică de către primăria orașului sau a localității. Cu toate că ei sunt angajați ai sistemului public, trebuie învățați și călăuziți de către slujitorii Sfintelor Altare cum și în ce condiții trebuie să facă deshumarea și mai cu seamă cum trebuie să se raporteze la rămășițele pământești ale celui pe care-l dezgroapă, chiar și referitor la felul în care trebuie să adune și să pregătească osemintele pe care mai apoi le vor reînhuma, curățându-le de pământ, stropindu-le cu apă și vin și punându-le într-un săculeț de pânză sau de plastic, pentru a putea fi mai apoi îngropate din nou.

Cu toate că practica deshumării și reînhumării este foarte des întâlnită, mai cu seamă în societatea noastră secularizată, din perspectivă bisericească, locul unde sunt puse rămășițele pământești ale unei persoane este socotit „locul de veci”, deshumarea osemintelor nefiind o practică curentă în rânduiala bisericească consacrată la noi de aproape două milenii. Deshumarea era în trecut o practică la care s-a recurs doar în situații extreme. (va urma)

(Rubrică realizată de pr. Ciprian Bâra)

Citeşte mai multe despre:   deshumare  -   Anul comemorativ al celor adormiți în Domnul