Care sunt modelele patristice mai cunoscute pentru familia creştină, pentru sfințenia vieții de familie?

Poate că ne este mai greu să devenim familie - Biserica de acasă, pentru că ne lipsesc modelele cele mai apropiate. Citim mai rar un Sinaxar sau un volum din Viețile Sfinților, ca să vedem ce însemna viața ca familie în credința Bisericii și în iubirea jertfelnică. O scenă romantică dintr-un film irealist care rulează pe marile ecrane le va schimba celor tineri percepția asupra sacrificiului comunicării și iubirii în momentele grele.

Viața de familie, ca să aibă happy end, trece prin multe momente grele și printr-o diversitate de alegeri bune. Și asta înseamnă apelul la credință, la creștere spirituală, la lupta împotriva păcatului, acea realitate nefirească care ucide iubirea și comunicarea. Fără efort și lucruri concrete nu există reușită în viața de familie. A iubi nu este o certitudine, a iubi este o alegere. Și se învață prin urmarea modelelor deja canonizate în Biserică.

Vom da un exemplu, poate unul dintre cele mai radicale: viața Sfinților Timotei și Mavra, marti­rizați împreună în timpul împăratului persecutor Dioclețian, în Egipt, în anul 304. Doi tineri căsătoriți, cu o întreagă viață de familie fericită în fața lor, au ales să fie răstigniți împreună, față către față, pentru credința lor (iubirea lor pentru Hristos e sărbătorită în data de 3 mai). Este înduioșător și extrem de pedagogic dialogul dintre ei: modul în care se încurajează unul pe altul în fața sacrificiului pentru credință. Considerăm că este o formă redusă la esențial a vieții de familie de astăzi, din Biserica cea mică, de acasă. În care, în loc să fugim de durerile separării de păcat sau de necredință, putem alege să ne ajutăm unul pe altul, să ne îmbărbătăm unul pe altul, chiar și în cele mai grele momente, chiar și când ție ți-e rău, știind că iubirea crește atunci când se practică sacrificiul unul pentru celălalt.

Există și alte modele mai aproape de noi ca timp sau ca mod de viață, care vorbesc despre viața de familie ca loc al creșterii spirituale. În care valorile vor fi deja supuse unui proces de discernământ, astfel încât copiii să poată vedea cât mai mult și cât mai corect din lumea în care trăiesc și să câștige încă de acasă Împărăția cerurilor: familia Sfinților Părinți Capadocieni (sec. al IV-lea), în care mai multe generații și mai mulți frați ajung să se sfințească prin educație creștină, prin asceză și prin slujirea Bisericii, ajungând ei înșiși model de familie creștină.

De asemenea, exemplul Sfintei Monica, mama Fericitului Augustin, care a știut să fie lucrătoare în rugăciune pentru copilul ei, pe drumurile unei adolescențe întârziate a celui din urmă și ale unor experien­țe rătăcitoare (cât de mult seamănă situația Fericitului Augustin cu ­dinamica din familiile actuale și cât de mult diferă rezultatele și expe­rien­țele la final!, doar pentru ­
că părinții opresc la un moment dat rugăciunea pentru copii - vezi ­Ecclesiastul 3, 9).

La fel, familia Sfântului Grigorie Palama (în sec. al XIV-lea), care în zorii modernității au ales cu toții să devină o familie răspândită în mai multe mănăstiri, în fapt, se­mințe ale teologiei Bisericii, care au dat rodul descoperirii Adevărului, prin educație teologică temeinică și prin fidelitate față de Tradiția Sfinților Părinți anteriori.

Atunci când ne uităm la astfel de modele din vechime, s-ar putea să fim oarecum deznădăjduiți, știind cât de mult diferă contemporaneitatea noastră secularizată. Dar viața în Biserică e școală vie. Și școala e definită de modele și de valori. Cu astfel de modele și cu valoarea iubirii rănite și vindecate, nu ne rămâne decât să încercăm să experimentăm la rândul nostru, in vitro-ul laboratorului de iubire de acasă, același mod de viață, aceleași modele, aceleași valori, chiar și reduse la scară, pentru că, de fapt, nu cantitatea contează, ci calitatea spirituală și trupească a vieții și direcția veșniciei.

(Rubrică realizată de pr. Ciprian Bâra)