Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă An omagial Câte categorii de cimitire există și care sunt regulamentele și caracteristicile lor? (II)

Câte categorii de cimitire există și care sunt regulamentele și caracteristicile lor? (II)

Galerie foto (2) Galerie foto (2) An omagial
Un articol de: Pr. Ginel Aurelian Ivan - 23 Feb, 2021
Facem recomandarea ca pentru legis­lația aferentă administrării cimitirului să se întocmească un dosar separat de alte acte și documente din administrarea parohiei/ mănăstirii, deoarece trebuie avută în vedere și existența altor ordine circulare sau dispoziții valabile apărute în timp, dar la care un nou preot paroh/ administrator nu a avut acces.
 
Subliniem necesitatea cunoașterii terminologiei specifice atât de către administratorul de cimitir, cât și de către concesionar. Spre exemplu, loc de veci ≠ loc de înmormântare în folosință veșnică - cea dintâi expresie nu este întâlnită în actele oficiale și, deci, este utilizată în mod eronat, inducând ideea de loc de înmormântare concesionat unei persoane pe veci, dându-i impresia de posesie, proprietate; cea de-a doua este expresia uzuală, care face referire la modul de transmitere al dreptului de concesiune, care, prin succesiune, poate să fie transmis din generație în generație (pe baza documentației doveditoare), deci, acest loc poate să rămână mult timp în patrimoniul familiei, dacă există dovezi scriptice; deși, mai ales în mediul rural, se face uz de această sintagmă în mod frecvent, ea trebuie explicată credincioșilor, care sunt „concesionari”, nu „proprietari” ai locului de înmormântare și, deci, trebuie să se comporte ca atare.
 
Revenind la legislație, subliniem faptul că de bază pentru administratorul de cimitir vor fi: Statutul BOR - art. 180-191, în cap. B. Dispoziții cu privire la edificiile bisericești și cimitirele parohiale și Regulamentul cimitirelor, aflat în vigoare.

De asemenea, trebuie să aibă cunoștință și de Legea 102/2014 privind cimitirele, crematoriile umane și serviciile funerare (42 articole), deși Cancelaria Sfântului Sinod a prezentat deficiențele acestei legi și a cerut Guvernului și Parlamentului României să amâne intrarea în vigoare a legii, pentru a fi completată, la acea vreme. Cu toate că legea are multe carențe (cimitirele private pot fi deschise mai ușor și operatorii economici nu au o legislație clară în vederea falimentului, cele creștine nu beneficiază de aceleași drepturi ca ale altor culte, iar libertatea la incinerare sau înmormântarea fără preot sunt garantate etc.), totuși Legea 102/2014 există și poate aduce lămuriri în unele situații neprecizate în Regulamentul cimitirelor.

Normele tehnice și sanitare ale serviciilor funerare au fost stabilite din dorința de a veni în sprijinul defunctului și familiei acestuia, din respectul pe care societatea îl manifestă față de demnitatea umană și din solidaritate faţă de membrii săi (cf. art. 3 din Norme).

Efectuarea îngrijirilor mortuare ca parte a serviciilor funerare legate de pregătirea cadavrului pentru înhumare se realizează numai de către persoane care dețin competenţe specifice în acest sens (cf. art. 6, alin. 3 din Norme), după obținerea avizului epidemiologic, exceptându-se manoperele efectuate de către familie (spălarea corpului și îmbrăcarea persoanei decedate). La sfârșitul acestor Norme găsim, în anexe, diferite modele de avize: model de certificat de îmbălsămare sau aviz sanitar pentru transportul cadavrelor umane, aviz sanitar pentru deshumarea, transportul și reînhumarea cadavrelor umane etc.

Când în incinta cimitirului se află construc­ții supuse protejării Legii monumentelor istorice, administratorul cimitirului trebuie să aibă cunoștință de Legea 422/2001, privind Legea protejării monumentelor istorice, text publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 407/24.07.2001, în 62 de articole. Aici, reținem faptul că monumentele istorice „se clasează: a) în grupa A - monumentele istorice de valoare națională și universală, și b) în grupa B - mo­nu­mentele istorice reprezentative pentru pa­tri­moniul cultural local” (art. 8), și că „până la instituirea zonei de protecție a fiecărui monument istoric, potrivit art. 9, se consideră zonă de protecție suprafața delimitată cu o rază de 100 m în localități urbane, 200 m în localități rurale și 500 m în afara localităților, măsurată de la limita exterioară, de jur împrejurul monumentului istoric” (art. 59).

Din cauza problemelor tot mai des întâlnite pe teren în ceea ce privește incinerarea, Patriarhia Română a hotărât elaborarea unei circulare în legătură cu practica necreștină a incinerării morților, în care să se prevadă îndatorirea fiecărui cleric de a se conforma hotărârilor Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române (existente încă din anii 1928 și 1933), având obligația de a-i îndruma pe credincioși să respecte, cu sfințenie, practica ortodoxă a înhumării (înmormântării) celor adormiți și să nu accepte incinerarea (arderea trupului celui decedat). În acest sens, preotul este dator a cunoaște conținutul Hotărârii nr. 4529 din 5 iulie 2012 a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în legătură cu practica necreștină a incinerării morților, subliniind ideea conform căreia chiriarhul este singurul care are autoritatea de a acorda sau nu dispensă, prin iconomie, în urma studierii amănunțite a fiecărui caz în parte.

Nu este spațiul îndestulător abordării tuturor hotărârilor sinodale, dar sunt și altele care acoperă o arie largă de probleme cu care preotul se poate confrunta în activitatea pastorală.

În ceea ce privește răspunderea concesionarului, acesta nu este exonerat de cunoașterea legislației în materie. Pentru faptul că semnează pentru primirea Actului de concesiune, înseamnă că își sumă drepturi și obligații față de locul de înmormântare concesionat. Subliniem faptul că trebuie să-și dea interesul pentru buna colaborare cu reprezentanții administrației cimitirului, să comporte dialog cu aceasta ori de câte ori apar întrebări (spre exemplu, atunci când se fac lucrări de amenajare a locului de înmormântare sau când se face transmiterea concesiunii, pentru care se solicită sprijinul administratorului de cimitir). Sfătuim să existe o strânsă comunicare între administratorul de cimitir și concesionar pentru evitarea unor probleme juridice!

În concluzie, pentru o administrare eficientă și transparentă a cimitirului, administratorul acestuia trebuie să-și însușească legislația aferentă. Suntem conștienți de faptul că, din cauza problemelor diferite ivite pe teren, o abordare corectă se va realiza în urma cumulării experien­ței, a tactului pastoral aplicat, dar și a solicitării sprijinului din partea forurilor superioare în materie.

Rubrică realizată de pr. Ciprian Bâra

Citeşte mai multe despre:   Anul comemorativ al celor adormiți în Domnul  -   cimitir