Câte categorii de cimitire există și care sunt regulamentele și caracteristicile lor? (II)

De asemenea, trebuie să aibă cunoștință și de Legea 102/2014 privind cimitirele, crematoriile umane și serviciile funerare (42 articole), deși Cancelaria Sfântului Sinod a prezentat deficiențele acestei legi și a cerut Guvernului și Parlamentului României să amâne intrarea în vigoare a legii, pentru a fi completată, la acea vreme. Cu toate că legea are multe carențe (cimitirele private pot fi deschise mai ușor și operatorii economici nu au o legislație clară în vederea falimentului, cele creștine nu beneficiază de aceleași drepturi ca ale altor culte, iar libertatea la incinerare sau înmormântarea fără preot sunt garantate etc.), totuși Legea 102/2014 există și poate aduce lămuriri în unele situații neprecizate în Regulamentul cimitirelor.

Normele tehnice și sanitare ale serviciilor funerare au fost stabilite din dorința de a veni în sprijinul defunctului și familiei acestuia, din respectul pe care societatea îl manifestă față de demnitatea umană și din solidaritate faţă de membrii săi (cf. art. 3 din Norme).

Efectuarea îngrijirilor mortuare ca parte a serviciilor funerare legate de pregătirea cadavrului pentru înhumare se realizează numai de către persoane care dețin competenţe specifice în acest sens (cf. art. 6, alin. 3 din Norme), după obținerea avizului epidemiologic, exceptându-se manoperele efectuate de către familie (spălarea corpului și îmbrăcarea persoanei decedate). La sfârșitul acestor Norme găsim, în anexe, diferite modele de avize: model de certificat de îmbălsămare sau aviz sanitar pentru transportul cadavrelor umane, aviz sanitar pentru deshumarea, transportul și reînhumarea cadavrelor umane etc.

Când în incinta cimitirului se află construc­ții supuse protejării Legii monumentelor istorice, administratorul cimitirului trebuie să aibă cunoștință de Legea 422/2001, privind Legea protejării monumentelor istorice, text publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 407/24.07.2001, în 62 de articole. Aici, reținem faptul că monumentele istorice „se clasează: a) în grupa A - monumentele istorice de valoare națională și universală, și b) în grupa B - mo­nu­mentele istorice reprezentative pentru pa­tri­moniul cultural local” (art. 8), și că „până la instituirea zonei de protecție a fiecărui monument istoric, potrivit art. 9, se consideră zonă de protecție suprafața delimitată cu o rază de 100 m în localități urbane, 200 m în localități rurale și 500 m în afara localităților, măsurată de la limita exterioară, de jur împrejurul monumentului istoric” (art. 59).

Din cauza problemelor tot mai des întâlnite pe teren în ceea ce privește incinerarea, Patriarhia Română a hotărât elaborarea unei circulare în legătură cu practica necreștină a incinerării morților, în care să se prevadă îndatorirea fiecărui cleric de a se conforma hotărârilor Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române (existente încă din anii 1928 și 1933), având obligația de a-i îndruma pe credincioși să respecte, cu sfințenie, practica ortodoxă a înhumării (înmormântării) celor adormiți și să nu accepte incinerarea (arderea trupului celui decedat). În acest sens, preotul este dator a cunoaște conținutul Hotărârii nr. 4529 din 5 iulie 2012 a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în legătură cu practica necreștină a incinerării morților, subliniind ideea conform căreia chiriarhul este singurul care are autoritatea de a acorda sau nu dispensă, prin iconomie, în urma studierii amănunțite a fiecărui caz în parte.

Nu este spațiul îndestulător abordării tuturor hotărârilor sinodale, dar sunt și altele care acoperă o arie largă de probleme cu care preotul se poate confrunta în activitatea pastorală.

În ceea ce privește răspunderea concesionarului, acesta nu este exonerat de cunoașterea legislației în materie. Pentru faptul că semnează pentru primirea Actului de concesiune, înseamnă că își sumă drepturi și obligații față de locul de înmormântare concesionat. Subliniem faptul că trebuie să-și dea interesul pentru buna colaborare cu reprezentanții administrației cimitirului, să comporte dialog cu aceasta ori de câte ori apar întrebări (spre exemplu, atunci când se fac lucrări de amenajare a locului de înmormântare sau când se face transmiterea concesiunii, pentru care se solicită sprijinul administratorului de cimitir). Sfătuim să existe o strânsă comunicare între administratorul de cimitir și concesionar pentru evitarea unor probleme juridice!

În concluzie, pentru o administrare eficientă și transparentă a cimitirului, administratorul acestuia trebuie să-și însușească legislația aferentă. Suntem conștienți de faptul că, din cauza problemelor diferite ivite pe teren, o abordare corectă se va realiza în urma cumulării experien­ței, a tactului pastoral aplicat, dar și a solicitării sprijinului din partea forurilor superioare în materie.

Rubrică realizată de pr. Ciprian Bâra