Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă An omagial Chipuri luminoase din istoria Mănăstirii Samurcășești

Chipuri luminoase din istoria Mănăstirii Samurcășești

Galerie foto (1) Galerie foto (1) An omagial
Un articol de: Raluca Brodner - 03 Aug, 2015

Timp de peste două secole, în Altarul Mănăstirii Samurcășești din localitatea Ciorogârla, Ilfov, s-a slujit neîntrerupt. Rugăciunile sutelor de măicuțe și ale preoților care au viețuit în acest așezământ monahal au întărit viața duhovnicească a locului. Între aceștia s-au remarcat câțiva duhovnici și starețe, ale căror personalități le vom trece în revistă în acest articol.

De ce capătă interes un astfel de subiect atât pentru mireni, cât și pentru clerici, mai cu seamă în vremurile actuale? Și de ce suntem datori să evi­dențiem cât mai multe astfel de chipuri luminoase care și-au închinat viața lui Hristos? E simplu. Pentru a ne încredința de zestrea de valori pe care o deți­nem, adevărate modele ale acestui neam, nepieritoare și mereu actuale.

Cu siguranță, Mănăstirea Sa­murcășești nu ar fi ceea ce este astăzi ca încărcătură spirituală dacă nu s-ar fi dovedit, în timp, un loc potrivit pentru nevoință, rugăciune și liniște pentru sufletele alese, cu vocație monahală - starețe, preoți slujitori și duhovnici deosebiți.

Starețe

Prima stareță a mănăstirii a fost monahia Elisabeta, conform documentelor de arhivă păstrate după anul 1866. A urmat la conducerea obștii monahia Teodora, iar mai apoi s-au succedat trei surori: monahiile Epraxia, Fevronia și Elisabeta Melicescu - fiicele spătarului Costache Melicescu, un militant pentru unire și un colaborator apropiat al domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Despre stareța Elisabeta Melicescu se știe că a fost de o milostenie exemplară, astfel că, după trecerea sa la cele veșnice, în chilia sa nu s-a găsit nimic.
Monahia Fevronia Vlădoianu a întruchipat ceea ce se poate numi un model de hărnicie. În timpul acestei vrednice starețe (1866-1894), s-a făcut prima restaurare generală a mănăstirii, în care a funcționat, din ordinul Ministerului Cultelor, o școală primară pentru copiii din sat și pentru fetițele orfane de război. Maica Sofia Heliade Rădulescu, cea care o va și succeda în stă­reție pe monahia Fevronia, a fost învățătoarea acestor elevi.
Fiica marelui nostru patriot Ion Heliade Rădulescu, maica Sofia, a condus mănăstirea din luna mai, anul 1894, până a închis ochii, la 12 ianuarie 1909. În timpul stăreției ei, biserica mare a mănăstirii a fost restaurată pentru a doua oară.
De la 15 februarie 1909 și până în 13 aprilie 1913, a urmat la stăreție monahia Zenovia Georgescu. Pentru darurile sale minunate, pe care le-a valorificat în folosul mănăstirii, a primit din partea regelui Ferdinand medalia „Răsplata Muncii pentru Biserică“, Clasa I.
După anul 1913, mănăstirea a intrat în grija monahiei Agatia Cristescu. Această mireasă a lui Hristos a trăit doar 59 de ani, dar a știut să valorifice foarte bine timpul în folosul obștii, căreia i-a fost dat să treacă prin mari necazuri. Chiar și în astfel de condi­ții, stareța Agatia a reușit să întărească zidurile mănăstirii și să formeze o generație de maici vrednice.
La fel de harnică și pricepută la tot felul de ascultări a fost și stareța Sofia Petrescu, în timpul căreia s-a înființat, din ordinul Arhiepiscopiei Bucureștilor, o Școală monahală pentru maicile și surorile din mănăstire cu vârsta sub 30 de ani.
Monahia Magdalena Comănescu, rânduită de Pronia divină în fruntea obștii de călugărițe, rămâne, de asemenea, un chip demn, de adâncă prețuire. Din septembrie 1944 și până în februarie 1949, a fost stareță a mănăstirii monahia Stavrofilia Ionescu, o călugăriță cu viață duhovnicească aleasă.
Din august 1952, la conducerea lavrei monahale a fost numită monahia Evlampia Ghiță. Datorită calităților sale pedagogice, s-a implicat în procesul de instruire a maicilor și surorilor tinere din mănăstire care urmau cursurile Școlii monahale.
În muzeul mănăstirii, într-un album al starețelor care s-au succedat la conducerea obștii, apare și chipul maicii Magdalena Bejan (1957-1960), o călugăriță blândă, răbdătoare, cunoscătoare a muzicii psaltice și deosebit de talentată la pictură.
La începutul anului 1964, revine la timona mănăstirii monahia Evlampia Ghiță, care va fi stareță până în 27 septembrie 1975. Din toamna anului 1975, conducerea a fost încredințată monahiei Neofita Cristea.
În prezent, stareță a așeză­mântului monahal este stavrofora Lucia Bostan, care a fost numită în data de 8 mai 1996. După multă muncă și cu sprijinul financiar al câtorva familii de credincioși din București, maica stareță a reușit să înnoiască viața mănăstirii, atât din punct de vedere duhovnicesc, cât și administrativ.

Preoți slujitori

De-a lungul celor două sute de ani, la Mănăstirea Samurcă­șești au slujit mai mult preoți de mir. Dintre cei care care și-au legat numele de mănăstire pentru mai mult timp au fost: părintele Ștefan Bazilescu (1889-1931), apoi ginerele său, părintele Constantin Becuț (1931-1955). Ambii își dorm somnul de vechi în cimitirul mănăstirii. Le-a urmat în misiunea preoțească părintele Tudorică Anghel, un slujitor devotat până la moarte obștii monahale de la Samurcășești. De asemenea, un slujitor deosebit, pe care mănăstirea l-a avut timp de 20 de ani, a fost vrednicul de pomenire părinte protosinghel Dosoftei Popa, monah cu metania în Mănăstirea Cernica.
Un duhovnic iubit și căutat de mulți credincioși a fost și părintele protosinghel Martinian Ruxanda, venit în mănăstire în anul 1997. A plecat la Domnul 14 ani mai târziu, într-o zi de noiembrie. Părintele Martinian a fost înzestrat cu multe daruri, între care cel de a-I cânta într-un chip cu totul deosebit lui Dumnezeu era cât se poate de evident. Părintele a avut o mare contribu­ție la schimbările făcute în așeză­mântul monahal, după cum spune maica stareță Lucia Bostan. Oferea mănăstirii cu mare dragoste întreaga pensie și toți bănuții pe care îi obținea din serviciile religioase.
Momentan, de aproape 17 ani, preot slujitor al obștii de maici, cu viață de sine, de la Mănăstirea Samurcășești, este ieromonahul Gherontie Anton.