Colecţia muzeală a Mănăstirii Samurcăşeşti

Apreciate de specialişti pentru însemnătatea lor istorică şi culturală și venerate cu închinăciuni de vizitatorii pioşi, obiectele religioase, expuse într-o clădire a aşezământului monahal ilfovean, reprezintă zestrea identitară şi spirituală a acestui loc. Maica Paisia Ţocu, ghidul Mănăstirii Samurcăşeşti-Ciorogârla, ne-a condus prin acest labirint al timpului, înfrumuseţat cu obiecte străvechi care încântă sufletul şi mintea.

Săli spaţioase, corespunzător amenajate şi bine aerate, vitrine din sticlă ce strâng în carapacea lor diverse obiecte liturgice şi de cult, unele mai preţioase ca altele - icoane, chivoturi, sfinte vase, sfinte cruci, veşminte, cărţi vechi, documente. Astfel ar putea fi descris, în linii mari, Muzeul Mănăstirii Samurcăşeşti, din localitatea Ciorogârla, de un ochi rece, superficial, dezinteresat să cunoască universul unic al acestor exponate, mărturii nemuritoare ale unui trecut greu încercat.

Cu răbdare, tact şi acurateţe în expunere, maica ghid Paisia Ţocu reuşeşte să scoată din anonimat fiecare obiect, oricât de mic, ca mai apoi să atragă întrebările curioase ale pelerinilor interesaţi de colecţia muzeală care li se dezvăluie sub priviri. „Cele mai vechi obiecte cu care a fost înzestrată biserica mănăstirii sunt donate de primul ctitor, vornicul Constantin Samurcaş, la anul 1808 şi sunt expuse în vitrina din centrul primei săli: două anaforniţe, două cutii pentru sfinte moaşte, disc, steluţă, linguriţe pentru Sfânta Euharistie, două cădelniţe şi două sfeşnice. De asemenea, veşmântul de diacon este ctitoricesc, frumos lucrat, cu broderie manuală. La acestea se adaugă un potir din argint donat de boierul Constantin Săbăreanu, cel care a ajutat la ridicarea capelei cimitirului”, explică ghidul mănăstirii.

Încă de la intrarea în prima sală expoziţională, atrag atenţia două icoane mari, impunătoare, ce reprezintă pe Mântuitorul Iisus Hristos şi Maica Domnului, pictate de Ghe. Tattarescu. Sunt, de altfel, singurele icoane păstrate din biserica veche a mănăstirii.

Potrivit monahiei Paisia, o parte dintre icoanele aflate în expunere sunt donaţii ale credincioşilor. Impresionează două icoane mari, picturi în ulei pe lemn ale artistului Anton Serafim, care îi înfăţişează pe Sfânta Tecla şi Sfântul Arhidiacon Ştefan. Altă icoană valoroasă este cea din anul 1703, lucrată pe lemn, acoperită cu foiţă de aur, care o reprezintă pe Maica Domnului pe tron cu Pruncul, deasupra având pe Dumnezeu Tatăl, în dreapta şi în stânga Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil, lângă tron, Sfinţii Dimitrie şi Gheorghe şi, pe margini, doisprezece profeţi.

„Un exponat de mare valoare artistică este Sfântul Epitaf care ilustrează Punerea în mormânt a Mântuitorului Iisus Hristos. Este brodat de ctitora mănăstirii, Zoe Samurcaş, la anul 1808, pe catifea maro-grena cu fir de aur şi argint. Pe margine, este inscripţionat, în limba greacă, numele ctitorului”, mai spune maica ghid.

De asemenea, o pictură interesantă este şi cea realizată de pictorul Ioan Baldovin - ucenic al Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica - pe cap de peşte-somon, având ca temă Pescuirea minunată de pe lacul Tiberiada. Acelaşi autor a lucrat şi chivotul din lemn cu mai multe turle, o veritabilă dantelărie în lemn, care poate fi admirat în toată splendoarea sa.

Evenimente de seamă din istoria poporului nostru

Un spaţiu generos al colecţiei muzeale este rezervat litografiilor după documentele originale, care se află la Muzeul de Istorie, privitoare la Revoluţia de la 1821. Acest eveniment istoric are legătură cu trecutul mănăstirii, căci, potrivit surselor istorice, în noaptea de 17 martie 1821, în drum spre Bucureşti, Tudor Vladimirescu poposeşte la Mănăstirea Samurcăşeşti-Ciorogârla, unde îşi aşază tabăra pandurilor săi pentru câteva zile. Cu acest prilej, are loc întâlnirea lui Tudor cu cei câţiva boieri, iubitori de ţară şi neam, din Divanul Ţării, în frunte cu vistierul Alexandru Filipescu-Vulpe. La discuţiile politice, un rol foarte important l-a avut Episcopul Ilarion al Argeşului (1820-1821, 1828-1845), care era duhovnicul lui Tudor Vladimi­rescu.

Istoricul Mihai Cioranu afirmă că, tot la această mănăstire, Tudor Vladimirescu a alcătuit Proclamaţia adresată locuitorilor oraşului Bucureşti, în care justifica răscoala condusă de el şi care urmărea „reîntoarcerea drepturilor acestei de Dumnezeu păzite ţări, care din vechime le-a avut”, şi unde făcea un cald apel către cei care „în adevăr vor simţi şi vor auzi dulcele glas al patriei şi al dreptăţii” pentru a se alătura trupelor sale „care sunt închinate numai patriei”. La 15 mai 1821, când Tudor Vladimirescu împreună cu pandurii săi au fost nevoiţi să se retragă din Bucureşti, a trecut din nou pe la Mănăstirea Samurcăşeşti-Ciorogârla. Se spune că un pin din vechiul codru al Vlăsiei, care străjuieşte şi în prezent biserica din cimitirul mănăstirii, a servit drept avanpost pentru pandurii lui Tudor care se urcau, din când în când, în el pentru a supraveghea împrejurimile.

O dovadă în plus a trecerii lui Tudor Vladimirescu prin această mănăstire este o cruce de lemn, îmbrăcată în argint filigranat şi lucrată de Stan Jianu din Craiova la 1761, dăruită complexului monahal de Tudor Vladimirescu şi păstrată în colecţia de obiecte religioase.
„Muzeul acesta este o amintire a tot ce a fost trecutul mănăstirii noastre. O istorie nescrisă ni se înfăţişează prin intermediul acestor obiecte cu o mare însemnătate pentru noi. Oamenii le apreciază în funcţie de educaţia şi de capacitatea lor de înţelegere. Cel mai adesea, oamenii simpli au tendinţa de a se închina în faţa icoanelor, a crucilor. Au o curăţenie şi o simplitate a inimii care ne impresionează. Astfel, ei dau şi mai mare valoare spirituală exponatelor, pe care cei mai mulţi intelectuali sunt tentaţi să le aprecieze doar ca opere de artă”, încheie maica Paisia Ţocu.