Cristianul creștin din Țara Bârsei

Printre comunitățile rurale vechi din România se numără și comuna Cristian. Tocmai datorită vechimii, multe case de aici au fost declarate monumente arhitecturale. Pădurea de stejari aflată în partea stângă dinspre Brașov depășește 400 de ani. Astăzi, comuna s-a mărit odată cu extinderea Brașovului spre Cristian cu numeroase întreprinderi. Veniturile au crescut astfel, iar comunitatea s-a dublat. A fost necesară chiar și construcția unei noi biserici, mai spațioasă, în apropierea colinei Bisericuce, cu hramurile „Pogorârea Duhului Sfânt” și „Sfântul Nicolae”.
Comuna Cristian se află între două cetăți vechi, cunoscute încă din secolul al XII-lea, Brașov și Râșnov. Prima atestare cronologică este referitoare la biserica ortodoxă „Sfântul Nicolae”, biserică din lemn, așezată pe o înălțime din apropierea pădurii, în jurul anului 1270. A fost construită după modelul antic al locului de rugăciune, pe o colină sau loc înalt. Comuna este întinsă pe un sol fertil semnificativ pentru agricultură. Este străbătută de râul Ghimbășel exact prin mijlocul terenului plat, fără variațiile de nivel ale satului.

În apropierea așezării noi, se întinde o mândră pădure, care oferă lemnul de construcții și cel necesar focului. Pentru că o bună parte din orășenii cetății Brașo­vului au migrat spre a cultiva pământul și a crește animale, în anul 1367 s-a constituit localitatea denumită în latină Villa Cristiani. Zece ani mai târziu, în 1377, aceasta se numea Nova Civitas.

Zona a fost colonizată mai întâi de cavalerii teutoni, un ordin religios catolic, în latină numit Ordo Teutonicus. În Evul Mediu, ordinul făcea parte din organizarea militară a cruciaților, având ca semn crucea neagră, aplicată pe o pelerină albă. Colonizarea cavalerilor teutoni și aducerea sașilor a fost făcută sub comanda regelui Andrei al II-lea al Ungariei. El a dat indicațiile întinderii suprafeței Țării Bârsei, unde era o populație creștin-ortodoxă, și nicidecum „o tera deserta”, după cum o prezintă istoricii maghiari.

Scopul principal al aducerii cavalerilor teutoni în Țara Bârsei era cel de convertire a românilor la catolicism și exploatarea minelor de aur, argint și alte minerale prețioase din Transilvania. Se urmărea, totodată, și blocarea stabilirii cumanilor în zonă. După colonizare și venirea sașilor, numele localității Cristian a devenit în limba germană Neustadt im Burzenland, iar în maghiară Keresztényfalva. Dacă ținem seama de toponimia comunității creștine ce locuia în Cristian, înainte de colonizare, este util să amintim nu­mele dealului sau colinei din apro­pierea pădurii și a gării, deal rămas liber după incendierea Bisericii „Sfântul Nicolae”, loc care până astăzi a rămas nefolosit și își păstrează numele de Bisericuce.

Bisericile din Cristian

Această formă a cuvântului biserică, „bisericuce”, este foarte veche, fiind păstrată și la cronicarii moldoveni. E clar că biserica de lemn a funcționat până în secolul al XIII-lea, când, nu departe de ea, pe diagonală, a fost zidită fortăreața de apărare în mijlocul căreia a fost construită impresionanta biserică evanghelică a sașilor, o grandioasă clădire ce datează din a doua jumătate a secolului al XIII-lea, începutul secolului al XIV-lea. La acea vreme, comunitatea românească era obligată să se așeze și să păstreze un alt perimetru, cel care avea câmpuri cultivate ce se întindeau de-a lungul drumului ce duce la marele oraș Brașov.

Biserica fortificată a sașilor se află în centrul comunei Cristian, pe malul drept al Ghim­bășelului. Corpul bazilical inițial a fost ridicat în stil romanic, având și elemente sculpturale de natură gotică, elemente din care se mai păstrează o rozetă sau rozașă. Ea este păstrată integral, alături de trei chei de boltă care sunt decorate cu chipul lui Iisus Hristos, un Agnus Dei și o floare de cireș. Toate aceste elemente demon­strează prezența unui atelier de factură cisterciană, mănăstiri prezente în Europa în Evul Mediu timpuriu, un atelier care se afla sub influența mănăstirii de la Cârța. Toate aceste elemente au permis datarea bisericii vechi către prima jumătate a secolului al XIV-lea. În prima jumătate a secolului al XIX-lea, măreața biserică a fost reclădită în stilul neo­clasic, specific transilvănean. Pe lângă elementele decorative pe care le-am menționat mai sus, adăugăm portalul vestic în stil romanic, cât și piatra tombală a preotesei Anna May (1631), toate salvate de la biserica inițială. Fortificația ce împrejmuiește biserica a fost construită în prima jumătate a secolului al XV-lea sub forma unei incinte ovale cu opt turnuri și un bastion spre poartă, transformat în secolul al XIX-lea în casă parohială. Con­struc­ția a fost dublată de un zid situat mai jos (zwinger) și de un șanț cu apă, astăzi acesta fiind acoperit.

Pe latura estică a fortificației, în partea exterioară, s-a construit cimitirul evanghelic ce datează din anul 1826. În prezent, tot acest ansamblu se găsește într-o bună stare de conservare, fiind un obiectiv turistic. Trebuie să adăugăm faptul că sașii și-au întins proprietățile, casele, aș spune fortificate, și pământurile spre cetatea Râșnovului, construind cunoscutele lor case înalte și bine îngrădite, cu porți masive și curți spațioase prevăzute cu acareturi.

Biserica ortodoxăa fost refăcută în locul ce devenise acum al românilor, în partea de jos a comunei, unde a fost construită noua biserică, în stil neogotic, în anul 1795. Este cunoscută ca un alt monument foarte important al comunei, prin arhitectura interioară și prin pictura deosebită din interior. A primit hramul „Adormirea Maicii Domnului”, nu cel al primei biserici, „Sfântul Nicolae”. Bolțile naosului și altarul sunt acoperite cu picturi murale, bizantine, datând din anul 1821, o pictură rar întâlnită în bisericile timpului nostru. Ele aparțin pictorului Stoica Popovici, despre care nu se știu prea multe date, decât cele menționate în documentele bisericii.

Pictura este de o frumusețe impecabilă, atât culorile, cât și repre­zen­tarea sfinților, figuri ce respec­tă caracterul ascetic al acestora. De asemenea, în bisericuța modestă se găsesc și astăzi icoanele „împărătești”, cele care încadrează ușile împărătești pictate în anul 1770. În dreapta, icoana lui Iisus Hristos, iar în stânga, icoana Maicii Domnului, amândouă argintate parțial. Nu putem lăsa la o parte potirul executat în atelierul de argintărie al Sfântului Domnitor Constantin Brâncoveanu, potir inscripționat Beckner și datat în anul 1793.

Curtea bisericii este spațioasă. În partea stângă a pridvorului se întinde cimitirul, devenit neîncăpător în ultima vreme. Este cunoscut ca cimitir orășenesc, al unor oameni foarte înstăriți, și nu unul rural.

Nu putem omite frumoasa troiță veche, MonumentulEroilor Români căzuți în al Doilea Război Mondial, așezată în mijlocul unui părculeț situat de-a lungul drumului național, ce duce de la Brașov spre Bran și Câmpulung. Părculețul și troița au fost realizate în anii 1945-1946 de către Regimentul 89 Infanterie din Brașov, în memoria tuturor celor căzuți în război, începând cu numele colonelului Grecu Gherasim, dar și pentru cei căzuți în temni­țele comuniste în anii 1950, printre care medicul Soiu, ginerele părintelui Ion Micu. Troița a fost realizată din lemn, de esență tare, și așezată pe un soclu din beton. Are o înălțime de 3,5 m, fiind prevăzută cu o candelă, care a fost scoasă de comuniști.

Datorită vechimii, multe case din comuna Cristian au fost declarate monumente arhitecturale. În apropierea comunei, în partea stângă, cum vii din Brașov, se află o pădure de stejari, cu mulți copaci ce depășesc vârsta de peste 400 de ani. Această parte a pădurii este declarată monument al naturii, fiind protejată de lege. Locul avea din vechime un nume dat de un izvor, numit Fântâna Nișki, o pronunțare populară a termenului grecesc Niki - „victorie”. Această zonă reprezintă o ultimă rămășiță a unei vechi păduri ce se întindea în această parte a Țării Bârsei. Datorită acestor stejari seculari s-a ales ca simbol fructul stejarului, ghinda, care se află pe stema comunei Cristian.

Numele comunei, Cristian, cunoscut de toți locuitorii obștei, circula paralel cu cele din actele oficiale, respectiv în latină, Nova Civitas, sau Villa Cristiani, în ger­mană, Neustadt im Burzenland, în maghiară Keresztényfalva. Era un spațiu cunoscut ca fiind locuit de creștini ortodocși veniți din Brașov sau Râșnov, aceștia au construit o biserică ortodoxă pe deal, identificându-se cu termenul „creștin”, în latină Cristianos, opus lui Paganos „sat”, „locuitor al unei zone necreștinate”. Și aceasta pentru că sătenii erau mai greu de convins de învățătura nouă care le spulbera credințele vechi, moștenite din tată în fiu, care explică practicile păgâne (dovadă este termenul „păgân”).

Biserica românească din Cristian, prin bogata ei arhivă cu acte în care sunt consemnate botezul, cununia și înmormântarea, demon­s­trea­ză viața trăită creștinește. Arhiva poate fi consultată grație interesului pentru cercetare al părintelui paroh Sorin Dobre, profesor universitar la Facultatea de Teologie din Sibiu, un exemplu de preot conștiincios care, în afara slujirii în biserică, se ocupă de copiii defavorizați din comună, prin Așezământul creștin„Fecioara Maria”, având-o alături pe soția sa, preoteasa Roxana Dobre.

O comună înfloritoare

Astăzi, comuna s-a mărit. Brașovul s-a extins spre Cristian cu numeroase întreprinderi, astfel că veniturile au crescut, iar comu­nitatea s-a dublat. A fost necesară chiar construcția unei noi biserici, mai spațioasă, în apropierea colinei Bisericuce, cu hramurile „Pogorârea Duhului Sfânt” și „Sfântul Nicolae”. Parohul este părintele Nicolae Floroiu, care a contribuit la ridicarea acestui nou locaș sfânt, fiind membru al comunității din Cristian de peste 30 de ani.

Mărturisesc cu bucurie că m-am născut în acest frumos loc, încărcat de amintiri, caracterizat printr-o viață morală creștină și plină de frumusețe, cinste, deși, economic, traiul era greu, din cauza războiului și a schimbărilor dramatice pe care le aducea regimul comunist. Cetățenii, însă, au continuat să ducă aceeași viață muncitoare și disciplinată. Atât biserica, cât și școala au avut preoți, învățători și profesori bine pregătiți, prezenți în viața comunității cultural și gospodăresc. Îi amintesc, cronologic, pe părintele Ion Micu, învățătorul Pavel, profesorul de fizică și de chimie Gheorghe Barbu și profesorul de matematici Nicolae Mănăstireanu. Efortul și exemplul lor a fost pentru mine deosebit și cred că s-a concretizat în activitatea mea profesională, ca şi cercetător la Academia Română, merit pentru care am fost propusă să primesc din partea bisericii și a primăriei distincția de „cetățean de onoare” al comunei Cristian.