Elena Dalles - o mamă încercată și darurile ei pentru aproapele

Dacă Sala Dalles este un nume sonor pentru iubitorii de artă sau pentru simplii trecători bucureșteni care se îndreaptă spre Magheru dinspre Piața Universității, numele Elenei Dalles este cvasinecunoscut. Se cuvine însă a-l aminti acum, în Anul comemorativ al filantropilor ortodocși români, pentru că Elena Dalles se află printre ei, printre oamenii puțini, dar aleși care au deschis ochii la nevoile celorlalți, care au dăruit din bunurile lor Școlii, Bisericii, spi­­ta­lelor și care au contribuit la desăvârșirea operei culturale a po­porului nostru.

 La 16 mai 1918, cu trei ani înainte de trecerea la Domnul, Elena Dalles lăsa prin testament Academiei Române o parte din avere cu scopul înființării unei fundaţii culturale care să poarte numele fiului ei, Ioan I. Dalles, dispărut prematur. Construită după planurile arhitectului Horia Teodoru, clădirea Fundației „Ioan I. Dalles” a fost inaugurată la 29 mai 1932 în prezența unor personalități de marcă ale vieții culturale, politice și religioase. De la profesorul Alexandru Mironescu, medicul Ştefan Minovici sau primarul general al Capitalei Dem I. Dobrescu la Patriarhul Miron Cristea și Alexandru Tzigara-Samurcaş, director al Fundaţiei Regale Carol I.

Clădirea cu spații destinate în special expoziţiilor de pictură și sculptură avea să devină în scurt timp un punct de reper pe harta culturală a Bucureștilor. Aici au susținut conferințe Nicolae Iorga, Dimitrie Gusti și Gala Galaction; au concertat George Enescu, Dinu Lipatti și Ion Voicu; și-au expus lucrările Nicolae Grigorescu, Ştefan Luchian și Ion Andreescu.

Cine a fost Elena Dalles?

Elena Anastasescu (viitoare Dalles) s-a născut în 1849 la Giurgiu și era fiica lui Hagi (Iane) Anastasescu, un negustor aromân, care în secolul al XIX-lea ctitorise bisericile din Racovița și Hăbeni, sate aflate azi în com­ponența comunei Bucșani, județul Dâmbovița. Era din aceeași breas­lă de negustori de cereale cu Ioan G. Dalles, exponent al unei familii foarte înstărite din Vechiul Regat, care va deveni soțul fiicei sale, deși diferența dintre ei era considerabilă. Elena avea 20 de ani când s-a căsătorit cu Ioan G. Dalles. Chiar dacă dețineau acum câteva case pe Lipscani și pe bulevardul Brătianu, cei doi au preferat liniștea satului, alegând să trăiască în conacul de la Bucșani, un sat dâmbovițean, unde Ioan G. Dalles cumpărase în 1862 moșia principesei Cleopatra Trubețkoi, un teren ce însuma 1.400 de hectare.

O familie protectoare a țăranilor din Bucșani

Elena și soțul ei se preocupau de educația copiilor și de moșie, dar nu rămâneau indiferenți la necazurile sau la lipsurile sătenilor. Cei bolnavi erau îngrijiți, iar tinerii căsătoriți primeau zestre din partea soților Dalles. Generozitatea lor avea să le aducă iubire și respect din partea țăranilor, care în timpul Răscoalei de la 1907 i-au apărat de furia celor veniți să dea foc conacului. În Parcul Dalles se adunau sătenii în sărbătoare și tot aici cântau fanfarele și se încingeau horele. 

Copiii Elenei Dalles - îngerii ei păzitori

În 1871 vine pe lume George, primul lor copil, care avea să se stingă la vârsta de doi ani. În 1875 se naște Dora, o fată neasemuit de frumoasă, care, sperau ei, le va alina dorul de primul lor prunc. Dora însă pleacă și ea din lumea aceasta la doar 17 ani. Între timp se născuse și Ioan, pe care îl alintau Jean (Jan). Când acesta împlinește 7 ani, tatăl moare, iar el și Dora rămân doar în grija mamei. Devenită văduvă la doar 37 de ani, Elena își va crește copiii într-o atmosferă calmă, dominată de iubire și de atenție la nevoile celor din jur. Nu-și imagina atunci că îi va fi dat să cunoască și durerea pierderii celor doi copii. De Paști și de Crăciun își risipea singurătatea împărțind celor nevoiași coșuri cu cele de trebuință pentru sărbători. 

Pentru fiecare copil plecat, un gest de filantropie

La moartea Dorei, Elena Dalles a înălțat în sat o biserică și a ridicat o școală care azi poartă numele copilei plecate la ceruri la vârsta adolescenței. Când l-a pierdut și pe Jean, Elena a înțeles că viața își urmează cursul și că orice lucru bun făcut în memoria lui, a Dorei sau a lui George va fi binecuvântare pentru cei de-aproape. De altfel, se spune că, aflat pe patul de moarte, tânărul Jean, care studiase Dreptul la Paris și revenise acasă să profeseze avocatura și să-i fie mângâiere mamei, ar fi hotărât împreună cu aceasta să folosească averea lor pentru acte de binefacere. Una dintre dovezi rămâne Școala „Dora Dalles”, ridicată din temelii de mamă și fiu, când acesta avea 18 ani. Faptele lor au fost recompensate cu decorația „Răsplata Muncii”, iar Jean a fost decorat cu Ordinul „Coroana României” și avansat la grad de maior.

Numele celui care era un apropiat al politicianului Nicolae Filipescu și pe care boala l-a împiedicat să lupte pentru neamul său în războiul de reîntregire este purtat, grație vredniciei mamei sale, de cunoscuta Universitate Populară din Capitală, denumită astăzi Centrul Metropolitan de Educație și Cultură.

O statuie din bronz, realizată în 1920 de Oscar Späthe, îl înfățișează pe Jean ieșit parcă în întâmpinarea vizitatorilor Parcului Dalles. Opera artistului pare o statuie vivantă, având un aer neconvențional. Dacă ne gândim că imaginea tânărului care trecea la cele veșnice la 35 de ani se regăsește și pe stema comunei Bucșani, putem afirma că posteritatea a avut grijă de ultimul copil al familiei Dalles, care începuse și o carieră politică și care manifesta o deosebită afecțiune pentru cei năpăstuiți și un interes pentru buna funcționare a Școlii, Bisericii și primăriei.

Testamentul filantropic al Elenei Dalles

Greu încercată, Elena Dalles își scria testamentul la 16 mai 1918, după ce cunoscuse și necazurile părinților ce-și pierduseră fiii în Marele Război. În afară de ceea ce urma să doneze Academiei Române, Elena Dalles lăsa pământ și sume considerabile Eforiei Spitalelor din Bucu­rești pentru construirea unui spital la Bucșani, dar și Ministerului Cultelor și Instrucțiunii Publice pentru construirea unui internat de băieți pe lângă Gimnaziul din Târgoviște. A făcut și numeroase danii pentru bisericile din satele învecinate. Iar pentru cătunul Rățoaia a donat bani pentru construirea unei școli, a unei bisericuțe și a unei case parohiale cu o curte spa­țioasă, iar pădurea pe care o mai avea în proprietate urma, conform testamentului, să asigure existența acestora și a spitalului din Bucșani. Ajutorul ei a mers și către Societatea Ortodoxă Naţională a Femeilor Române cu gândul la îngrijirea și educarea orfanilor de război.

Ctitoriile familiei Dalles - monumentele istorice din Bucșani

Parcul familiei Dalles a devenit Parcul Dendrologic al comunei, iar conacul, construit în stil neoclasic în mijlocul parcului, găzduiește primăria localității și a fost declarat monument istoric alături de spital, de școala Dorei și de Biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena”. Dacă nu am găsit nici o imagine cu chipul celei pentru care verbul „a dărui” a însemnat aproape totul, i-am descoperit portretul alături de cel al fiului, zugrăvit pe peretele destinat ctitorilor din acest locaș înălțat la 1894.

Mormintele familiei Dalles se află în Cimitirul Bellu. Surprinzătoare sunt busturile realizate de sculptorul Carol Storck care îi înfățișează pe preatinerii Jean și Dora. Cei doi par a străjui mormintele părinților.

Gesturile profund creștinești ale unei mame încercate, de la ascultarea celui aflat în nevoi până la contribuția notabilă la opera culturală a neamului său, au făcut din Elena Dalles o figură marcantă în universul filantropilor români.