Evocare şi recunoştinţă pentru clericii adormiţi în Domnul de la Biserica Icoanei

Biserica Icoanei este cunoscută în capitala României datorită Icoanei Sfintei Precista - tămăduitoare de bolnavi, primită în dar din partea domnitorului ţării, Sfântul Constantin Brâncoveanu, care a dat şi numele întregului cartier format aici. Lângă această icoană, Maica Domnului a rânduit la Sfântul Altar preoţi devotaţi, dintre care unii sunt înmormântaţi în curtea bisericii, alături de altarul şi enoriaşii pe care i-au slujit de-a lungul vieţii.

Arhiereul Neofit Ierapoleos (1763-1847) este unul dintre ctitorii importanţi ai Bisericii Icoanei. Acesta, deşi avea metania în mănăstirea Preacuratei din insula Andros, Grecia, se ataşează sufleteşte de Parohia Icoanei şi construieşte pe cheltuiala sa o casă „clădită pe loc monastiresc la Schitul Icoanei” şi locuieşte în ea până când o lasă prin testament bisericii. De asemenea, construieşte casele mari din curtea bisericii, care aveau „patru camere, salon, bucătărie, cămară, pivniţă, un grajd, un şopron şi o odaie a grajdului, precum şi grădina din dosul caselor”.

Petru Gârboviceanu menţionează că „această casă se află în partea de Apus a bisericii şi e locuită actualmente (1910) de unul dintre preoţii bisericii”. Casa a fost restaurată şi consolidată în integralitate între anii 2014 şi 2018, odată cu renovarea şi restaurarea picturii bisericii, şi este locuită de preotul paroh.

În testament se afirmă că arhiereul lasă sume de bani Bisericii Icoanei şi slujitorilor ei, hotărăşte construirea unei chilii pentru muta Teodora în „Mănăstirea Icoanei”. Asemănător contemporanului său, avocatul Emanoil Gojdu, arhiereul Neofit finanţează studiile în Europa pentru un „compatriot din insula Andros” şi pentru un român, şi oferă ajutor pentru măritişul fetelor sărmane.

Prisosul averii sale va fi împărţit pentru lucrarea filantropiei creştine cu opere de binefacere la Atena, la mănăstirea Preacuratei din Andros şi la Bucureşti, unde a ajutat financiar Spitalul Filantropia. „Fericiţi sunt morţii care de-acum înainte mor în Domnul! Odihnească-se de ostenelile lor, căci faptele lor îi însoţesc” (Apoc. 14, 13).

Pr. dr. iconom stavrofor Stan Pistol (1903-1949), născut în comuna Spătari, judeţul Olt, a urmat cursurile Seminarului Teologic „Central” din Bucureşti, dovedind încă din primii ani pasiunea pentru studiul teologic aprofundat şi aplecarea spre alte discipline precum literatura română. A absolvit Facultatea de Teologie din Bucureşti, pentru ca în 13 februarie 1930 să se căsătorească cu Elisabeta Mateescu. A obţinut titlul de doctor în teologie la Paris şi apoi a fost hirotonit preot la Biserica Icoanei. Ȋn perioada 1940-1949, a predat limba şi literatura română la Şcoala Centrală de Fete, astăzi Colegiul Naţional „Şcoala Centrală” din proximitatea bisericii. 

Pr. Ilie Băcioiu (1909-1962) este înmormântat împreună cu doamna preoteasă Maria Băcioiu (1914-2007).

Ȋntre anii 1946 şi 1964, Parohia Icoanei a fost condusă pe plan administrativ şi pastoral de către părintele prof. dr. Ioan Vască, profesor eminent de teologie fundamentală şi remarcabil organizator al administraţiei, reuşind să îmbine lucrarea de la catedră cu administraţia. Născut la 10 noiembrie 1892, în comuna Pătrăuţii de Sus, judeţul Horojineţ, Bucovina, a absolvit şcoala primară, liceul şi Facultatea de Teologie din Cernăuţi.

Părintele Ioan Vască a urmat studii de specializare la Oxford, obţinând diploma de doctor în teologie în anul 1919. Ȋn acelaşi an a fost hirotonit diacon, iar la 1 octombrie 1926, a fost numit profesor suplinitor la Facultatea de Teologie din Chişinău şi profesor de teologie fundamentală şi studii pedagogice la Academia Teologică din Cluj (1926-1936), unde a îndeplinit funcţiile de decan şi rector.

S-a remarcat prin grija pentru formarea viitorilor preoţi ai Bisericii Ortodoxe Române şi pentru nivelul ridicat de cultură religioasă şi morală al instituţiei conduse. „Academia noastră trebuie să fie un laborator de unde cei intraţi sub aripile ei ocrotitoare să poată ieşi bine pregătiţi pentru apostolatul ce-i aşteaptă. Ea a căutat prin profesorii săi să le sporească tinerilor ce-şi petrec anii în cadrele sale, pe lângă cunoştinţele teoretice strict necesare, şi elanul sufletesc, ca şi puterea credinţei de mai bine” (Pr. Prof. Dr. Ioan Vască, Zece ani în slujba Bisericii şi nea­mului, în vol. Academia Teologică Ortodoxă Cluj, Ed. Institutul de Arte Geografice Ardealul, Cluj, 1934, p. 23). Pentru activitatea administrativă pr. Ioan Vască a fost decorat cu Ordinul „Steaua Republicii Române”, clasa a III-a, pentru îndeplinirea conştiincioasă şi ­corectă a funcţiilor încredinţate, precum şi cu alte decoraţii: „Steaua României”, gr. ofiţer; „Vulturul României”, gr. cavaler; „Răsplata muncii pentru Biserică”, clasa I.

Zestrea sa intelectuală şi morală, precum şi talentul oratoric l-au promovat în funcţia de predicator de Catedrală Mitropolitană şi l-au descoperit oamenilor ca pe un preot conferenţiar, chemat pretutindeni să întărească oamenii prin cuvântul Evangheliei. Părintele Ioan Vască a publicat patru volume de predici între anii 1923 şi 1930, precum şi multe articole şi tratate în reviste de specialitate. Actualitatea cuvântului său este demonstrată prin conferinţa „De ce suferă Europa creştină?”, susţinută în sala a IV-a a Universităţii din Cluj în anul 1927. Părintele enumera cauzele şi rănile adânci lăsate în viaţa europenilor de tragedia Primului Război Mondial: „Pretutindeni la aceste sfaturi mondiale s-a manifestat dorinţa generală ca să vie cu orice preţ în ajutorul nevoilor arzătoare ale Europei, şi pretutindeni rezultatul a fost nesatisfăcător. Şi de ce? Pentru că pretutindeni s-a vorbit despre asanarea Europei numai prin refacerea ei economică şi materială! Problemele mari reclamă spirit de jertfă şi ele trebuie să se întemeieze în primul rând pe frica de Dumnezeu şi dragostea faţă de aproapele. Iar bărbaţii care sunt însărcinaţi cu rezolvarea şi înfăptuirea lor trebuie să fie înşişi călăuziţi de aceste virtuţi. Mântuirea Europei va putea veni numai prin Hristos, adică numai atunci când îşi va renaşte cu desăvârşire spiritul de unde i-au răsărit cele mai temeinice şi mai de seamă ajutoare în decursul timpurilor, pentru cultura şi civilizaţia ei” (Pr. Prof. Dr. Ioan Vască, De ce suferă Europa creştină?, Cluj, Ed. Tiparul Tipografiei Eparhiale Ortodoxe Române, 1927, p. 11).