„Fiecare om din sat are conştiinţa că aici s-a născut un patriarh”

La faima unei localități, oricât de mică sau de mare ar fi, contribuie atât frumusețile naturale, cât și moștenirea culturală și istorică pe care oamenii locului o imprimă. Așa se întâmplă și cu satul Cândești, care aparține de comuna Albeștii de Muscel din județul Argeș, o așezare la care nu te poți referi fără să spui că acolo s-a născut Patriarhul Iustin Moisescu (1910-1986). Urmele celebrului ierarh nu s-au șters nici astăzi, ba chiar prind un contur mai puternic, devenind cunoscute și vizitatorilor.

Locuitorii micii localităţi răsfirate pe dealuri sunt conştienţi şi mândri că aici a răsărit în urmă cu mai mult de un veac un fiu care a devenit patriarh al României. Ajungând în sat, aveam să constat că dragostea sa puternică pentru studierea teologiei s-a transmis şi celor de azi: „Cunosc mulți preoți care provin de aici. Anul trecut, un tânăr din sat a terminat cu bine studiile la seminar, în ciuda faptului că are o situație materială precară, iar acum două fete şi încă un băiat sunt elevi seminariști. De asemenea, doi băieţi de clasa a VIII-a sunt apropiați de biserică, iar unul dintre ei vrea să meargă la seminar”, ne povestește părintele Andrei Postu, parohul bisericii din Cândeşti. 

Casa în care s-a născut Patriarhul Iustin nu mai există ca atare, întrucât, fiind într-o stare rea, a dărâmat-o el însuşi şi a reconstruit-o. Am vizitat-o şi noi, ghid fiindu-ne Claudia Ungureanu, fiica Elisabetei Brătulescu, verişoară cu patriarhul. Îşi aminteşte cu emoție că pe vremea copilăriei sale, când era micuță, distinsul unchi era Mitropolit al Moldovei și când venea îi aducea mici daruri: „Le spuneam tuturor cu mare entuziasm: «A venit Părintele, a venit Părintele! Ne-a adus Părintele bomboane de ciocolată!» Părintele ne chema pe noi, copiii, și ne dădea bomboane fine de ciocolată şi pâine albă, aşa cum nu găseam în sat sau la Câmpulung Muscel”. Şi-l mai aminteşte pe Părintele „stând pe verandă, unde îi plăcea să studieze, dar mai ales sus, pe deal, unde erau nişte meri mari, umbroşi, acolo citea ore în şir!” 

Doamna Ungureanu ne arată prin casă diverse obiecte vechi de bucătărie sau ce se foloseau în meşteşugurile casnice. În dormitor există un aparat de radio din vremea tinereţii patriarhului. Pe unde trecem sunt scoarţe, cuverturi și covoare vechi, specifice zonei. Vremurile de odinioară sunt evocate şi de prezenţa lăzii de zestre a mamei patriarhului, Maria, despre care se spune că a fost o femeie extrem de frumoasă. Apare într-un tablou de tinerețe și învățătorul Ioan Moisescu, tatăl patriarhului, căzut pe frontul Primului Război Mondial. Admirăm o cuvertură ţesută de mâinile mamei patriarhului. Dintr-un tablou ne surâd mai mulți membri ai familiei, îmbrăcaţi în straie populare, purtând opinci. Doamna Ungureanu nu cunoaşte toate personajele, era o copilă când s-au făcut pozele.

Rememorează pentru noi: „Părintele Patriarh Iustin a avut un frate mai mare, Octavian, și două surori mai mici: Lucreția și Maria”. Îi recunoaşte pe sora Maria și pe soţul ei, învăţătorul Gheorghe Stoica. Alt tablou îl reprezintă pe profesorul universitar Iustin Moisescu. Istoria celebrei familii Moisescu și povestea tradiţiilor şi legendelor locale le-au adunat într-o carte. „Înaltpreasfinţiul Părinte Arhiepiscop Calinic, când a aşezat placa comemorativă pe această casă, în luna martie, mi-a cerut să scriu o carte despre părintele patriarh şi despre satul Cândeşti. Am scris-o, iar acum este în tipar”, ne povesteşte nepoata patriarhului, oarecum mirată de misiunea care i-a fost încredinţată. Ne mai spune: „Când era Mitropolit al Moldovei, venea la serbările şcolare ale nepoţilor Marcela şi Emil. Împreună cu mama sa, stătea în primul rând, copiii recitau şi cântau cu emoţie, iar Părintele era tare fericit să-i vadă acolo”. Patriarhul Iustin a venit în satul natal pentru ultima dată la înmormântarea mamei sale, în anul 1974.

Amfitrioana noastră a fost educatoare la Curtea de Argeş. După ce a absolvit Facultatea de Știinţele Educaţiei, a fost pedagog la internatul Liceului „Dinicu Golescu” din Câmpulung Muscel. Acum, ca pensionară, poartă cu mândrie cheile casei memoriale şi ţine legătura cu moştenitoarea, Marcela Nuţă, fiica surorii Maria a patriarhului. La plecare, ne arată dealul cu brazi la plantarea cărora a participat ca seminarist și Patriarhul Iustin. 

Părintele Andrei Postu este preot la Cândești de aproape doi ani și ne-a povestit că doamna Nuță i-a lăsat un pomelnic cu membrii familiei, rugându-l să-l citească cu voce tare la o slujbă comemorativă. De atunci, preotul pomeneşte întotdeauna în felul acesta, pentru ca prezenţa Patriarhului Iustin să fie mereu actualizată. A creat o legătură mai strânsă cu urmaşii patriarhului, sugerându-le să deschidă spre vizitare şi casa memorială, aflată încă în proces de amenajare. Părintele Postu ne-a arătat cu bucurie cum, împreună cu sătenii, a reuşit să restaureze monumentele funerare de pe mormântul mamei patriarhului şi al fratelui său mai mare, Octavian.

În biserică se păstrează crucea care a stat la căpătâiul fostului patriarh atunci când a fost condus pe ultimul drum. De asemenea, niște fotografii ce-l reprezintă singur sau cu membri ai familiei şi alte câteva obiecte. Pe toate acestea şi altele dorește părintele să le pună în valoare într-un viitor muzeu la biserica închinată Nașterii Maicii Domnului.

Pisania care amintește de „fiul satului” 

Satul Cândeşti aparţine de comuna Albeştii de Muscel. Vatra satului a fost strămutată aici după ce locuitorii din vechiul sat, situat la aproximativ doi kilometri depărtare, au fost decimați de o boală molipsitoare acum peste 120 de ani. La strămutare a fost construită şi biserica actuală, în anul 1898, pe cheltuiala enoriașilor. Pisania vorbește de restaurarea din 1935-1936, de reparațiile din 1977-1979, dar și despre lucrările făcute între anii 1980 şi 1985 (tencuieli, repictare şi mobilier înnoit), „prin grija preotului Vasile Ciobotea şi a Consiliului parohial împreună cu enoriaşii sfintei biserici, ajutaţi fiind de Preafericirea Sa, dr. Iustin Moisescu, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, fiu al acestui sat”. 

De la părintele paroh mai aflăm: „Multă lume de aici povesteşte că Patriarhul Iustin impunea un mare respect, iar starea de sfinţenie de la orice slujbă era resimţită cu totul altfel. Fiecare om din sat are conştiinţa prezenţei personalităţii patriarhului născut pe aceste meleaguri. Am avut anul acesta două slujbe comemorative, au venit în pelerinaj mai mulți preoți și credincioși din Protoieria Sector 1 Capitală. Activități de evocare au fost și vor mai fi și la Centrul eparhial”. Preotul este bucuros că, deşi satul are doar 134 de familii, dintre care 40 de văduve, copiii şi tinerii sunt atraşi de biserică. Mai mult, cu ei a făcut lucrările recente de reparaţii şi drenaj din curtea locaşului de cult. 

Tradiții și obiceiuri vechi 

Cum era oare satul în vremea copilăriei Patriarhului Iustin Moisescu? Vom putea afla din cartea pe care o va publica Claudia Ungureanu în viitorul apropiat. Ne-a dezvăluit câteva dintre tradițiile vechi, unele specifice numai satului Cândești: „Nunțile erau deosebite în vechime. Sâmbăta, băieții din sat se adunau în cete, a miresei și a ginerelui, și plecau cu căruțele la tăiat cetină de brad, veneau cu ea, chiuiau și împodobeau porțile și gardurile miresei, mirelui, nașului. Astăzi prea puțin se mai ține acest obicei. Sâmbătă seara se ținea fedeleșul sau bradul. Se adunau la casa miresei și jucau până dimineața. Duminică dimineața, se gătea mireasa, ginerele era spălat și gătit de un alt băiat și petreceau cu băieți și fete, fiecare la casele lor. La ginere acasă se fierbeau oalele cu sarmale, ciorbă și tot ce se mai pregătea. După-amiază, ginerele își lua alaiul și pleca la nași acasă. Nașul îi cinstea cu de toate și pe urmă se duceau la casa miresei să o ia la cununie. Poarta miresei era încuiată, iar doi băieți țineau poarta să nu se intre până nu se dădea un bănuț. Atunci, mireasa se pitea undeva, dar cumva să fie găsită, totuși. Mirele și mireasa îngenuncheau acoperiți de două plocade de lână, în fața părinților fetei, și spuneau: «Ne iertați, cinstiți părinți, și ne blagosloviți!» Părinții le urau sănătate, să se înțeleagă bine, să aibă copii sănătoși și buni. Un obicei care se ținea numai în satul nostru era următorul: doi băieți veneau cu câte două bețe lustruite și le aruncau peste casa miresei, dar trebuia neapărat să treacă dincolo de acoperiș, ca un semn de trăinicie a familiei noi. Băieții se străduiau să arunce bine bețele și erau foarte bucuroși când reușeau. Se lua apoi mireasa, se juca hora în curte. Mama miresei punea o masă și acolo se aduceau toate lucrurile care se dădeau cadou la nași: un plocad de lână țesut, o plapumă, pentru copiii nașei se dădeau materiale, iar la frații ginerelui se punea câte o cămașă, aveai-nu aveai, trebuia să faci rost, să cumperi, iar cumnatelor li se dădea câte un batic. Se făcea pe urmă hora mare în curte cu toți nuntașii. Aici este interesant: în timpul horei, în spatele miresei stătea o femeie, iar în spatele mirelui, tot o femeie. Acestea țineau în mână câte o sticlă cu vin și dădeau roată cât dura hora miresei. Cele două femei nu trebuiau să fie văduve sau divorțate, ci cu familii întregi și onorabile, pentru ca tinerii căsătoriți să rămână împreună toată viața. La biserică se mergea pentru cununia religioasă în jur de ora 17:00. Pe urmă, se încingea o horă în fața bisericii, iar cei de pe margine erau serviți cu vin, țuică și cozonac, că pe atunci nu erau prăjituri”, a povestit Claudia Ungureanu.

Este interesant la Cândești și obiceiul „hupuitului”. Acesta se ține încă de ziua Sfântului Ioan Botezătorul, în 7 ianuarie, când se adună la biserică toți sătenii. După slujbă, Ionii se așază pe două rânduri în curte, pe alee, și pe toți care trec pe acolo îi stropesc cu agheasma din căldărușă, iar ei le dau câte un ban. Sărbătoriții sunt după aceea ridicați în sus cu strigătura: „Hup! Hup!”. Din banii adunați, se cinstesc cu un pahar cu vin. Părintele Postu este impresionat că în această zi biserica satului este la fel de arhiplină ca la Paști sau Crăciun. 

Viitorul ar putea să fie turistic 

Ici-colo, câte o casă veche te face să te gândești că poate și Patriarhul Iustin a văzut-o și a admirat autenticul spirit țărănesc cu care este impregnată arhitectura. În general, casele din Cândeștiul de azi sunt mari și frumoase, iar multe sunt noi, construite de cei plecați la muncă în străinătate. Satul suferă însă de pe urma depopulării. Prezentul este trist, nemaifiind destui copii pentru a funcționa o școală, elevii sunt duși cu microbuzul în Albești. Părintele paroh crede însă cu tărie că viitorul localității va fi unul turistic. Zona are potențial din plin, mai jos de sat existând deja o mare pensiune și o păstrăvărie, iar dacă partea memorială dedicată patriarhului născut aici se va intensifica, va fi mai bine, cu siguranță. Indiferent ce va aduce viitorul, părintele Andrei Postu se simte onorat că prin grija IPS Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, a fost rânduit să ajungă preot în satul celui de-al patrulea Patriarh al României. Îi stăruie în suflet starea aceasta, că „strana arhierească din naosul bisericii stă mereu de strajă, emanând sentimentul că Patriarhul Iustin se află în continuare în mijlocul comunității și este o prezență care se resimte și în afara spațiului liturgic”, prelungindu-se pe ulițele satului binecuvântat.