„Într-un ceas bun să ne fii măriia-ta domn“

În timpul domniei lui Şerban Cantacuzino (1678-1688) în Ţara Românească îl regăsim pe „nepotă-său, Costandin Brâncoveanul vel-logofăt“ însărcinat cu diverse misiuni diplomatice. În Muntenia acelor vremuri, logofătul era unul dintre cei mai de seamă boieri din divan, imediat după marele ban. Crescut în familia Cantacuzinilor, Constantin Brâncoveanu era privit de unchiul său, Şerban Vodă, drept vrednic urmaş la domnie.

„Letopiseţul Cantacuzinesc“ prezintă mutarea la Domnul a lui Şerban Cantacuzino şi alegerea lui Constantin Brâncoveanu ca domnitor al Ţării Româneşti. Astfel aflăm că „plinindu-se doao săptămâni mesiţa octombrie 29 de zile, cursul anilor 7197 (1688, n.r.), luni dimineaţa, la 2 ceasuri din zi, pristăvitu-s-au Şerban-vodă, dându-şi fericitul suflet în mâna lui Dumnezeu. Dumnezeu să-l pomenească!“ Radu Greceanu confirmă că Şerban Cantacuzino „obşteasca datorie ş-au dat la leat 7197, luna lui octombrie 29 de zile“ şi arată că a lăsat „ţării şi politii multă jale, de vrednica stăpânire cu care în zilile mării-sale au domnit“. Radu Popescu, cronicar de casă al boierilor Băleni, adversarii Cantacuzinilor, lansează ipoteza că domnul a fost otrăvit chiar de fratele său: „Eşit-au cuvântul atuncea şi zicea cei mai mulţi din oameni că l-au otrăvit Costandin stolnicul, frate-său şi Costandin logofătul Brâncoveanul, nepotu-său. De care vreun adevăr atuncea nu să putea găsi, ce era îndoire sau va fi, sau nu va fi; iar târziu, prin multă vreame trecută, s-au dovedit acest lucru că singur Costandin stolnicul au mărturisit că el au omorât pă frate-său Şerban vodă“. Aşadar, o mărturie importantă a unui cronicar rival îl disculpă pe Brâncoveanu de orice amestec în moartea unchiului său.

„Nimeni nu i-ar putea continua domnia cu aceeaşi pricepere“

Aflând de moartea domnitorului, întreg Sfatul domnesc s-a adunat la Mitropolie pentru a-i alege urmaşul la tronul Ţării Româneşti. Erau de faţă mitropolitul Teodosie, marele stolnic Constantin Cantacuzino - fratele răposatului, şi protipendada ţării. A fost chemat şi ruda Cantacuzinilor, Dionisie al IV-lea, patriarh ecumenic refugiat în Ţările Române între cea de-a patra (1686-1687) şi cea de-a cincea (1693-1694) arhipăstorire a Constantinopolului. De asemenea, în Bucureşti se afla la acea vreme capugiul Hamet aga, trimisul sultanului în Ţările Române, împuternicit special cu schimbarea domnilor. „Letopiseţul Cantacuzinesc“ arată că „acel agă turc împreună cu alalţi dederă răspuns întru auzul tuturor boiarilor şi a tuturor slujitorilor la mari, şi la mici, ca fără zăbavă să-şi ridice domn den ţară şi să nu carecumva să se prinză vreo zminteală, căci ţara iaste ocolită de vrăjmaşii împărăţiei.“ Atunci boierii au făcut sfat şi au ales „dintru dânşii pre un boiariu anume jupan Costandin Brâncoveanul, marele logofăt, de-l rădicară să le fie domn, că-l ştiia că iaste înţelept şi să trăgea din odraslă domnească“. Anton Maria del Chiaro arată că era în vârstă de 34 de ani, nepot de soră al defunctului voievod, ocupase dregătoriile de mare spătar şi mare logofăt şi „ducea o viaţă fastuoasă, având în jurul său, înainte de domnie, o suită de 30-40 de boieri de primul rang. Unchiul său, Şerban, îl iubea mult pentru caracterul şi distincţia manierelor sale, şi-l lăuda faţă de boieri, susţinând că nimeni nu i-ar putea continua domnia cu aceeaşi pricepere“. Del Chiaro susţine că în ultimele ceasuri „Şerban Vodă l-ar fi chemat la patul său de moarte şi, încredinţându-i pecetea domnească, l-ar fi rugat să-şi asume sarcina domniei pentru liniştea sa şi a ţării“.

„Nu era altul obştii mai plăcut decât măriia-sa“

Aceeaşi rugăminte i-au adresat-o şi boierii adunaţi la sfat la Mitropolie. Cronica stolnicului Cantacuzino notează că „să închinară lui cu mare bucurie şi toţi cu un glas bun ziseră: «Într-un ceas bun să ne fii măriia-ta domn, până la adânci bătrâneţe»“. Radu Greceanu arată că logofătul Constantin Brâncoveanu se îngrijea în acea zi de cele creştineşti ale îngropării unchiului său, nimic ştiind despre alegerea sa ca domn: „Pre acest Costandin Brâncoveanul vel-logofăt de domnie au numit, carele nefiindu-şi de faţă, lângă oasele lui Şărban-vodă aflându-să şi de cele ale morţii ce trebuia grijind, iar sfatul şi toată adunarea boierimei ce să afla la Mitropolie au trimis pre Preda Brătăşanul vel-pitar, i Radul Golescul, de l-au poftit ca să meargă acolo, a cării chiemări măcar că pricina nu o ştiia, iar nici den obşte a ieşi putea, fărâ cât a merge, ci aşa mergând toţi numaidecât la un cuvântu fiind, ca să priimească stăpânirea ţării l-au poftit, pentru că nu era altul obştii mai plăcut decât măriia-sa, nu numai pentru multă vrednicie şi înţelepciune ce avea, ci mai vârtos pentru multele blândeţe şi faceri de bine, care spre toţi încă den boierie avea şi toţi de aceastea ale sale bune fapte încălziţi era“. „Anonimul Brâncovenesc“ prezintă chiar dialogul purtat între boieri şi Brâncoveanu la Mitropolie: „Îndată ce sosi acolo ziseră cu toţii: «Logofete, noi cu toţii pohtim să ne fii domn». El zise: «Dar ce aş vrea eu cu domniia, de vreme ce ca un domn sunt la casa mea; nu-mi trebuie să fiu.» Iar ei ziseră: «Ne rugăm, nu lăsa ţara să intre alţi oameni sau răi, sau nebuni să o strice, ci fii!». Şi-l luară de mâini şi-l împingea de spate. Şi acolea fiind şi un capegiu împărătesc pentru trebi împărăteşti, îl dusase şi pă el la Mitropolie şi duseră caftan la cepegi-başa al împăratului, de l-au îmbrăcat cu caftan, şi întrară în biserică“.

Noul domn era întronizat în catedrală

Din „Letopiseţul Cantacuzinesc“ aflăm şi ceremonialul înscăunării noului domnitor în catedrala ţării: „Îndată-l duseră în sfânta Mitropolie cu mare cinste, luându-l de mână părintele Theodosie mitropolitul, până l-au băgat în sfântul oltar, pre poarta cea mare împărătească, şi acolo l-au purtat împrejurul sfântului prestol, sărutând masa cea sfântă, şi evanghelia cea dumnezeiască şi sfânta cruce. Şi închinându-se, au îngenunchiat înaintea prestolului, de i-au citit deasupra capului molitvele de domnie patriarhul Dionisie şi l-au blagoslovit. Şi aşa ieşind de acolo l-au pus în scaun domnesc până i-au cântat mnoga léta (întru mulţi ani, n.r.), mergând toată boierimea de i-au sărutat mâna“. În frumos condei românesc aflăm că se punea bun început noii domnii cu rugăciuni înălţate în catedrală, cu binecuvântarea arhiereului. Abia apoi se mergea către curtea domnească, însă tot cu ceremonial liturgic: „După aceia ieşind afară, numaidecât purceseră cu toţii de merseră la curtea domnească, ieşindu-i nainte toţi preoţii cu litie şi cu cântări dumnezeieşti, până l-au băgat în biserica domnească, de au sărutat sfintele icoane şi au şezut în scaunul cel domnesc“. Aşadar, scaunul domnesc în care era recunoscut noul domnitor era tronul arhieresc din biserică!

Din acest ceremonial petrecut în biserica domnească din Bucureşti se păstrează un frumos prim dialog purtat de noul domn, Constantin Brâncoveanu, cu boierii. Din strana împărătească, „vodă au strigat cătră toţi boiarii cu glas de bună cinstire zicându-le: «Iată, am ascultat eu rugăciunea dumneavoastră de mi-am lăsat toată odihna şi toate moşiile mele şi mai mult fără voia mea m-aţi rădicat domn. Acum dară să cade şi dumneavoastră să vă arătaţi credinţa cea adevărată, cum că vă veţi afla în toată vremia lângă noi, cu slujbă dreaptă şi credincioasă, şi veţi face toate poruncile domniei fără nici o îndoială, precum şi noi ne făgăduim să aveţi dumneavoastră şi toată ţara de la noi dreptate»“. Boierii i-au făgăduit „credinţa neclătită“, după care „unul câte unul, pre rând, fiind sfânta evanghelie aşezată în mijlocul bisericii, puseră mâinile toţi pre dânsa, jurându-se şi legându-se cu numele marelui Dumnezeu, cum vor sluji domnului lor, cu credinţă şi cu mare dreptate, dând la mâna domnu-său şi o scrisoare a lor încredinţată“. Şi sărutându-i mâna, ziceau: „Într-un ceas bun să ne fii măriia ta domnu şi să ne stăpâneşti cu pace în toată viaţa măriei-tale“. Apoi s-a dat de veste în toată ţara „de pristăvirea lui Şerban-vodă şi de domnie noao a lui Costandin-vodă“.