Izbăvirea de boală a regelui Iezechia

Regele Iezechia alcătuiește, împreună cu David și Solomon, triada celor mai cuvioși împărați care au domnit vreodată pentru poporul iudeu. Prin toate acțiu­nile sale binecuvântate, deciziile sale înțelepte și diversele planuri iscusite pe care le-a împlinit, Iezechia ne-a lăsat un model demn de urmat. Și nu doar în cele menționate, ci și în privința atitudinii cu privire la boală.

La o vârstă nu foarte îna­intată, după mai multe încercări și dificultăți pe care le-a scos la liman cu ajutorul lui Dumnezeu, regele Iezechia și-a înfruntat spectrul propriei morți. O boală despre care nu se spun prea multe amănunte - pare să fi fost o rană căpătată fie pe câmpul de luptă, fie provocată de o afec­țiune necunoscută - l-a afectat profund, ca și vestea adusă de prorocul Isaia, prietenul său apropiat, care i-a vestit că nu se va vindeca și, mai mult decât atât, că nu mai are mult de trăit. „În zilele acelea s-a îmbolnăvit Iezechia de moarte și a venit la el Isaia prorocul, fiul lui Amos, și i-a zis: «Așa grăiește Domnul: Fă testament pentru casa ta, căci nu te vei mai însănătoși, ci vei muri!» (4 Regi 20, 1). Cu siguranță, este genul de veste care distruge orice speranță la mai bine. Isaia nu-i spusese, cu de la sine putere, regelui Iezechia, că nu va învinge această boală, ci îi vestise doar ceea ce Dumnezeu îi descoperise. Hotărârea părea pecetluită, pentru că nu exista nici un doctor, nici o speranță la orizont care să inverseze, în vreun fel, cuvântul lui Dumnezeu, iar moartea își arăta deja orizontul negru. „Atunci s-a întors Iezechia cu fața la perete și s-a rugat Domnului, zicând: «O, Doamne, adu-ți aminte că am umblat înaintea feței Tale cu credință și cu inimă dreaptă și am făcut cele plăcute în ochii Tăi!». Și a plâns Iezechia tare” (4 Regi 20, 2-3). Confruntat cu perspectiva morții imediate, știind că mai are la dispoziție foarte puțin de trăit, regele Iezechia recurge la rugăciune și pocăință. Le arată ușa tuturor celor prezenți și se retrage într-o plângere pornită din inimă, amintind înaintea lui Dumnezeu faptele sale, fără să ceară nimic, doar lăsând lacrimile să curgă...

Rugăciunea de pocăință a regelui Iezechia

În scrierile prorocului Isaia regăsim rugăciunea pe care regele Iezechia a rostit-o, printre lacrimi, pe ceea ce ar fi trebuit să fie patul său de moarte. Este un text încărcat de emoție, care poartă pe sine parcă pecetea unui psalm de po­căință amestecat cu o rugăciune de mulțumire. De altfel, în prima parte a rugăciunii regăsim părerea de rău și slăbiciunea în fața realității bolii și a morții. „Atunci eu am zis: «Mă duc la amiaza zilelor mele, la porțile locuinței morților voi fi ținut pentru restul anilor mei. Nu voi mai vedea pe Domnul în pământul celor vii; și nu voi mai privi pe nimeni dintre locuitorii lumii. Casa mea este smulsă și dusă departe de mine, ca o colibă de ciobani. Îmi simt firul vieții tăiat ca de un țesător care m-ar rupe din țesătura lui. De dimineață până seara, Tu ai sfârșit cu mine. Strig până dimineața. Ca un leu (boala) îmi sfărâmă oasele mele! De dimineață până seara, Tu ai sfârșit cu mine. Țip cumplit ca o rândunică, gem ca o porumbiță. Ochii mei slăbesc, uitându-se în sus. Doamne, sunt în mare cumpănă, nu mă lăsa! Ce să mai grăiesc! El mi-a dat de știre și a făcut! Sfârși-voi firul vieții mele, aducându-mi aminte de amărăciunea sufletului meu!” (Isaia 38, 10-15). A doua parte a rugăciunii, însă, deja poartă cu sine imaginea vindecării și mulțumirea regelui Iezechia pentru purtarea de grijă a lui Dumnezeu. Dar, până la text în sine, trebuie să vedem ce s-a întâmplat în realitatea care l-a precedat.

După începerea acestei rugăciuni și jelanii a regelui Iezechia, prorocul Isaia a primit un semn din partea lui Dumnezeu, precum și un mesaj de transmis mai departe: „Isaia însă nu plecase încă din cetate, când a fost cuvântul Domnului către el și i-a zis: «Întoarce-te și spune lui Iezechia, stăpânul poporului Meu: Așa zice Domnul Dumnezeul lui David, strămoșul tău: Am auzit rugăciunea ta și am văzut lacrimile tale; te vei vindeca și a treia zi te vei duce în templul Domnului; și voi mai adăuga la zilele tale cincisprezece ani și din mâna regelui Asiriei te voi izbăvi pe tine și cetatea aceasta o voi apăra pentru Mine și pentru David, robul Meu!»” (4 Regi 20, 5-6). Rugăciunea și lacrimile de pocăință îi aduseseră lui Iezechia vindecarea de boala care-i putea aduce un sfârșit grabnic. Însă, așa cum se întâmplă de obicei, nu doar boala macină cugetul omului, ci și îndoiala că vindecarea mai poate veni asupra sa.

Vindecarea și mulțumirea regelui Iezechia

Vestea adusă de prorocul Isaia nu l-a motivat suficient pe regele Iezechia să treacă peste o îndoială neguroasă care-i șoptea că, de fapt, vindecarea sa deplină nu va deveni întru totul realitate. „Și a zis Isaia: «Luați o turtă de smochine!». Și au luat o turtă de smochine și au pus-o pe rană și s-a însănătoșit Iezechia. Și a zis către Isaia: «Care este semnul că Domnul mă va vindeca și că mă voi duce a treia zi în templul Domnului?». Iar Isaia a zis: «Iată semn de la Domnul că-și va împlini Domnul cuvântul pe care l-a rostit: Vrei să treacă umbra la ceasul de soare cu zece linii înainte sau să se dea cu zece linii înapoi?». Iezechia a zis: «E ușor ca umbra să se miște cu zece linii înainte. Nu, ci să se dea umbra cu zece linii îna­poi». Și a strigat Isaia prorocul către Domnul și s-a dat înapoi cu zece linii” (4 Regi 20, 1-11).

Așadar, chiar și pentru un om credincios și cu o viață curată cum era regele Iezechia, a fost nevoie de mai mult, nu doar de vindecarea bolii pentru a-și recăpăta liniștea sufletească. Perspectiva apropiată a morții îl transformase într-o persoană îndoielnică, nesigură de orice, dar descoperirea minunată și întoarcerea soarelui din loc i-au readus o credință puternică, o nădejde statornică și puterea de a-și stăpâni propriile sim­țiri, gânduri, scenarii... Acest fapt se poate observa foarte ușor din a doua parte a rugăciunii sale care ni s-a păstrat și în care observăm un suflu nou de viață, o bucurie fără margini, o gustare fățișă a harului dumnezeiesc care-i redase nu doar sănătatea fizică, ci și pe cea sufletească...

„Doamne, prin îndurarea Ta se bucură omul de viață, prin ea mai am și eu suflare; Tu mă tămă­duiești și-mi dai iarăși viață! Iată că boala mea se schimbă în sănătate. Tu ai păzit viața mea de adâncul mistuitor! Tu ai aruncat înapoia Ta toate păcatele mele! Că locuința morților nu Te va lăuda și moartea nu Te va preaslăvi; cei ce se coboară în mormânt nu mai nădăjduiesc în credincioșia Ta. Cel viu, cel viu Te laudă, ca mine astăzi; părinții învață pe copiii lor credincioșia Ta. Domnul să ne mântuiască și vom cânta din harpă în toate zilele vieții noastre înaintea templului Domnului!” (Isaia 38, 15-20).