Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă An omagial „Mai trăiesc şi pe aici oameni”

„Mai trăiesc şi pe aici oameni”

Galerie foto (32) Galerie foto (32) An omagial
Un articol de: Oana Nistor - 02 Noi, 2021

În drumul dinspre Săveni spre valea Prutului, ascuns după două dealuri, se iţeşte satul Ichimeni (comuna Avrămeni, județul Botoșani), unul dintre cele mai vechi din zonă, cândva centru administrativ cu şcoală gimnazială, astăzi trist şi însingurat. Ichimenii mai numără doar 26 de case cu suflete în ele, bisericuţa din lemn fiind a 27-a zidire a vieţii pământeşti, îmbrăţişată de crucile-străjeri, martore ale trecerii prin lume.

În tot satul găseşti 20 de copii şi doar opt familii care numără mai mulţi membri. În restul de 16 case locuite din Ichimeni îşi poartă zilele bătrâni singuri, al căror unic drum bătătorit a rămas cel care duce spre biserică.

Fiii satului sunt plecaţi în toate colţurile ţării şi chiar ale lumii, cea mai apropiată aşezare este la peste 7 km, iar în sat nu există nici măcar un magazin. Pentru cei rămaşi, situaţia poate fi chinuitoare, însă pentru cei vânturaţi prin lume, saturaţi de aglomeraţie şi agitaţia cotidiană, clipele petrecute aici sunt de-a dreptul vindecătoare. „Vin aici pe timpul verii ca să scap de agitaţia de la oraş. Fiind pensionar, mă pot lipsi mai multă vreme de confortul apartamentului, iar aici mă relaxez, respir aer curat, având în vedere că în sat nu sunt mai mult de patru sau cinci maşini. De la o vreme căutăm liniştea”, ne spune Vasile Răduţac, în vârstă de 79 de ani.

Domnul Vasile, ca mulţi alţii, nu vine la Ichimeni doar să scape de oraşul agitat, ci şi ca să-şi adape rădăcinile, să caute umbra de la crucea mamei, a tatălui sau a bunicilor. „Foarte multe persoane plecate din sat care şi-au făcut un rost au o educaţie, poziţii înalte în societate, şi-au exprimat dorinţa să repare biserica şi să îngrijească de cimitir. Pentru mine ei sunt diaspora din ţară; aici, în curtea bisericii, căutând printre cruci pe părinţi, moşi, strămoşi, se reculeg, regăsesc tihna şi rugăciunea”, întăreşte şi părintele Marius Prisacaru, paroh la Biserica „Nașterea Maicii Domnului” din satul Aurel Vlaicu, comuna Avrămeni, care a preluat de un an şi filia din satul Ichimeni, cu hramul „Sfântul Ierarh Vasile cel Mare”.

Din vorbă-n vorbă, neamuri şi cunoscuţi au plămădit un plan de consolidare a micuţului lăcaş de cult şi a cimitirului din jurul lui, pornind de la gândul părintelui Marius şi al domnului Vasile: „Am zis că trebuie să arătăm că mai trăiesc şi pe aici oameni... Plus că toţi ne vom duce, dar măcar biserica şi cimitirul să rămână drept mărturie a trecerii noastre prin această viaţă”.

Au reuşit, astfel, să strângă bani pentru a reface podeaua, să cumpere Sfinte Vase pentru Altar şi sfeşnice, să achiziţioneze material lemnos pentru a îmbrăca biserica. Şi cimitirul va fi primenit, poate va fi amenajată o alee de la poartă până la uşa bisericii, pentru că glodurile îngreunează accesul în zilele ploioase,  şi încă altele. Toate spre slava lui Dumnezeu şi în amintirea celor care au fost.

Într-un sat „pe ducă”, aşa cum sunt multe altele în ţară, singură biserica rămâne simbolul care-i mai uneşte pe oameni. Iar părintele paroh speră să o înnoiască cu încă un hram, de Înălţarea Domnului, pentru că în fiecare an diasporenii vin în această zi la casa părintească şi la mormintele celor dragi: „Biserica are hramul Sfântului Vasile cel Mare, dar diaspora, cum le zic eu celor plecaţi prin ţară, se întâl­nește vara la Înălţarea Domnului, la cimitir, la mormintele celor dragi. Dacă vom reuşi şi o vom consolida cât de cât şi o vom resfinţi, atunci vom dori să mai punem un hram, de Înălţare, pentru că atunci se întorc, pentru puţin timp, fiii satului”.

La un pas de a fi declarată monument istoric

Biserica din satul Ichimeni, construită din lemn, este menţionată cu vechimi diferite. Unele monografii din zonă spun că ar avea o vechime de circa 300 de ani şi a fost construită de Alistav Deli Boer. Însă alte documente spun că prin anii 1830, când s-au făcut reparaţii la Biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Botoşani, unele materiale şi obiecte au fost dirijate către bisericile din satele Ichimeni şi Adăşeni (un sat apropiat). Sfântul lăcaş avea „toate datele necesare” pentru a fi declarat monument istoric, însă un concurs de împrejurări a făcut ca enoriaşii să găsească de cuviinţă să o vopsească la interior. „În urmă cu câţiva ani a fost o încercare de a o declara monument istoric, însă s-a întâmplat că un lucru care a fost gândit pentru a face bine a sfârşit prin a face mult rău. Tot mă gândesc cum să fac să dau jos această vopsea, însă, pentru o restaurare făcută de către profesionişti, sunt necesare fonduri enorme, pe care noi nu le avem”, spune cu mâhnire părintele Marius.

Uşa de la intrare, catapeteasma originală care ar trebui şi ea restaurată, dar şi alte câteva obiecte mai păstrează urmele trecerii prin timp a bisericuţei de pe dealul satului. Mormintele care înconjoară bisericuţa de lemn, străjuite de crucile din piatră, sunt şi ele martore ale unor vremuri de demult.

În biserica din Ichimeni, filie a celei din satul Aurel Vlaicu, se face Sfânta Liturghie într-o singură duminică din lună, iar în funcţie de posibilităţi şi la alte sărbători de peste an. Chiar dacă enoriaşii sunt puţini, chiar dacă copiii sunt şi mai puţini, urmând învăţătura Sfântului Isaac Sirul, care spune că nimic nu ne poate apropia inima mai mult de Dumnezeu ca milostenia, părintele Prisacaru încearcă să aducă bucurie, ori de câte ori este posibil, la marile sărbători sau la început de an şcolar, mai ales în sufletele celor mici şi ale bătrânilor neajutoraţi. „Cea mai mare bucurie a noastră e atunci când copiii vin la Sfânta Liturghie, când oamenii ascultă de singurul clopot care se tânguie şi vin şi ei la întâlnirea cu Dumnezeu. Chiar dacă sunt trei, cinci sau şapte persoane la Liturghie, eu sunt aici, iar Hristos este în mijlocul nostru”, spune preotul Marius.

Unitate între preoţi pentru credincioşi

Zece parohii şi şapte filii din Protopopiatul Săveni (judeţul Botoşani) s-au reunit sub ocrotirea Sfântului Mucenic Efrem cel Nou şi au format Cercul pastoral-misionar Avrămeni cu scopul de a intensifica activităţile liturgice, social-filantropice şi cultural-educative, de a acorda o atenţie deosebită formării tinerilor. Necesitatea existenţei unui cerc pastoral în scop misionar izvorăşte, după cum subliniază preotul Ciprian Strâmbu, din „nevoile cu care ne confruntăm din ce în ce mai mult în vremurile pe care le trăim”, iar pentru aceasta sunt necesare „întărirea credinței ortodoxe, rugăciunea care să miște cugetele, dar şi mâinile, înmulțirea dragostei și unității atât între preoți, cât și între enoriași”. 

„Activităţile în cadrul cercului, pe care le desfăşurăm prin rotaţie în toate parohiile, la căminul cultural sau pe terenul de sport, au rolul de a armoniza legătura dintre tineri, dintre copii, de a întări legătura enoriaşilor cu biserica şi cu preotul paroh. Pandemia ne-a înstrăinat, ne-a inoculat ideea de frică, or, copiii la aceste activităţi socializează, învaţă să fie respectuoşi unii cu ceilalţi, să facă fapte bune, trăiesc experienţe deosebite, aduc în actualitate tradiţiile satului românesc, se implică în comunitate. Noi, preoţii, vrem să-i sprijinim, să facem activităţi cât mai frumoase care să-i bucure şi să-i înalţe din punct de vedere spiritual”, explică părintele Alin Ionuţ Răţoi, paroh al bisericii din satul Avrămeni.