Mărturisitorii ortodocși români din secolul al XX-lea și moștenirea lor duhovnicească

Inițiativa Patriarhiei Române de a canoniza 16 noi sfinți în acest an, declarat „Anul comemorativ al duhovnicilor şi mărturisitorilor ortodocși români din secolul al XX-lea”, nu este deloc întâmplătoare sau formală, ci este absolut firească și se produce într-un moment cu adevărat special. Treptat, începem să ne familiarizăm cu înțe­legerea și cunoașterea evenimentelor, scrierilor și personalităților mărturisitorilor care au viețuit în secolul trecut. Constatăm că există în toate acestea valori esențiale pentru a ne cunoaște nu doar istoria, ci, în principal, pentru a ne desăvârși conștiința de popor cu identitate creștină. Există, în mod cert, un impact al vieții și lucrării acestor mărturisitori pe care abia acum începem să-l simțim mai limpede, mai palpabil. Mărturisirea lor a avut nevoie, se pare, de un anumit interval pentru a fi receptată și conștientizată.

Imediat după Revoluția din 1989 societatea românească nu numai că a dobândit libertatea, s-a eliberat de dictatura comunistă, ci a cunoscut și un reviriment spiritual, evident pentru cei ce cunosc epoca. Foarte mulți tineri au avut ocazia să cunoască Ortodoxia și au devenit în mod firesc membri credin­cioși ai Bisericii. Pot spune fără nici o reținere că a existat un suflu extraordinar, o forță nevăzută care i-a călăuzit pe toți acei tineri spre credință. Însă abia acum realizăm că acea extraordinară energie își avea izvorul în sângele și în sufe­rințele mărturisirii cunoscuților și necunoscuților atleți ai lui Hristos din veacul trecut.

Recuperarea trecutului

Negreșit, astăzi, grație documentelor care au văzut lumina tiparului, avem o imagine mult mai clară a epocii și a oamenilor care s-au aflat în prima linie a mărturisirii credinței în vremea ateismului. Unii dintre aceștia, spre pildă Sfântul Preot Dumitru Stăniloae, nu au dat detalii despre prigoana din vremea detenției, nici chiar în sânul familiei, după cum mărturisește fiica sa, Lidia Stăniloae, în cartea autobiografică Lumina faptei din lumina cuvântului. Însă au fost și alții care au decis să vorbească, unii chiar cu amănunte, despre cumplitele încercări prin care au trecut pentru credința lor în Hristos. Aici aș dori să fac o scurtă evocare a unuia dintre mărturisitorii care au scris cu deosebită simțire despre experiența lor, este vorba despre profesorul Alexandru Mironescu. A fost un mirean credincios, doctor în științele fizico-chimice la Sorbona, poet, eseist și membru al grupului „Rugul Aprins al Maicii Domnului”, de la Mănăstirea Antim, fapt pentru care a și fost incriminat de regimul comunist. Este autorul unor volume de memorii în care descrie mișcarea de renaștere duhovnicească generată prin grupul „Rugul Aprins”, dar și amintiri din închisoare ce se împletesc cu admirabile paralele culturale din marii scriitori ai lumii.

Rugul Aprins

Anamneza lui Alexandru Mironescu și a momentului „Rugul Aprins” cu experiențele sale unice nu numai în Ortodoxia românească, ci și în cea universală, merită câteva scurte considerații pe care le vom aborda pe larg cu alte ocazii. Totuși, caracterul special al „Rugului Aprins” îl vedem mai întâi din faptul că acesta s-a constituit din preoți și intelectuali mireni dornici de a aprofunda trăirea mistică ortodoxă și în mod special Rugăciunea lui Iisus. Grupul s-a format la începutul stăpânirii regimului comunist doar din dorința pură a membrilor săi de a trăi credința într-un mod cât mai autentic, cât mai profund, fără nici un fel de atitudine de opoziție politică a vreunuia dintre ei. Însă, la un moment dat, aparatul represiv al regimului comunist s-a năpustit asupra lor cu o deosebită ură, așadar, asupra unor oameni discreți, absorbiți cu totul de preocupările lor spirituale, care nu agresau în nici un fel orânduirea comunistă care se instaura în forță.

Conflictul cu regimul

În ciuda apolitismului, aparatul de securitate al regimului a identificat în acest grup, „contemplativ” am putea spune, un dușman feroce. De ce oare? Cum se face că cele două lumi, cea comunistă exterioară care se edifica și cea lăuntrică și mistică a trăitorilor de la „Rugul Aprins”, au ajuns să se ciocnească violent? Aceasta s-a întâmplat pentru că, în esență, în adâncul nevăzut al lucrurilor, cele două lumi intraseră într-un ireconciliabil conflict, iar acesta este conflictul dintre credința în Dumnezeu, făcătorul omului, și diavol, iscoditorul ateismului ce stă la baza comunismului. Așadar, putem conchide acum că a fost doar o ches­tiune de timp până când conflictul lăuntric și nevăzut a devenit unul exterior și văzut. Iar aceasta este paradigma după care, din perioada Bisericii primare și până în vremurile eshatologice, se vor desfă­șura toate conflictele în care este implicată trăirea învățăturii lui Hristos, potrivit profeticului cuvânt al Apostolului: „Şi toți care voiesc să trăiască cucernic în Hristos Iisus vor fi prigoniți” (2 Timotei 3, 12).

Perspective

Lecturând cărțile mărturisitorilor, cititorul este pus în fața unor reflecții creștine și întâmplări excepționale, unele chiar de Pateric sau comparabile cu ex­perien­țele mucenicilor din primele trei veacuri creștine. De aceea, întâlnirea cu acest tip de lectură în care ni se descoperă ceva din trăirile unor conștiințe de o cu totul altă factură decât cele cu care aproape că ne-am obișnuit în societatea consumeristă secularizată nu se poate manifesta altfel decât prin uimire și doxologie. Din acest motiv, socotesc că datoria pe care generația actuală o are este, pe lângă întregirea restituirilor, trecerea la o nouă treaptă de înțele­gere a acestora. Mai exact, am în vedere, în principal, erminia scrierilor și a mărturiilor care au ajuns până la noi. Aceasta, întrucât s-a păstrat un adevărat tezaur de texte teologice, duhovnicești și expe­riențe mistice care își așteaptă meritata exegeză și apoi transmiterea către gene­rațiile viitoare.