Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă An omagial O minunată lecție de viață: jurnalul fericitului arhimandrit Sofian Boghiu

O minunată lecție de viață: jurnalul fericitului arhimandrit Sofian Boghiu

Galerie foto (1) Galerie foto (1) An omagial
Un articol de: Ierom. Antipa Burghelea - 15 Sep, 2021

Printre cele câteva lucrări scrise în legătură cu personalitatea părintelui  arhimandrit Sofian Boghiu se numără și o pre­țioasă mărturie a vieții bisericești din veacul trecut, anume jurnalul său. La 19 ani de la cinstita sa adormire, redăm câteva fragmente extrase din aceste consemnări, mulțu­mind celor care s-au silit și au salvat respectivele mărturii, publicându-le spre pomenirea și promovarea personalității duhovni­cești a părintelui Sofian.

Acest jurnal ne amintește de alte lucrări asemănătoare din spațiul ortodox românesc: Memoriile Mitropolitului Bartolomeu Anania și Jurnalul Fericirii, scris de monahul Nicolae Steinhardt. Cât privește jurnalul părintelui Sofian, poate cea mai importantă caracteristică a sa este, așa cum notau editorii, „vederea frumoasă, cu ochi buni și curați, a lucrurilor”. Peste tot pe unde a activat părintele, ca slujitor al Bisericii, ca pictor bisericesc, sau ca simplu călător, a luat aminte la cuvintele Mântuitorului: „Luminătorul trupului este ochiul. Când ochiul tău este curat, atunci tot trupul tău e luminat; dar când ochiul tău e rău, atunci şi trupul tău este întunecat” (Luca 11, 34). A căutat să vadă lumina din viața oamenilor, pentru că și viața sa o trăia în lumina și în faptele credinței. De asemenea, a căutat să aprecieze frumu­sețile lumii acesteia, lucrările de artă, venerabilele situri arheologice pe care le-a vizitat, odihnitoarele priveliști naturale, bucurându-se de toate și de toți și mulțumind mereu lui Dumnezeu, atât pentru cele bune, cât și pentru cele rele, după cum adesea mărturisea.

O mare parte din acest jurnal este dedicată perioadei în care a fost plecat în Siria și Liban, în ascultare de Patriarhia Română, pentru a picta patru biserici în Patriarhia Antiohiei. Cu toate că trecuse de 60 de ani, părintele Sofian nu se putea despărți de îndeletnicirea sa iubită, pictarea și restaurarea icoanelor, și mai ales pictura în frescă a bisericilor: „Zilnic lucrăm peste 15-16 ore, în genunchi, în picioare sau stând pe spate, tot timpul cu capul aplecat forțat spre spate, plini de var, de vopsele, de sudoare, tot timpul încordați”, făcând această slujire până la vârsta de 80 de ani. Cu acest prilej, părintele ne-a lăsat în jurnalul său și câteva rețete de restaurare a icoanelor și a frescelor, simple și practice, de mare folos pentru restauratori. În Orient a fost foarte bine primit de către părinții mitropoliți, care i-au propus în mai multe rânduri să rămână definitiv în Biserica Antiohiei, dar părintele a refuzat cu delicatețe, spunând că se află în ascultare și are de gând să se întoarcă în pământul pă­rin­ților săi. Din păcate, una dintre bisericile pictate de sfinția sa împreună cu ucenicii, cea de la Hama (Siria), a fost distrusă. Despre aceasta părintele consemnează: „În 1982, într-o dimineață de februarie, musulmanii au adus în biserică o cantitate foarte mare de exploziv și au aruncat-o în aer, ca răzbunare că și lor li s-a dărâmat o moschee. Cum­plit!” Mitropolitul locului, după acest șoc, s-a îmbolnăvit de inimă și după o operație nereușită a murit.

Aflăm din jurnal și despre durerea și tristețea pe care le resimțea părintele Sofian din cauza conflictelor nesfârșite din Orient și a nenumăratelor pierderi de vieți omenești. Și-a alinat dorul de casă prin lectură și prin participarea la sfintele slujbe, care însă erau oarecum diferite față de cele din țară: „Este sâmbăta morților. Aici nu se fac colive, iar parastasul a durat 10 minute. A venit o singură doamnă. Doamne, ce-i la Antim acum...! Trei mape cu pomelnice, cel puțin două ore de pomenire. Cultul morților este foarte bogat la noi!” Fiecare slujbă la care lua parte sau la care slujea era un prilej de odihnă sufletească și de rugăciune, iar când nu putea merge la biserică din cauza bolilor care îl țineau la pat, îi părea nespus de rău. Cu toate acestea, bolile și suferințele au fost prilejuri de reflecție duhovnicească: „Este bună și boala la ceva: ne cunoaștem propria neputință. De trei săptămâni nu pot dormi noaptea din cauza unei mâncărimi cumplite la picioare. Orice medicament a fost în zadar. Va trebui să învăț din nou răbdarea!” Aflat în Basarabia natală, părintele notează: „La Ungheni, vameșii mi-au luat toate ­rublele. Nu m-am supărat prea tare, mi-am adus aminte că sunt călugăr”.

După 1990 a mers de câteva ori în Republica Moldova, în vizită la rude și la unele mănăstiri pe care le știa din tinerețe, unde a donat o mulțime de cărți din biblioteca personală. Pe multe dintre rudeniile sale le-a cununat, le-a spovedit și le-a împărtășit, după ce acestea trăiseră zeci de ani în depărtare de Dumnezeu, fără ca măcar să simtă nevoia să se roage, să se cunune sau să meargă la biserică, mai ales din cauza propagandei regimului sovietic.

A vizitat și Sfântul Munte Athos, unde a fost profund impresionat de buna rânduială a mănăstirilor cu viață de obște, de primirea călduroasă a părinților români de acolo și bineînțeles de bogăția artistică și culturală a patrimoniului moș­tenit de la bizantini și întreținut de voievozii munteni și moldoveni. Numea obștile călugărești „răsad­nițe ale sfinților”. Aflăm din jurnal cum, cu mult respect și noblețe duhovnicească, părintele Sofian a ținut strânse legături cu părinții duhovnicești contemporani lui: părintele Cleopa Ilie, părintele Constantin Galeriu, părintele Ilarion Argatu (pe care l-a călugărit la Mănăstirea Antim), părintele Petroniu Tănase, părintele Dumitru Stăniloae (pe care l-a spovedit înainte de moarte) și mai ales cu Patriarhul Teoctist, pentru care părintele Sofian a fost un mare sprijin în momentele cele mai grele.

Atent la un adevărat folos duhovnicesc, părintele căuta prilej de rugăciune și de meditație profundă în orice moment: La Vlaherne, după ce a gustat din apa sfințită, a notat aceste cuvinte: „Spală-ți fărădelegile, nu numai fața”. Atunci când trecea vămile spre alte țări, cugeta: „La vămile pământești este bine să n-ai mult bagaj, mai ales să n-ai ceea ce nu este bine primit în cealaltă țară. Și este foarte util să ai pe cineva care să mijlocească și să te ajute să treci fără greutate. Ceva asemănător cred că se va întâmpla cu fiecare din noi când vom străbate vămile văzduhului și când vom avea de trecut prin poarta cea strâmtă. Dumnezeu să Se milostivească de noi!” De asemenea, fiecare trecere într-un nou an era un prilej de reflecție: „Vom fi mai buni, mai puțin egoiști? Vom fi mai atenți la durerea altuia? Mai îngăduitori cu neputințele lui? Vom avea pace cu noi înșine? Viața, fără pacea dinlăuntru, este un început de iad. Ajută-ne Doamne, la toți să punem început bun!”

În cazuri speciale, făcea și unele pogorăminte de la tipicul Bisericii, arătând discernământ asemănător părinților din Pateric. Aflat în avion și fiind flămând pentru că nu apucase să mănânce nimic, notează: „Nu-i hrană de post, dar mănânc și eu, mulțumind lui Dumnezeu și oamenilor”. Altădată, fiind în Orient, printre musulmani și creștini de diferite nuanțe confesionale, părintele a căutat să cunoască tradiția și cultura fiecăruia. A apreciat buna rânduială din unele mănăstiri catolice și vechi-orientale și chiar le-a învățat pe unele călugărițe carmelite să picteze icoane bizantine. A lăudat și evlavia musulmanilor, care, noaptea și dimineața devreme, se trezeau la rugăciune, deplângând faptul că „în puține mănăstiri de-ale noastre se mai aude noaptea clopotul”.

Din vizitele cu scop medical, dar și de întărire a unității românilor pe care le-a făcut în America, părintele amintește de traiul bun al americanilor, de numeroasele secte, care fac un „adevărat teatru” la televizor, dar și de frumoasele comu­nități românești din cele două episcopii. Amintește și de o minune: „Azi dimineață a fost o tornadă. Câțiva copilași au insistat să meargă la biserică de dimineață. Așa au simțit ei. În acest timp, tornada a smuls un copac mare și l-a răsturnat peste locuința lor, desființând-o cu totul. Au scăpat cu viață numai copilașii duși la biserică”.

Arătând recunoștință pentru evlavioșii săi binefăcători, care i-au achitat transportul și tratamentele medicale peste Ocean, părintele exclama: „Dumnezeu îmi face dar după dar, uitând și iertând nevrednicia mea. Domnul să răsplătească tuturor, în măsura binelui ce mi-au făcut fiecare în parte și toți pe rând...”

Cât privește slujirea la Mănăstirea Antim, părintele pomenește în jurnalul său o serie întreagă de slujitori ai mănăstirii, monahi, dirijori de cor, predicatori sau simpli credincioși și credincioase care ajutau de foarte mulți ani la întreține­rea bisericii și la bunul mers al lucrurilor. Cât despre demolările și modificările din incinta mănăstirii care s-au petrecut în anul 1985, părintele vorbește cu tristețe și resemnare, dar fără patimă: „Dumnezeu să-i ierte pe toți!”

„Fericit cel ce rabdă osteneala cu mulțumire”, avea să spună părintele Sofian în contextul multelor sale osteneli de stareț, duhovnic, pictor bisericesc, predicator și misionar creștin într-o vreme grea pentru Biserică. Duhul de mulțu­mi­re lăuntrică și de jertfă pentru Biserică și pentru oameni răzbate în acest jurnal, care vine să mărturisească încă o dată despre viața sfântă a acestui părinte minunat al neamului românesc.