Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă An omagial Patriarhul Nicodim Munteanu, văzut de contemporanii săi

Patriarhul Nicodim Munteanu, văzut de contemporanii săi

Un articol de: Prof. Dr. Dorin Stănescu - 03 Aug, 2019

În decembrie 1944, cel de-al doilea Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române împlinea 80 de ani, dar într-o Românie aflată sub ocupația trupelor sovietice, cu armata noastră angajată în lupte pe frontul din Ungaria și Cehoslovacia, nu se mai putea vorbi de aniversări ori de bilanțuri. Dimpotrivă, întreaga societate era îngrijorată și privea viitorul cu teamă: țara era distrusă de urmările a trei ani de război, iar prezența Armatei Roșii și ascensiunea Partidului Comunist din România nu prevesteau lucruri bune.

Din aceste motive, sărbătorirea a opt decenii de viață s-a rezumat în cele din urmă la un gest de suflet. Patriarhul, prin întreaga sa carieră și activitate în slujba oamenilor și a Bisericii, se remarcase drept un teolog și un cărturar de frunte și, din acest motiv, cel mai nimerit cadou pentru un astfel de om nu putea fi decât o carte. Așa s-a luat inițiativa editării unui volum omagial care să marcheze o întreită sărbătoare: împlinirea a opt decenii de viață, a 50 de ani de preoție și a șapte ani de păstorire a Bisericii. Acestei inițiative i s-au alăturat 34 de colaboratori.

În aprilie 1946 a văzut lumina tiparului cartea omagială, editată în 600 de exemplare, care nu au fost puse în vânzare, dar au fost oferite unor instituții și persoane. Tipărită în condiții grafice deosebite și ilustrată cu imagini în cuprinsul celor 313 pagini, lucrarea a apărut la „Tipografia Cărților Bisericești”. Instituția care și-a asumat acest proiect a fost Institutul Biblic și de Misiune Ortodoxă al Bisericii Ortodoxe Române. Tot acest efort a fost coordonat de trei oameni: protosinghelul Marin Firmilian, I.D. Ștefănescu și Dimitrie Cristescu, directorul tipografiei. La realizarea cărții, așa cum se procedează în acest gen de demers, colectivul de autori a redactat o serie de texte în care unele au elogiat personalitatea Patriarhului, iar altele s-au constituit ca studii ce tratau istoria Bisericii Ortodoxe Române, subiecte de teologie etc.

În prima categorie a celor care au prezentat veritabile „laudatio” pentru Patriarh s-au înscris înalții ierarhi ai acelei epoci: Nicolae Colan, Mitropolitul Ardealului, episcopii Dunării de Jos, Oradiei, Clujului, Argeșului, Buzăului, Râmnicului Noul Severin, în partea a doua dedicată studiilor de istorie ori de teologie s-au aflat alte nume importante ale epocii: Irineu, Mitropolitul Moldovei și Sucevei, academicianul Simion Mehedinți, istoricii Constantin Giurescu, I.D. Suciu, teologul Dumitru Stăniloae, I.D. Ștefănescu, biograful Patriarhului, și scriitorul Gala Galaction.

Două mesaje și un fel de Post Scriptum

Omagierea unei personalități a culturii teologice române, dar și a posesorului celei mai înalte demnități bisericești într-o țară majoritar ortodoxă se constituie și se constituia și atunci drept un veritabil eveniment care avea un larg ecou în întreaga societate. Din acest motiv, la demersul omagial s-au raliat și au transmis mesaje și reprezentanții celor două instituții diriguitoare ale țării: Regele Mihai I și primul-ministru, Petru Groza.

În acele timpuri grele, cu autoritatea și prestigiul conferite de funcție și de calitățile personale, Patriarhul se dovedise a fi un sprijin necondiționat pentru monarhie și pentru sistemul democratic, respingând totalitarismul care se instala insidios, distrugând fundamentele pe care țara fusese construită începând din 1859. Dincolo de uzanțele protocolare impuse la acest gen de aniversări, pentru a sublinia relația privilegiată dintre monarhie și Biserică, dar și alianța acestora, Regele Mihai a transmis scris de mână următorul mesaj: „Întreita aniversare a IPS Patriarhul Nicodim al României încununează o rodnică activitate de scriitor bisericesc și de arhipăstor închinată cu credință Tronului, Neamului Românesc și Bisericii strămoșești. Mihai”.

De cealaltă parte, mesajul lui Petru Groza elogia și el personalitatea Patriarhului, încercând să găsească puncte comune cu ideile partidului său: Patriarhul era fiu de țărani, făcuse studiile superioare în Rusia, era potrivnic întunericului și nedreptății și, mai mult, spunea Petru Groza: „Opera socială și orientările guvernului nostru au fost îmbră­țișate în chipul cel mai înțele­gător de către IPSS Patriarhul Nicodim”. De fapt, acel cuvânt înțelegător ascundea în spatele său o formulare diplomatică. În vremuri normale, niciodată partidul lui Groza nu ar fi ajuns la putere și evident comuniștii ateiști nu ar fi primit „înțele­gerea” Patriarhului. Însă, în acele timpuri, guvernul Groza, politica sa „socială” se legitimau prin baionetele sovietice aflate în România, iar Biserica, alături de vechile instituții democratice se vedeau nevoite să încerce să supraviețuiască, sperând în vremuri mai bune.

Cartea omagială mai are și un fel de Post Scriptum adăugat de editor la începutul volumului și acesta are, în opinia noastră, un rol important, acela de a fi un document relevant despre personalitatea și caracterul Patriarhului Nicodim Munteanu. Aflat la o vârstă înaintată și privind, cumva, spre viitor, Patriarhul a dorit să nu fie judecat de posteritate drept un personaj vanitos și, de aceea, în ziua de 17 martie 1946, i-a scris probabil lui I.D. Ștefănescu, unul dintre editori, următoarele cuvinte: „Domnule profesor, în legătură cu volumul omagial pe care-l pregătiți la Institutul Biblic, vă comunicăm că aș dori ca să nu se publice articole din partea consilierilor referenzi, a protoiereilor și, în genere, de ale persoanelor care ocupă posturi de încredere în Adminis­trația eparhiei noastre. Aceasta din pricină de firească discreție și în legătură cu independența și obiectivitatea acelora ce au de spus un cuvânt despre mine. Socotesc că voi fi înțeles și rog ca dorința mea să fie împlinită. Cu cele mai alese sentimente, Nicodim Patriarh.”

Biograful Patriarhului

Volumul omagial se deschide cu o evocare a figurii Patriarhului Nicodim realizată de I.D. Ștefănescu, omul care îl descrie pe Nicodim Munteanu ca un om modest și iubitor de carte, ca un bun orator, un povestitor fără egal, așa cum fusese un alt mare personaj care-și trăgea originile din satul Pipirig - Ion Creangă. Despre Patriarhul Nicodim Munteanu s-au scris, de-a lungul timpului, destule file, de aceea ne rezumăm la câteva idei din fișa biografică din acest volum omagial din care se desprinde portretul inedit al unui ierarh: un om care a avut o contribuție importantă la fundamentarea României Mari, a culturii teologice naționale, un personaj care atunci când a fost stareț al Mănăstirii Neamțului a reușit prin stăruință și știință de carte, căutări necontenite prin vechile hrisoave să obțină pentru mănăstire, după 10 ani de lupte cu autoritățile statului, retrocedarea unei suprafețe de 10.000 de hectare reprezentând vatra mănăstirii. Și desigur că ar mai fi multe de spus.

Cu siguranță, cea mai bună caracterizare a păstoririi Patriarhului Nicodim Munteanu în fruntea Bisericii Ortodoxe Române o face același I.D. Ștefă­nes­cu: „Anii petrecuți de Înalt­prea­sfințitul Patriarh Nicodim în fruntea Bisericii românești rămân anii cei mai încărcați de greutăți ai neamului nostru atât de greu încercat. Va povesti odată cineva, și istoria va veni să afirme cu autoritatea ei, atunci când va veni vremea, stăpânirea de sine și tactul cu care a întâmpinat Înaltpreasfințitul evenimente mari și situații extrem de dificile. Se va putea vorbi atunci și privi în plină lumină sfatul cel bun de liniște și îmbărbătare care a pornit din Dealul Patriarhiei și din care s-a împărtășit Biserica și Țara întreagă. Credincios regelui și drapelului României, plin de puterea pe care o dă singur Dumnezeu, a intervenit energic pentru respectarea drepturilor tuturor și pentru omenie. Vor prețui mulți cum se cuvine, când vor cunoaște împrejurările, bărbăția cu care el a înfruntat patimi și porniri izvorâte din valurile vremii”.