Schitul Românesc Prodromu, cetate a dăinuirii monahismului românesc

Dintre așezămintele monahale românești din Muntele Athos, cel mai mare și mai cunoscut este Schitul Prodromu, închinat Sfântului Înaintemergător Ioan Botezătorul, aflat în zona peninsulei Vigla. Este un ținut aspru, pietros, foarte des bătut de furtuni și de vânturi puternice. Asprimea locului a atras încă din vechime pustnici care s-au stabilit prin peșteri, colibe și alte cotloane ascunse vederii. Duritatea condițiilor meteo este însă compensată prin frumusețea de poveste a locurilor, unde sufletul răvășit de vijeliile vieții își găsește alinarea în frumusețea creației lui Dumnezeu.

Din Dafne, poarta de intrare în Sfântul Munte Athos, un furnicar mare de pelerini proaspăt coborâți de pe vapor sau din șalupele rapide își grăbesc pasul către microbuzele care au fost introduse în ultimii ani, luând locul mularilor tradiționali. Pornind de aici, punctul terminus al călătoriei noastre este Schitul Românesc Prodromu, locul cel mai sud-estic al peninsulei athonite. Trebuie să aducem aminte că primul autobuz a fost introdus în anul 1963, cu ocazia celebrării a 1.000 de ani de vieţuire monahală athonită neîntreruptă, și a marcat începutul modernizării infrastructurii Sfântului Munte. Până la acea dată, pelerinii parcurgeau pe jos drumul de 42 km de la Dafne până la schit.

Deşi toate aşezămintele monahale de aici au fost susținute de domnitorii Țărilor Române, astăzi în Sfântul Munte mai sunt în administrare românească doar două schituri și câteva chilii și colibe, la care se adaugă călugări aflaţi prin mănăstirile greceşti şi sihaştri ce trăiesc în peşteri ascunse în interiorul peninsulei. Dintre acestea iese în evidență Prodromu. În primul rând aici, unde este așezat schitul, este locul unde trei creații ale Divinității se îmbină armonios: marea, muntele și pădurea. Să lăsăm sufletul să ia din hrana despre care vorbește Mântuitorul Iisus atunci când spune: „Nu numai cu pâine va trăi omul”. În al doilea rând, Prodromu este locul unde se adună pelerinii din întreaga lume pentru a porni să cucerească măreția vârfului Athon (2.033 m). Și nu în ultimul rând, Schitul Prodromu poate fi asemuit cu o adevărată cetate a dăinuirii monahismului românesc în Sfântul Munte.

„Cel mai important lucru în viața fiecărui om este să-L cunoască pe Dumnezeu”

Cel mai vechi lăcaş de cult de la Prodromu este Paraclisul Sfântului Ioan Botezătorul, cu atestare documentară din anul 1754, când a fost reînnoit, construcția lui începând, de fapt, undeva în perioada 1550-1600, de atunci datând și catapeteasma. Paraclisul este în prezent închis, fiind în renovare de câțiva ani, iar icoana Sfântului Ioan Botezătorul, mutată în biserica mare a schitului. Cel mai scump odor de la Schitul Românesc Prodromu este și cea mai cunoscută icoană românească de la Muntele Athos: Icoana Maicii Domnului „Prodromiţa”. În 2019 s-au împlinit 150 de ani de la pictarea ei în chip minunat la Iași. Aducerea ei în Sfântul Munte este prăznuită la Schitul Românesc Prodromu în data de 25 iulie, cu o diferență de 13 zile față de România, unde se celebrează la 12 iulie. Există diferențe și în modul de săvârșire a slujbelor, atât față de țară, cât și între comunitățile athonite. La Prodromu sunt oficiate după rânduiala athonită a orelor de slujbă, dar cu tipicul de săvârșire românesc. Monahii, fie că sunt părinți, călugări sau simpli frați, au fost mereu căutați de pelerini pentru sfaturi duhovnicești. Un părinte român de referință este avva Iulian Prodromitul, unul dintre marii duhovnici ai zilelor noastre, care, la peste 95 de ani, mai iese din chilie ocazional pentru a-i binecuvânta pe pelerini. O îndrumare pe care am auzit-o frecvent de la Sfinția Sa este: „Cel mai important lucru în viața fiecărui om este să-L cunoască pe Dumnezeu”.

Ajunși la destinație, suntem în sfârșit acasă! Este un loc care nu ar trebui să lipsească în peregrinările prin Sfântul Munte. Odată intrat pe poarta schitului, timpul se va desfăşura în alte coordonate. În plan duhovnicesc, ne închinăm la bijuteria românească de la Sfântul Munte, Icoana „Prodromița” (ale cărei chipuri - al Maicii Domnului și al Pruncului Iisus - s-au pictat singure, în chip minunat) și la icoana istorică a Sfântului Ioan Botezătorul. Tot aici trebuie căutată și Icoana Maicii Domnului „Apărătoarea de foc”, aflată în paraclis, la etaj, printre chiliile călugărilor, loc care în trecut era inaccesibil pelerinilor. O activitate inedită aici este culegerea frunzelor de dafin din pădurea ce înconjoară schitul.

Peninsula unde se află schitul este un loc minunat, scăldat de apa mării și de soare, dar și de furtuni cu care nu te poți pune. O adevărată viață de ascet pentru călugării ce viețuiesc aici. Peisajul, mai ales la apusul soarelui, îți taie respirația! Cine nu reușește să facă un efort să urce pe un promontoriu în apropierea schitului de unde poate admira panorama ce se deschide în întreaga ei măreție poate coborî la peștera Sfântului Athanasie Athonitul. Treptele care coboară spre peșteră, refăcute în ultimii doi ani, inclusiv cu bare de sprijin, au fost săpate în 1939. Aici, după spusele părinților, s-a nevoit inclusiv părintele Arsenie Boca. Dacă mai aveți putere, puteți coborî la arsanaua Schitului Prodromu, unde a ancorat cândva și Bricul „Mircea”, cu ai lui cadeți, un drum greu, dar care merită toată osteneala.

Un tezaur ascuns între pereții mănăstirilor și ai schiturilor athonite sunt cărțile și manuscrisele vechi păstrate în bibliotecile Sfântului Munte. Dintre bibliotecile românești din Sfântul Munte, cea mai mare este a Schitului Prodromu, una dintre cele mai reprezentative din Athos. Am descoperit aici manuscrise unice, cel mai vechi fiind datat la 1560. Din păcate, în prezent această bibliotecă nu se poate vizita din cauza amplelor lucrări de renovare ce se execută de mai mulți ani la Prodromu.

Unele dintre cele mai impresionante locuri din Sfântul Munte sunt osuarele. Indiscutabil, contactul cu acestea va lăsa o amintire profundă în sufletul pelerinilor. Încăperi amenajate în general în subsolul paraclisului din cimitir, osuarele sunt memoria mărturisitoare a lăcașurilor monahale unde se găsesc amplasate. Aici sunt depozitate craniile călugărilor, deshumate după șapte ani, pe care se găsesc diverse înscrisuri, cum ar fi numele celui căruia i-a aparținut sau diverse citate. Memorabil este un mesaj scris pe un craniu din osuarul de la Prodromu: „Ce sunt eu vei fi și tu, ce ești tu am fost și eu”, mesaj care te trimite la introspecție și meditație și te face să te gândești mai profund la imensitatea veșniciei și la cât de efemere sunt cele lumești.

Existența unor astfel de lăcaşuri de cinstire a strămoșilor formează o continuă comuniune între viețuitorii de astăzi ai mănăstirilor și înaintașii lor. Comuniunea aceasta perpetuă îi face să simtă sprijinul celor care au stat la începuturile sfintelor așezăminte din Muntele Athos și să privească cu încredere spre viitor. La Prodromu, printre icoanele vechi și peisajele pitorești, găsim osuarul situat în partea de est a mănăstirii, în exteriorul ei, într-o frumoasă poieniţă cu flori, care ține loc de cimitir. Aici este înmormântat părintele Petroniu Tănase, fost egumen al schitului, trecut la Domnul în anul 2011, la doar câteva luni după ce am avut șansa să-l cunosc. O capelă mică adăpostește osemintele monahilor care s-au nevoit în această comunitate. În interior, deasupra osemintelor, se găsește următoarea inscripție: „Deșertăciuni sunt toate cele omenești, câte nu rămân după moarte. Nu rămâne bogăția. Nu ne însoțește mărirea, căci venind moartea, toate acestea pier”.