Sfântul Arsenie de la Prislop: Un văzător de Dumnezeu izvorâtor de har

Sfântul Cuvios Arsenie de la Prislop este unul dintre marii sfinți ai Bisericii Ortodoxe Române și ai întregii Ortodoxii. Este numit de Biserică în multe feluri, precum crin al Raiului, apostol plin de ­Duhul Sfânt, icoană aleasă pe catapeteasma bisericii cerești sau nevoitor care a plinit sfaturile evanghelice, purtând pe umeri ­crucea Mântuitorului. Ocrotitor neadormit al slujitorilor sfintelor ­altare, el este părintele care a dobândit har peste har, care poate ajuta. 

La Mănăstirea Sâmbăta de Sus, (perioada 1940-1947) a creat cea mai mare mișcare duhovnicească de renaștere filocalică din istoria poporului român, după mărturia Mitropolitului Bartolomeu Anania, preocupându-se de sfințenia vieții de familie, într-o societate măcinată de desfrâu și avorturi. În timp ce picta la Drăgănescu, i-a spus tânărului președinte de atunci: Oprește avorturile, căci ne înecăm în sângele copiilor noștri! Așa a apărut cunoscutul decret antiavort, de neînțeles omenește, cum a putut fi emis un decret pro viață, de un regim ateu, antidivinitate, antiumanitate și antiviață.

La mormântul său de la Prislop este un pelerinaj continuu. Milioane de creștini se roagă și cer mijlocirea sa, spre a ajunge la cu­noașterea lui Dumnezeu și primirea binecuvântării Sale.

El este înaintemergătorul nostru, care-L arată lumii pe Hristos; apostolul, care ne deschide prin har poarta Împărăției cerești. Deschizând și sufletele oamenilor, spre a primi nemăsurata bucurie cerească, vindecătoare și luminătoare, care vine de la Tatăl cel iubitor.

Sfântul Arsenie are marele dar duhovnicesc de a deschide sufletele spre Dumnezeu, Care vine cu iubire întru întâmpinarea omului, precum și darul de a curăți, lumina și uni cu Hristos în Duhul Sfânt, pe cei care tânjesc după fericirea înfierii și bucuria de a fi fiii lui Dumnezeu prin har.

Toată duhovnicia Sfântului Părinte Arsenie s-a desfășurat în această întreită, unită și nedespărțită linie filocalică, a curățirii, iluminării și unirii cu Dumnezeu. Când asculți slujba Vecerniei și Utreniei sale, te umpli de lumină, pace și bucurie. Când citești Acatistul său, simți nevoia să-l mai citești o dată sau chiar de două-trei ori. Aceasta pentru că Sfântul Părinte Arsenie a purtat în ființa sa pacea, bucuria și iubirea lui Dumnezeu. Îndumnezeind sufletul și trupul său, a primit darul de a împărtăși această pace și bucurie ucenicilor săi. În toată viața, a trăit cu mintea unită cu inima și amândouă unite cu Dumnezeu. A păstrat din tine­rețe rugăciunea neîncetată, la trepte înalte, încât chiar dacă era înconjurat de mulțimi de oameni, nu pierdea plinătatea harului.

Lucrarea sa, așa cum spune Acatistul, era înrădăcinată în Dumnezeul minunilor. Viața și lucrarea acestui mare om al lui Dumnezeu, duhovnic călăuzitor și mare făcător de minuni, cum spune troparul, neegalat în timpul său, nu poate fi înțeleasă decât urmărindu-i și biografia, evoluția sa lăuntrică, al cărui eveniment central este Vederea de Dumnezeu.

Pentru a înțelege viața și lucrarea Sfântului Arsenie, este necesar să citim cele patru cărți ale sale: „Cărarea împărăției”, „Cuvinte vii”, „Viața monahală” și „Scrieri inedite”, precum și alte câteva cărți, care pun în lumină biografia și lucrarea sa duhovnicească, precum cartea părintelui Nicolae Streza: „Mărturii despre Părintele Arsenie”, cărțile teologului Florin Duțu: „Viața Părintelui Arsenie ­Boca”  (Teză de licență) și „Părintele și Pictorul Bisericesc Arsenie Boca”  (Teză de doctorat), dar mai ales cărțile profesorului și scriitorului de excepție Sergiu Ciocârlan: „Chipul Cuviosului Părinte Arsenie Boca” și „Calea pocăinței lăuntrice în viața și scrierile Cuviosului Arsenie Boca”.

Născut într-un colț de Rai

Sfântul Arsenie Mărturisitorul s-a născut la Vața de Sus, în cătunul Bujoara, la 29 septembrie 1910. Și astăzi, în acel loc curat, situat deasupra munților și pădurilor, domnesc pacea și armonia divină, dând sentimentul că în lume nu există păcat. Mama sa, Cristina, după ce l-a zămislit, l-a purtat în pântece ca pe un dar ceresc, întipărindu-i în suflet, prin icoana la care se ruga, chipul Mântuitorului și Maicii Domnului. Copilăria trăită în mijlocul naturii curate, precum pustia Ein Karemului, Botezătorului Ioan, educația particulară primită în familie, de la vărul său Vasile Crucin, das­călul-martir, i-au deschis copilului Zian-Vălean calea spre cunoaș­terea și iubirea lui Dumnezeu, năzuința spre desăvârșire.

Suflet mult dăruit de Dumnezeu, a crescut copil curat, studios, bine educat, manierat, sensibil, cu reale calități artistice, dar și spirit practic, cu o tărie de caracter supraomenească. A terminat liceul șef de promoție, la Brad, în 1929, apoi, ca un tânăr înțelept, a descoperit tainele vieții duhovnicești la Facultatea de Teologie din Sibiu, unde a tradus Scara Sfântului Ioan Scărarul.

Studiul teologiei, beleartelor, medicinei, ingineriei genetice, experiența duhovnicească dobândită la Sfântul Munte, descoperirea și copierea manuscriselor filocalice, pe care le-a adus spre traducere, au contribuit la formarea unei personalități duhov­nicești uriașe.

Întâlnirea cu Dumnezeu cel Viu vine după o bună pregătire intelectuală și duhovnicească.

Pe calea Crucii pentru asemănarea cu Hristos

De acum va sluji lui Dumnezeu, la modul absolut, precum apostolii. Pentru a sluji lui Hristos și a-i ușura întrucâtva povara crucii mântuirii oamenilor, înțelege că trebuie să-și împropieze modul de viață dumnezeiesc-omenească a lui Hristos, să sufere prigoane împreună cu El, să sufere chiar moartea pe Cruce. Răstignirea este punctul central al vieții lui Hristos, căci numai prin moarte pe cruce într-o umilință extremă arată dragostea Sa infinită, prin care îi atrage pe toți la Sine (Ioan 12, 6), biruie moartea și sfărâmă iadul, dăruind lumii Învierea și viața veșnică.

Sfântul Arsenie înțelege că numai urmând lui Hristos pe calea Crucii, a părăsirii, umilinței, prigonirilor, batjocurilor și morții martirice, se poate asemăna cu Hristos, poate să-I fie ucenic adevărat.

Aceasta este calea monahală și duhovnicească pe care și-a asumat-o. Pentru el a fost o ­bucurie slujirea lui Hristos în prigoane și chiar moarte martirică. La prima anchetă, din iulie 1945, la arestarea din Râmnicu Vâlcea, el mărturisește în autobiografia cerută că menirea sa este „Să propovăduiască oamenilor iubirea lui Dumnezeu și sfințirea omului prin iubire”. Acest cuvânt este o sinteză a Evangheliei, a vieții și învățăturii Domnului. Mântuitorul Iisus Hristos reprezintă iubirea, puterea și înțelepciunea lui Dumnezeu întrupată (Coloseni 2, 9) și numai urmând viața și învățătura Sa, putem avea parte de unire cu El, de împlinirea menirii noastre. Sfântul Arsenie a trăit o viață de neîncetate prigoane. Dacă până la excluderea din 1959, a putut sluji cu toată inima pe Dumnezeu, ca preot și monah, la mănăstirile Sâmbăta și Prislop, după aceasta, timp de 30 de ani, a băut paharul umilințelor, nedreptăților și prigoanelor. Aceasta însă nu i-a împuținat sufletul, ci i-a sporit credința, rugăciunea, răbdarea și marea sa iubire de Dumnezeu și de oameni. Știa că totul este în mâna lui Dumnezeu, toate sunt în mâna Lui, întru toate El judecă cu iubire și cu dreptate. A pictat la Drăgănescu, reușind prin culoare să transmită mesajul Evangheliei lui Hristos, pe înțelesul lumii de azi. Nichifor Crainic a văzut în frescele pictate în Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” de la Drăgănescu predicile de foc, transformatoare de suflete de la Sâmbăta și Prislop.

La 28 noiembrie 1989, în ziua muceniciei Sfântului Ștefan cel Nou, s-a mutat la Hristos, pro­fețindu-și sfârșitul cu trei ani mai devreme. A fost înmormântat la mănăstirea iubită, Prislop, care fusese redeschisă în anul 1974, dar în care nu a primit aprobarea de a se reîntoarce. După ce zeci de ani a fost cinstit ca sfânt, mii de oameni dând mărturie despre minunile transformatoare de suflet și vindecare de trup, anul trecut a fost oficial canonizat și trecut în rândul sfinților sub numele de Sfântul Arsenie Mărturisitorul de la Prislop. De acum ne rugăm lui prin slujbele tipărite de Sfântul Sinod și minunatul său Acatist. La 28 noiembrie 2025, va avea loc slujba proclamării locale festive, de către un mare sobor de ierarhi și preoți, în mijlocul zecilor de mii de credincioși.