Trei decenii cu Sfântul Apostol Andrei în cetatea Galațiului

Sărbătoarea, ca termen, pentru creștini, în limba noastră bisericească, înseamnă mântuire, adică ridicare din neputință, din sufe­rință și, mai ales, din orizontalitatea vieții terestre, cu toate componentele ei, de altfel, până la un anumit grad de înțeles, deoarece suntem și noi luați din pământ. Dar nu ne lasă Dumnezeu doar alcătuire materială și biologică! Intervine direct Sfânta Treime, de la facerea omului, căruia îi dă­ru­iește suflare de viață, orientându-l și spre verticală, spre cer. Omul este, în același timp, pământesc și ceresc, deoarece este înnobilat și pe pământ, spre a chivernisi înțelept creația lui Dumnezeu, dar și spiritual, fiind purtător de suflet nemuritor, deci și al chipului lui Dumnezeu, prin care poate atinge și asemănarea cu El.

În această unică zămislire, cerească și pământească, omul încreștinat prin Taina Sfântului Botez și pecetluit cu harul Sfântului Duh, prin Taina Mirungerii, este „icoana” lui Dumnezeu de pe pământ, spre a atinge îndumnezeirea prin credință, lucrare sfințitoare și comuniune fraternă neîntreruptă ca exercițiu al supremei iubiri. Îndumnezeirea omului este scopul vieții pământești, înțelept trăită în ascultare de Dumnezeu și prin desăvârșirea potenția­lu­lui sacru în stare de comuniune, „în Hristos și în Biserică”!

Sfinții sunt modelele reale ale Împărăției lui Dumnezeu pe pământ

Ascultătorii, împlinitorii și lucrătorii luminii Împărăției sunt sfinții. În sfinți este prezent Hristos Domnul prin lucrarea harului Sfântului Duh, semn al iubirii veșnice a Părintelui nostru ceresc pentru noi, fiii Săi. Următori sfințeniei, învățăturii și misiunii Mântuitorului în lume prin întemeierea Bisericii sunt Sfinții Apostoli. Între aceștia, cel dintâi chemat, Sfântul Andrei, este prezent pentru noi, românii, ca primul trimis al lui Dumnezeu la strămoșii poporului român, chiar în timpul apostolic. Sămânța Evangheliei așezată în „brazda” inimilor, udată cu lacrimile pocăinței izvorâtoare de sfințenie și de bucuria comuniunii iubitoare cu Hristos în Biserica Sa, a rodit bogat, în timp, în pofida multor vicisitudini ale istoriei, depășite mucenicește, înțelept, pașnic și eroic, până în zilele noastre, iată, de aproape două milenii.

Biserica noastră, a poporului român, este apostolică, iar lucrarea ei este însuși tezaurul spiritual așe­zat, din suflete, din inimi rugătoare și din sânge martiric, pe „pieptul” unei națiuni echilibrate, aparți­nând atât lumii ortodoxe prin dreap­ta credință apostolică și patristică, cât și celei occidentale, prin limba română, de sorginte latină.

Creștinătorul, misionarul și ocrotitorul României

De obicei, trecutul este înțeles diferit în timpul prezentului nostru, destul de alert orientat spre idealuri mai mult virtuale decât concrete și înrădăcinate profund în experiența, înțelepciunea sfântă și trăirea fraternă virtuoasă, sinceră și iubitoare. Documentele accesibile, universal acceptate ca normative pentru istorie, sunt puține, iar cele spirituale sunt adesea ignorate, mai ales în modernitatea care impune limite egoiste: doar azi, aici și pentru mine! Toți acceptăm însă, utilitar, rolul rădăcinilor, al trunchiului și al sub­stanțelor nutritive naturale, de la Dumnezeu și prin pământ, pentru fructele și hrana noastră zilnică.

Așa se petrec faptele și în dimensiunea completă, complexă și unitară a persoanei umane, trup și suflet, împreună. Acesta este drumul apostolesc al Sfântului Andrei, de-a lungul mileniilor, până la noi. Toți știm că cel mai mare semn ceresc al confirmării prezenței sale pe pământul nostru, pentru noi, românii, rămâne recunoașterea, la Iași, în 1996, de către un milion de pelerini, a Apostolului nostru! Ne-am putut sfinți simțirile și viața, atingân­du-ne de capul Sfântului Andrei, adus în pelerinaj din Grecia, la chemarea Preafericitului Părinte Daniel, pe atunci Mitropolit al Moldovei și Bucovinei.

Din acel moment s-a generalizat la români „Calea Sfinților” sau cărarea dreaptă a creștinului către Hristos Domnul, în Biserica Sa, viu și lucrător în sfinți. Ei sunt permanent plini de iubirea, de pacea, de ajutorul și de mila Mântuitorului pentru noi, cei păcătoși, care le cerem, smerit și sincer, prin nevoință, după puteri, ajutorul!

O cetate poate fi ajutată și de un Ocrotitor ceresc

Cel mai convingător act privind apostolicitatea credinței noastre ortodoxe, prin misiunea Sfântului Apostol Andrei, este „explozia” de nume andreiene acordate noilor botezați la Iași și la Galați, cu îngăduința binevoitoare a Preafericitului. Aproape un milion de purtători ai numelui Sfântului Andrei, pentru lumea în care trăim, reprezintă, fără tăgadă, o minunată, înțeleaptă, echi­librată mărturie a iubirii de Dumnezeu, de Biserică și de neam a românilor. Persoana umană botezată, încredințată unui sfânt și ajutată să crească, să se dezvolte și să trăiască frumos, și dumne­ze­iește, și pământește, este un argument credibil pentru lumea contemporană.

În acest sens, acum 30 de ani, orașul Galați, așa cum a reușit să străbată secolele prin locuitorii săi, buni români, deosebit de ospitalieri pentru orice străin și credincioși, l-a primit pe Sfântul Andrei ca Ocrotitor spiritual, nu doar ca un semn simbolic, ci printr-un act responsabil. Consiliul local, ales democratic, în libertate, a deliberat, a cumpănit toate argumentele și, în mod solemn, a aprobat legal, în data de 6 noiembrie 1992, ceea ce spiritual a existat tainic dintru început în viața creștină de la gurile Dunării de Jos, leagănul creștinării noastre, în timpul apostolic.

Solemnitatea firească a Bisericii, în realitățile urbei gălățene de acum 30 de ani, se petrecea prin providen­țiala inițiativă a întrunirii Comisiei Naționale de Istorie Bisericească, prezidată de regretatul Mitropolit Nestor al Olteniei. Au fost prezenți atunci și marele Mitropolit cărturar al Transilvaniei, Antonie Plămădeală, Arhiepiscopii Gherasim al Râmnicului și Antim al locului, profesori, oameni de cultură, teologi, preoți și tineri.

Așa s-au petrecut acum trei decenii evenimentele închinate, în mod plenar, liturgic, teologic, istoric și misionar-cultural, Sfântului Apos­tol Andrei, la prima sărbătoare a unui întreg oraș, care era și este capitala siderurgiei românești și a industriei navale, centru universitar important și pol economic de seamă la Dunăre, național și interna­țional. De atunci, Galațiul a devenit nu doar simbolic, ci cu adevărat o cetate plină de manifestări, în toate domeniile vieții sociale, ale creștinilor păstoriți înțelept de preoți evlavioși, ascultători de Dumnezeu în Biserica Sa și împlinitori, dimpreună cu jertfelnicii credincioși de toate vârstele și de toate categoriile sociale, ai multiplelor programe în domeniile de bază: spiritual, liturgic, social-filantropic și misionar. Datele lucrării de trei decenii converg spre o realitate obiectivă: orașul Galați este și Cetatea Sfântului Andrei.

„Izvor de pace, de bucurie și de lumină” în cetatea Galați

Sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei, după datină, la Dunărea de Jos, la trei decenii de cerească ocrotire apostolească, pe tot întinsul lunii noiembrie 2022, a însemnat mult și pentru inițiatori, și pentru lucrători și, mai ales, pentru pelerinii pe „Calea Sfinților”, care au schimbat sensul rutier al bulevardului „Calea Domnească” în călătoria lor cu Sfântul Paisie de la Neamț și Sfântul Apostol Andrei, prin sfintele lor moaște, la lumina lină a zilei ce se pleca, spre a lăsa Lumina lui Hristos să aprindă în inimi „jarul”, „căldura” și liniștea rugăciunii. Pe cale cu sfinții, în „dogoarea” convingerilor rugătorilor - cin monahal, preoțime, popor evlavios, ajungem de la prea orizontala noastră viețuire, singulară, temătoare și schimbătoare, la pacea din inimi, prin care Domnul, cu sfinții Săi, săvârșește „Liturghia” de pe „altarul” fratelui. Așa se deschid și ochii sufletești și se pacifică gândurile omenești, dar și brațele frățești.

În catedrală, în seara de 27 noiembrie, Sfântul Paisie, din racla sfintelor sale moaște, a primit lacrimile purificatoare din inimile de copii ai neamului său, găzduiți temporar la Galați, dar și mireasma Privegherii cu Sfânta Liturghie, cu participarea cinului monahal din întreaga Arhiepiscopie, reuniți la ceresc sfat și ascultare de starețul inimilor rugătoare și luminător al isihasmului de pe pământ românesc. A fost cea mai convingătoare manifestare rugătoare la Dunărea de Jos în anul închinat rugăciunii și sfinților isihaști.

Programele tinerilor, crosul andreian, nenumăratele manifestări școlare, mai ales în lavra Sfântului Andrei - Seminarul Teologic -, care a adunat tineri apostoli din majoritatea seminariilor din țară, precum și manifestările culturale, tradițio­nale, populare, filantropice și, mai cu seamă, mărturia răbdării, tăcerii, echilibrului, cumpătării și bucuriei din inimile miilor și miilor de pelerini la cinstitele moaște ale Sfântului Paisie de la Neamț și ale Sfântului Apostol Andrei, culminând cu Dumnezeiasca Liturghie din 30 noiembrie, cu rugăciunile și binecuvântările apostolești primite de la opt ierarhi ai Bisericii noastre, ne arată marele adevăr: Sfântul Apostol Andrei este ocrotitorul vieții creștine, fraterne, pașnice și solidare la Dunărea de Jos, însă luminează, sfințește, bucură și mângâie tot poporul român de la Altarul Catedralei Mântuirii Nea­mului până la cel al oricărui frate de-o credință, limbă și neam, românul bucuros de sărbătoarea națională a credinței, la ziua Sfântului Andrei, și de Praznicul unității naționale, la 1 decembrie!