Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă An omagial Un principiu pastoral: „Gustați și vedeți că bun este Domnul!”

Un principiu pastoral: „Gustați și vedeți că bun este Domnul!”

Un articol de: Pr. Ic. Dr. Grigore-Alexandru Meșteroaie - 05 Ian, 2020

Contextul Anului omagial 2020 ca An al pastorației părinților și copiilor ne oferă ocazia să abordăm lucrarea preotului în parohie regăsită sub multiplele ei aspecte în haina specială numită pasto­rație. Pe lângă rigorile administrativ-bi­sericești, pe lângă chemarea liturgică, sacramentală a slujirii Dumnezeieștilor Taine, armonizate cu îngrijirea gospodărească a parohiei, preotul ca păstor este chemat să conducă concret turma cea cuvântătoare pe calea mântuirii, având totdeauna în minte cuvintele Mântuitorului Iisus Hristos: „Iată, eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacului! Amin!” (Matei 28, 20). 

Unirea credincioșilor cu Mântuitorul Iisus Hristos nu poate avea loc decât cu conștientizarea și implicarea în slujirea atentă a Sfintelor Taine, în special a Tainei Sfintei Împăr­tășanii. Segmentul pas­torației părinților și copiilor cere un discernământ pastoral pe măsură. Acesta presupune o marcare precisă a scopului activității pastorale a preotului în parohie. Viitorii părinți sunt chemați ei înșiși să-și formeze o familie binecuvântată, marcată profund de chemarea euharistică invocată în cadrul slujirii Sfintei Liturghii. Tocmai de aceea lucrarea pastorală a preotului va conține elemente care vor avea menirea să clarifice rostul Sfintelor Taine în viața cre­din­cioșilor. Predica nelipsită în duminici și sărbători, încărcată cu puternice aspecte liturgice, poate fi un mod prin care preotul să capaciteze atenția celor care participă alături de el la săvârșirea Sfintei Liturghii. Din acest punct de vedere, avem de-a face cu o abordare ce pleacă de la prezența credincioșilor în biserică. De fapt, de atitudinea prin care preotul ierarhizează importanța euharistică în viața comunității pe care o conduce depinde reușita unei viețuiri țintite pe realitatea prezenței Mântuitorului Iisus Hristos în lume. 
Părinții, cea mai importantă sursă de inspirație pentru copii

Îndemnul hristic „Lăsați copiii să vină la Mine și nu îi opriți” (Marcu 10, 14) este adesea invocat atunci când vine vorba de pastorația copiilor. Se poate înțelege la o lectură superficială că ar fi de ajuns ca tinerele vlăstare să participe la unirea euharistică, de multe ori impusă cu mult patos din partea părinților, fără o altfel de implicare a acestora în clarificarea acestui demers. Împărtășirea copiilor, așa cum se practică în Biserica Ortodoxă, este condiționată de cele mai multe ori doar de vârstă. Pruncul până la împlinirea vârstei de 7 ani poate primi Împăr­tășania fără o pregătire specială, temeinică, așa cum se întâmplă de obicei în cazul adulților. Se constată o prezență masivă a copiilor la momentul liturgic al primirii Tainei Sfintei Împărtășanii. Pe alocuri, există și practica (semnalată îndeosebi în perioada posturilor de peste an) când cel puțin o zi este dedicată împăr­tășirii copiilor fără ca aceștia să participe la slujirea efectivă a Sfintei Liturghii. Metodele pastorale în acest sens sunt diferite de la o parohie la alta. Însă cum ar reacționa pe termen lung un copil care este adus constant la biserică, o perioadă mai scurtă la început, ulterior mai îndelungată, pe măsura răbdării și mai ales a vârstei? Cum ar trăi același moment copilul dacă ar observa că, din când în când, și părinții lui primesc Sfânta Împărtășanie, odată cu el, pregătindu-se din timp pentru ea? Cu siguranță că percepția lui liturgică ar fi una autentică, observând faptul că Împărtășania nu este destinată doar copiilor, numai ei fiind vrednici cu-adevărat, deoarece părinții lor, fiind maturi, au multe păcate și nu se pot apropia de Sfintele Taine în acest mod. Nu cumva se relativizează prin această abordare conștiința euharistică valabilă pentru toți creștinii chemați la unirea cu Hristos prin Sfintele Taine? Nu cumva practica îndelungată a primirii Împărtășaniei doar de către copii la Sfânta Liturghie sau în afara ei poate păgubi, pe termen lung, înțelesul eclesial al Sfintelor Taine? Exemplul autentic poate izvorî chiar din atitudinea firească a pă­rinților ca ei să primească întâi Sfintele Taine, copiii lăsându-se inspirați natural de acest gest fără prea multe cuvinte. Pe de altă parte, se remarcă lejeritatea cu care unii copii se apropie de Împărtășanie, momentul nemaifiind o sărbătoare și o unire cu Cineva, ci doar un gest care aduce sănătate, pace, liniștire, eventuale succese școlare. Bineînțeles că puterea Sfintei Euharistii poate genera și astfel de efecte, dar nu trebuie uitată arhitectura liturgică a Bisericii, care are drept corolar Liturghia, lucrarea cerească menită să-i unească pe oameni cu Mântuitorul Hristos, Dumnezeu Întrupat. Cuvintele ce însoțesc administrarea Tainei Împărtășaniei arată de fapt adevăratele obiective euharistice: iertarea păcatelor și dobândirea vieții veșnice. Iertarea păcatelor poate semnifica, în cazul copiilor, începutul creării discernământului atât de necesar în progresul diferențierii binelui de rău. 

O viață eclesială autentică înseamnă familiaritate și solemnitate față de Liturghie

Dincolo de aspectele teoretice ale temei semnalate prin aceste rânduri, partea practică presupune implementarea unei abordări curajoase, menită să fructifice la maximum potențialul euharistic al Bisericii. Fiind conștienți de menirea Sfintei Împărtășanii, atât preotul, cât și părinții pot avea în vedere o raportare atentă față de împăr­tășirea copiilor. Exemplul personal al părinților va fi esențial dacă aceștia vor răspunde chemării euharistice autentice: „Aceasta să o faceți întru pomenirea Mea…” (Luca 22, 19); „Cine mănâncă Trupul Meu și bea Sângele Meu are viață veșnică” (Ioan 6, 54); „Moartea Mea veți vesti, Învierea Mea veți mărturisi...” (Liturghia Sfântului Vasile cel Mare). De aceea, pasto­rația euharistică a părinților și a copiilor trebuie să cuprindă preocupări menite să întrupeze reușita unei vieți eclesiale. Participarea frecventă a părinților însoțiți de către copii la săvâr­șirea Sfintei Liturghii cu maximă responsabilitate, în limitele timpului psihologic adaptat micilor creștini, este esențială. Răbdarea cultivată în acest mod îi va oferi copilului perspectiva ansamblului liturgic ca spațiu sacru și loc de întâlnire concretă a omului cu Dumnezeu. De asemenea, ținta comună euharistică va coagula familia creștină, dezvoltându-se spiritul de apartenență unitară la același Izvor de viață veșnică, menit să curgă prin venele întregii comunități liturgice. Transformarea zilei propuse pentru primirea Sfintei Împărtășanii ca eveniment al întregii familii (părinți și copii) va genera în timp dobândirea unui veritabil patrimoniu brodat pe principiul psalmistului de a răspunde la invitația continuă a Domnului de a-L gusta și de a vedea că bun este Domnul, adică de a avea atât legătura personală, intimă cu Mântuitorul Iisus Hristos euharistic, cât și de a fi conștient de prezența Acestuia în cei ce au parcurs alături de El un drum al Emausului, cu prilejul să­vârșirii fiecărei Sfinte Liturghii. 

Citeşte mai multe despre:   copil  -   credinta  -   Sfanta Impartasanie