Ziua Eroilor - o sărbătoare de la Primul Război Mondial

În anul Centenarului, sărbă­toa­rea națională dedicată ero­i­lor, celebrată la 17 mai, reprezintă un fericit prilej de a vorbi despre eroii neamului nostru, în special despre cei care și-au dat viața pe fron­turile Primului Război Mondial pentru realizarea idealului na­țio­nal al acelei perioade - fă­u­rirea României Mari și uni­rea românilor într-un singur stat.

România a pierdut în Marele Război în jur de 1 milion de oameni, militari și civili. Așa cum mărturisea un contemporan, aproape că nu exista bordei sau palat care să nu fi suferit în urma despărțirii definitive de o persoană apropiată. Colosalul preț pe care cei căzuți l-au plătit pentru ca România nouă să fie edificată i-a determinat pe liderii politici liberali, pe generalul Alexandru Averescu, figură legendară a războiului, dar și prim-ministru în funcție în 1920, precum și pe cei din familia regală să propună instituirea unei zile de cinstire a eroilor. Aceasta trebuia să fie o sărbătoare națională, în care întreg neamul să cinstească pe cei căzuți în luptele din anii 1916-1919.

În data de 17 mai 1920, Regele Ferdinand, unul dintre inspiratorii și inițiatorii acestei legi, a promulgat Decretul-lege 1693, prin care se instituia Ziua Eroilor ca sărbătoare națională și care se celebra concomitent cu o altă mare sărbătoare a creștinătății, Înălța­rea Domnului. Ce metaforă mai bună pentru a onora jertfele eroilor putea fi găsită decât aceasta a Înălțării?! Statul român a permis, în același timp, ca în toate provinciile românești să fie pomeniți și cei care au căzut luptând în armatele austro-ungară, rusă și bulgară. Oricum, a fost un inspirat act de reconciliere cu trecutul.

Începând din 1920 și până în 1948, an de an, românii au cinstit așa cum se cuvine memoria eroilor și dubla sărbătoare a Înălțării și a Eroilor. La inițiativa „Societății Ortodoxe Naţionale a Femeilor Române”, a Societății „Mărăști”, a Societății „Mormintele eroilor căzuţi în război” (devenită din 1926 Societatea Cultul Eroilor), au fost ridicate monumente, au fost amenajate cimitire ale eroilor. Se cuvine să remarcăm, spre exemplu, faptul că Societatea „Mormintele eroilor căzuţi în război”, prezidată onorific de Regina Maria și avându-l ca președinte pe Mitropolitul primat Miron Cristea, a reușit din 1919, anul înființării, și până în 1938, anul morții Reginei Maria, să ridice pe teritoriul țării peste 3.000 de opere comemorative de război, 13 mausolee, 508 troițe, 84 de cripte, 118 cimitire de onoare ale eroilor. Urmare a acestei munci a societății, prin mai toate satele României interbelice s-au ridicat monumente de tip obelisc standardizate: obeliscul are sculptat sau încastrate plăci pe care sunt înscrise numele eroilor locali căzuți în Marele Război, iar în vârful obeliscului se află vulturul cu steagul sau crucea în cioc; alte tipuri de monument înfățișează un soldat cu pușca în mână sau cu un steag. Un exemplu atipic de operă comemorativă de război, cum mai sunt numite monumentele dedicate eroilor căzuți în Primul și al Doilea Război Mondial, este Crucea Eroilor Neamului de pe Caraiman, inaugurată în 1928 și care este o impresionantă cons­truc­ție metalică de 28 metri înăl­țime. În prezent, cele mai multe monumente dedicate eroilor din cele două războaie mondiale se află în județele: Mureș - 363, Timiș - 321, Argeș - 252, Iași - 246.

În 1948, comuniștii au schimbat sărbătorirea eroilor și, nedorind să o asocieze cu o sărbătoare religioasă, au instituit ziua de 9 mai ca Ziua Eroilor. Interesant este că, în multe sate ale României de după 1945, din lipsa resurselor nu s-au mai ridicat alte monumente ale eroilor căzuți în cel de-al Doilea Război Mondial. S-a decis ca numele eroilor din perioada 1941-1945 să fie înscrise în locurile și pe laturile rămase libere ale monumentelor deja existente și ridicate de comunitate în perioada interbelică.

După 1989, noile autorități au adoptat Legea 48/1995, prin care se proclama faptul că Ziua Eroilor era sărbătoare națională. Societatea românească a epocii 1916-1919 a lăsat numeroase mărturii scrise, fotografii despre eroi și acte de eroism înfăptuite de soldații și de ofițerii armatei române în timpul luptelor grele din 1916-1917. Marele Război ne-a lăsat exemplele nemuritoare ale caporalului Mușat Constantin, grenadierul care moare la Oituz, ale sublocotenentului Ecaterina Teodoroiu, căzut în luptele de la Varnița și Muncelu, și cel al căpitanului Grigore Ignat, mort la Mărășești. Aceștia sunt eroii, cumva privilegiați, dintr-o listă scurtă, căci numele lor se află pe buzele tuturor și au valoare de simbol etern pentru neamul nostru. Însă, cu trecerea timpului, noțiunea de erou s-a extins asupra tuturor celor care au căzut pe câmpul de luptă sau au luptat pe frontul Marelui Război. Și așa și este pentru că, fără jertfa și suferința sutelor de mii de anonimi căzuți pentru idealul național al unirii, România Mare nu ar mai fi existat.