Inima ortodoxă a românilor din Italia

Imaginează-ți un drum lung, adesea presărat cu incertitudini, dor de casă și provocări nenumărate. Este drumul parcurs de milioane de români care și-au căutat un rost departe de țară, iar o parte semnificativă dintre ei au ales Italia. Aici, în Peninsulă, între vechi cetăți și noi începuturi, credința strămoșească a devenit nu doar o ancoră duhovnicească, ci și o pildă de continuitate culturală și identitară. Pentru a ­sublinia importanța și realitatea acestei comunități, prima ­duminică după Adormirea Maicii Domnului este dedicată, în calendarul ortodox român, migranților români. Este un ­moment de rugăciune, recunoștință și solidaritate pentru o diasporă activă și credincioasă.

Italia găzduiește una dintre cele mai numeroase comunități românești din lume, estimată la peste un milion de persoane (chiar dacă în aceste timpuri se pare că Regatul Unit are o comunitate mai mare). Majoritatea, fideli tradiției, sunt creștini ortodocși. Plecați inițial din necesități economice, acești oameni și-au construit vieți noi, aducând cu ei nu doar forța de muncă și aptitudinile, ci și valorile, obiceiurile și, mai presus de orice, credința.

Crearea de parohii ortodoxe românești în Italia a fost un proces firesc și necesar. Acestea au devenit mai mult decât simple locuri de închinare; ele sunt puncte de referință, centre comunitare unde limba română se vorbește liber, unde tradițiile se păstrează și unde sentimentul de apar­tenență este cultivat. Biserica a devenit un adevărat „acasă” duhovnicesc și social, un spațiu de comuniune într-o țară străină.

Trei povești, o credință: chipuri din diaspora

Pentru a înțelege mai bine realitatea migranților ortodocși români din Italia, să ne oprim asupra câtorva exemple: familia Ionescu din Roma: Maria și Ionuț Ionescu au venit în Italia în urmă cu 15 ani, la început fiecare ­separat, pentru a munci în construc­ții și în îngrijirea vârstnicilor. Cu timpul, s-au căsătorit și și-au adus și copiii. Pentru ei, biserica românească din Roma (San Giovanni) a fost mereu stâlpul. Acolo și-au botezat copiii, acolo merg la slujbă în fiecare duminică, acolo copiii învață limba română la școala parohială și acolo simt că aparțin unei familii mai mari. Preotul le este și duhovnic, sfătuitor și punte de legătură cu tradițiile lăsate în țară. Biserica le-a oferit nu doar sprijin duhovnicesc, ci și un cadru social în care să se integreze fără a-și pierde identitatea.

Elena din Padova: tânără de 28 de ani, a venit în Italia pentru studii, bursieră la o universitate din Padova. După absolvirea facultății a decis să rămână, găsind un loc de muncă în domeniul IT. Pentru Elena participarea la slujbele ortodoxe este o modalitate de a-și păstra echilibrul într-un mediu academic și profesional adesea stresant. Ea apreciază modernitatea și deschiderea parohiei, care organizează și grupuri de studiu biblic și activități culturale adaptate tinerilor. Biserica îi oferă un spațiu de reflecție și de reconectare cu rădăcinile sale, un refugiu în agitația vieții moderne.

Domnul Gheorghe din Torino: la 65 de ani, fost inginer în ­România, a venit la Torino pentru a fi aproape de fiica sa. Se simte adesea singur, departe de vechii prieteni. Pentru el, biserica a devenit principalul loc de socializare și de alinare. Acolo și-a găsit o comunitate de vârstnici cu care își petrece timpul, discută, participă la activități filantropice organizate de parohie și, cel mai important, își găsește liniștea sufletească prin rugăciune și spovedanie. Biserica îi oferă un sentiment de utilitate și apar­te­nență într-o etapă a vieții în care singurătatea ar putea fi copleșitoare.

Rolul Bisericii și chemarea la solidaritate

Exemplele de mai sus sunt doar crâmpeie dintr-o realitate complexă. Aceste povești, ca multe altele, demonstrează rolul vital pe care Biserica Ortodoxă Română îl joacă în viața diasporei din Italia. Ea este păstrătoare de identitate prin limbă, tradiții și rânduieli, ajută la menținerea legăturii cu rădăcinile românești. Biserica este centru comunitar, pentru că oferă sprijin social, consiliere și organizează evenimente culturale. Este şi ancoră duhovnicească, asigurând continuitatea vieții liturgice și sacramentale.

În această Duminică a mi­granților români, suntem che­mați să ne amintim de acești frați și surori, de sacrificiile lor și de efor­turile lor de a-și păstra cre­dința și identitatea. Este o ocazie de a ne ruga pentru ei, de a le arăta recunoștință și de a-i sprijini, oriunde ne-am afla. Prezența lor în Italia, vibrantă și bine înrădăcinată prin Biserică, este o mărturie vie a credinței și a rezistenței poporului român.