Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, și Preasfințitul Părinte Gherontie Hunedoreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei, au liturghisit, duminică, 15 decembrie, la Parohia „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Padova, Italia, păstorită de pr. Gheorghe Verzea, protopop de Triveneto IV.
Pelerini români din Iberia la locurile sfinte din nordul Africii
Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Teodor al II-lea, Patriarhul Alexandriei și al Întregii Africi, Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, a săvârșit duminică Sfânta Liturghie la Mănăstirea „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Cairo, Egipt, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Ierarhul român s-a aflat în pelerinaj cu credincioși la locurile sfinte din această zonă.
Preasfințitul Părinte Episcop Timotei a tâlcuit credincioșilor prezenți pericopa evanghelică a Vameșului și a Fariseului, care marchează totodată și începutul perioadei Triodului din cursul anului bisericesc. În cadrul omiliei, Preasfinția Sa a accentuat faptul că această perioadă a anului bisericesc are anumite cântări care ne îndeamnă la o rugăciune precum cea a vameșului, adică umilă și smerită, pentru că doar smerenia ne deschide porțile Împărăției lui Dumnezeu.
La final, părintele arhimandrit Damaschin, starețul așezământului monahal, a mulțumit Preasfințitului Părinte Episcop Timotei pentru slujire și i-a oferit în dar o icoană cu Sfântul Mare Mucenic Gheorghe și un album cu istoria mănăstirii.
De la mănăstirea Sfântului Gheorghe, pelerinii s-au deplasat spre Biserica Suspendată, cel mai vechi lăcaș creștin din Cairo. Următorul popas a fost la două biserici din vechiul Cairo: „Sfânta Mare Muceniță Varvara”, unde se află și sfintele sale moaște, și „Sfinții Serghie și Vah”, lăcaș de cult care adăpostește cinstitele moaște ale celor doi mucenici.
Pelerinii s-au deplasat apoi spre una din colinele orașului Cairo, unde se înalță biserica Sfântului Simeon Pantofarul, lăcaș unde slujesc opt preoți și la ale cărui slujbe participă în fiecare duminică în jur de 20.000 de credincioși, iar la hram peste 1.000.000.
Ultimul lăcaș de cult vizitat în cursul zilei de duminică a fost biserica de pe malul Nilului, construită pe un alt loc în care Sfânta Familie a locuit pe durata refugiului din Egipt, se arată pe site-ul obispadoortodoxo.es.