Prima biserică românească din Banatul sârbesc

Timp de secole, românii de pretutindeni au ştiut că Biserica a fost mereu cea dintâi păstrătoare a limbii şi a conştiinţei de neam. Marele poet basarabean Grigore Vieru spunea: "Cine are o limbă, are o credinţă. Cine are o credinţă, are o biserică. Cine are o biserică, are o ţară". Acest îndemn a rămas până astăzi călăuză, mai ales pentru românii rămaşi în afara graniţelor ţării.

În urmă cu mai bine de un veac, Mihai Eminescu nota cu amărăciune în paginile ziarului "Timpul" din 1879: "Nu e popor megieş care să nu aibă români sub jugul său: sârbi, bulgari, greci, turci, unguri, muscali, nemţi, fiecare are, unii milioane, alţii sute de mii de suflete, din acest popor osândit de Dumnezeu spre nefericire şi sabie". Românii au rămas împrăştiaţi de jur-împrejurul graniţelor României, fiind în pericol să îşi piardă identitatea.

În Voivodina, la doar 10 km de Vârşeţ, sub codrul dealurilor străjuite de vechea cetate numită "Cula de la Vârşeţ", se află satul românesc Mesici. Localitatea este cunoscută, în primul rând, prin mănăstirea sârbească ridicată pe la anul 1225 de călugărul Arsenie Bogdanovici, venit de la Mănăstirea athonită Hilandar. Românii din Mesici s-au stabilit pe pământurile mănăstirii, iar pe la 1832 erau acolo 640 de locuitori. Acum, satul numără mai puţin de 250 de locuitori, aproape toţi români. Existenţa mănăstirii a fost atestată din vechime de dovezile scrise ale nemţilor care au stăpânit această regiune mai multe secole.

Visul dintotdeauna al sătenilor din Mesici

În vechea biserică din Mesici, românii şi sârbii au slujit împreună timp de secole. Până la despărţirea administrativă şi canonică dintre români şi sârbi din 1864, slujbele se săvârşeau în biserica mănăstirii sârbeşti, lucru care nu s-a mai putut după separarea bisericilor. De atunci, localnicii români din satul Mesici n-au mai avut propria lor biserică. Visul de a se aduna în propriul lor lăcaş a început să se materializeze încet, începând din anul 1904, când preotul român Zaharie Laţcu a cumpărat o casă în centrul satului şi a transformat-o în capelă ortodoxă românească, dotând-o şi cu două clopote aşezate în curte. Capela a fost împodobită în anul 1974 cu un iconostas de la capela românească din Dobriţa, care a fost desfiinţată, iar în anul 1984 a fost pictată. Dar românii şi-au dorit mai mult. Visul dintotdeauna al sătenilor din Mesici s-a îndeplinit pe 6 aprilie 2008, când Preasfinţitul Lucian, Episcopul Caransebeşului, alături de Preasfinţitul Daniil, Episcopul Daciei Felix, împreună cu o mulţime de preoţi din Voievodina, Timoc şi Banatul românesc, au pus piatra de temelie pentru prima biserică ortodoxă română din Voivodina, care urma să se construiască după 80 de ani. De construcţia noului lăcaş de închinare s-a ocupat părintele paroh Cornel Juică. Nu a fost uşor, dar prin ajutorul credincioşilor, al oficialilor sârbi şi români, al fraţilor de credinţă şi de limbă, biserica a fost terminată.

Anul acesta, pe 28 august, Preasfinţitul Daniil, Episcopul Daciei Felix, a târnosit biserica parohială cu hramul "Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena" din satul Mesici, Serbia. La temelia bisericii din Mesici au fost puse trei pietre din locuri istorice ale României, care trebuie să se constituie ca un liant duhovnicesc între românii care trăiesc de o parte şi de alta a frontierei. "Am adus o piatră de la Sarmizegetusa, ca să ne aducă aminte de obârşia noastră strămoşească, una de la Mănăstirea Prislop ca să fie sfântă şi una de la Densuş, de la cea mai veche biserică din Balcani. Aceste trei pietre le-am adus ca un simbol al unităţii noastre cu patria-mamă", a spus părintele Cornel Juică, parohul din Mesici.

Liant duhovnicesc între români

În cântecul de bucurie al fanfarei satului, dar şi al corului Bisericii ortodoxe române din Sânmihai, Preasfinţitul Părinte Daniil, Episcopul Daciei Felix, a poposit în mijlocul credincioşilor din mica parohie românească, înconjurat de soborul de clerici, dar şi de numeroşi credincioşi. "A fost binecuvântată construcţia prin ungerea cu Sfântul şi Marele Mir şi stropirea cu Agheasmă mare. Apoi, s-au citit Sfintele Evanghelii şi rugăciunile rânduite, iar după sfinţirea şi a icoanei-mozaic care-i înfăţişează pe Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, ocrotitorii noii biserici, s-a intrat în lăcaşul de cult şi s-a săvârşit pentru prima dată Sfânta Liturghie, în cadrul căreia a fost hirotonit întru diacon tânărul teolog Cristian Popi din Toracu Mare, pe seama parohiei natale", a precizat părintele Petru Berbentia, slujitor la Parohia "Sfinţii Apostoli - Govândari" din Reşiţa, participant la sărbătoarea istorică din Banatul sârbesc.

În cuvântul de învăţătură, Preasfinţitul Daniil a amintit de faptul că la temelia bisericii din Mesici sunt puse trei pietre din locuri istorice ale României, care trebuie să se constituie ca un liant duhovnicesc între românii care trăiesc de o parte şi de alta a frontierei. La sfârşitul Sfintei Liturghii, părintele Petru Berbentia a transmis gândurile de sănătate, pace şi bucurie din partea Preasfinţitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, şi a amintit de momentul punerii pietrei de temelie, precum şi de legăturile strânse care există între parohiile din Banatul montan şi parohiile româneşti din Serbia. De asemenea, parohul Bisericii reşiţene "Sfinţii Apostoli - Govândari" a mărturisit bucuria pe care a trăit-o în momentele trăite cu fraţii români din Mesici şi dorinţa de a păstra legătura cu toţi cei care vorbesc în limba vechilor Cazanii. Credincioşii prezenţi au trecut prin Sfântul Altar şi s-au închinat la Sfânta Masă pe care se va săvârşi de acum înainte Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie în limba română.