Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, și Preasfințitul Părinte Gherontie Hunedoreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei, au liturghisit, duminică, 15 decembrie, la Parohia „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Padova, Italia, păstorită de pr. Gheorghe Verzea, protopop de Triveneto IV.
Românii din diaspora nu sunt ai nimănui. Biserica trebuie să-i sprijine
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel este cel de-al cincilea Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române (Miron, Justinian, Iustin şi Teoctist), dintre cei şase patriarhi pe care i-a avut Biserica noastră, care a făcut vizite pastorale şi teologice în Austria. Din vremea studiilor teologice şi apoi prin teza de doctorat, dar şi prin participarea la peste 200 de simpozioane, congrese, conferinţe, colocvii sau întruniri naţionale şi internaţionale, Preafericirea Sa a îmbinat armonios şi înţelept legătura dintre cuvântarea despre Dumnezeu şi vieţuirea creştină, dintre teologhisire şi trăirea cu Dumnezeu, întru Hristos. Temeinica studiere şi aprofundare a teologiei la Sibiu şi Bucureşti, dar apoi şi experienţa anilor trăiţi în Occident (ca doctorand şi ca profesor) l-au ajutat pe Părintele nostru Patriarh să devină un teolog sistematic şi profund.
Punctul de vârf al legăturilor şi prezenţei Preafericitului Părinte Patriarh Daniel în Austria îl constituie vizita pastorală aici în perioada 12-16 iunie 2009. Scopul acestei vizite l-a constituit sfinţirea primelor două noi biserici ortodoxe româneşti din Austria şi întâlnirea cu membrii comunităţilor ortodoxe româneşti. În timpul vizitei pastorale în Austria, Patriarhul Daniel s-a întâlnit cu reprezentanţi ai Bisericilor Ortodoxe surori şi ai altor Biserici creştine, cu preşedintele Austriei, primarul Vienei, alte autorităţi de stat şi membri ai corpului diplomatic. În această vizită, Părintele Patriarh a fost însoţit de Înaltpreasfinţiţii Părinţi Mitropoliţi: Laurenţiu al Ardealului, Serafim al Germaniei, Europei Centrale şi de Nord, şi Nifon al Târgoviştei, de către Preasfinţiţii Părinţi Episcopi: Macarie al Europei de Nord, şi Sofian, Episcop-vicar al Germaniei, Austriei şi al Luxemburgului.
Duminică, 14 iunie 2009, a fost sfinţită biserica românească „Învierea Domnului” şi „Sfântul Apostol Andrei” din Viena. La acest eveniment au mai participat, alături de slujitorii ortodocşi români, IPS Michael, Mitropolitul grec ortodox al Austriei, precum şi preoţi ai comunităţilor ortodoxe greceşti, ruse, sârbeşti, antiohiene şi ceho-slovace. Peste 1.000 de credincioşi ortodocşi români şi prieteni austrieci au participat cu bucurie şi fior sacru la măreţul eveniment aşteptat şi dorit de românii vienezi de 100 de ani. A fost prilej de mare bucurie pentru credincioşii care au luat parte la acest eveniment sfânt, dar şi de comemorare a vrednicilor noştri înaintaşi, preoţii români ortodocşi care au slujit la Viena şi au trecut în ţara celor de dincolo de zare: dr. Virgil Ciobanu, Pavel Boldea, Ilie Hociotă, Pancratie Sidorovici, Ovidiu Soroceanu, Ilarie Verenca, dr. Petru Procopovici, Ioan Mitariu, Petru Jancovschi, Ioan Racocea, Leonida Popescu, dr. Gheorghe Moisescu şi dr. Marin Branişte.
Ortodoxie românească la Viena
Sfinţirea bisericii a avut loc în prezenţa reprezentanților celorlalte Biserici creștine, a autorităţilor locale şi de stat. Arhiepiscopul romano-catolic al Vienei i-a oferit Preafericitului Părinte Patriarh Daniel o părticică din moaştele Sfântului Apostol Andrei. Preotul paroh prof. dr. Nicolae Dura din Viena a fost distins cu Crucea Patriarhală, de asemenea, celor care s-au afirmat prin sprijinirea zidirii bisericii li s-au acordat diplome de onoare. Pentru ambele parohii ortodoxe române din Austria au fost donate, de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, frumoase vase liturgice, câte o icoană şi o cruce de binecuvântare.
Delegaţia patriarhală a vizitat Biserica grecească din Viena, unde a fost aşteptată de IPS Michael Staikos, Arhiepiscopul grec al Austriei. Delegaţia română a fost primită de primarul general al Vienei. PF Părinte Patriarh Daniel a mulţumit pentru sprijinul oferit de Primăria Vienei pentru zidirea bisericii române în capitala Austriei, apoi a înmânat primarului Ordinul „Sf. Ap. Andrei”, iar primarul a oferit în dar Preafericirii Sale un tablou cu Primăria Vienei. Cu acest prilej, Preafericirea Sa a semnat în Cartea de Aur a oraşului Viena, un document de mare cinste, cu o continuitate de peste 300 de ani. S-a organizat o întâlnire cu preşedintele Austriei, în fostul Palat Imperial din Viena. S-a discutat despre relaţiile dintre Stat şi Biserică în România şi în Austria. Înalta delegaţie a Bisericii noastre a vizitat măreţul palat de unde au condus împăraţii habsburgi din anul 1660 şi unde se află de 90 de ani şi Cancelaria federală a preşedinţiei Austriei. Delegaţia a ajuns la Ambasada României din Viena, unde a fost întâmpinată de doamna ambasador, Silvia Davidoiu, precum şi de ceilalţi membri ai Corpului Diplomatic al României în capitala Austriei.
Am fost și suntem moștenitorii civilizației și culturii europene
Luni, 15 iunie, delegaţia noastră s-a întâlnit cu directorul general al Bibliotecii Naţionale Austriece. În „camera praefecti”, directoarea bibliotecii a prezentat cele mai importante manuscrise de provenienţă românească existente în Viena: Tetraevangheliarul scris la porunca Sfântului Ştefan cel Mare în anul 1502, de către monahul Filip, şi Apostolul copiat şi împodobit, cu miniaturi deosebit de frumoase, de Mitropolitul Anastasie Crimca, în anul 1610, de asemenea, câteva cărţi scrise de Sf. Mitropolit transilvan Andrei Şaguna. În continuare, Parohia Ortodoxă Română din Viena împreună cu Fundaţia Pro Oriente au organizat, în sala festivă a Bibliotecii Naţionale din Viena, un moment festiv în onoarea Bisericii Ortodoxe Române şi a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, căruia i s-a conferit diploma de Protector al Fundaţiei Pro Oriente. Cu acest prilej, Preafericirea Sa a susţinut conferinţa cu tema: „Situaţia Bisericii Ortodoxe Române şi legăturile ei ecumenice în contextul noii Europe”. Preafericirea Sa a spus: „Biserica noastră, la fel ca multe alte Biserici din Răsăritul Europei, a trebuit să treacă în a doua parte a secolului al XX-lea prin «Marea Roşie a comunismului», ajungând la limanul libertăţii după aproape o jumătate de secol de existenţă sub dictatură atee”. În finalul cuvântului a accentuat Preafericirea Sa: „Fiind moştenitori şi păstrători ai civilizaţiei şi culturii creştine a continentului european şi situându-ne geografic la întâlnirea dintre Răsărit şi Apus, noi, românii, avem vocaţia de-a promova dialogul şi cooperarea în Europa. În acest sens, considerăm însă că unitatea Europei nu trebuie să se reducă numai la nivelul economic şi politic, ci trebuie extinsă şi la valorile spirituale şi morale creştine. Într-o lume a pieţei şi a profitului material cu orice preţ, Bisericile au vocaţia de-a mărturisi şi promova adevărurile fundamentale ale Evangheliei iubirii lui Hristos, demnitatea persoanei umane, ce poartă în ea chipul lui Dumnezeu, darul sacru al vieţii, identitatea etnică a fiecărui popor şi solidaritatea între popoare, pentru a ieşi din situaţiile de criză spirituală şi materială”.
Viena e datoare românilor ortodocși
A fost impresionant să se audă în frumoasa sală festivă a fostului Palat Imperial cântul plin de însufleţire al corului parohiei noastre, în faţa unui distins auditoriu de peste 300 de invitaţi, frumosul imn Pe stăpânul nostru Patriarh Daniel….”, ca şi cântarea „Înnoieşte-te, noule Ierusalime”, iar în încheiere „Limba noastră”, scrisă de poetul basarabean Alexie Mateevici. A fost un act de înaltă cinstire a Bisericii şi a delegaţiei ortodoxe române, a fost un moment de mare bucurie a tuturor celor prezenţi, dar şi o cinstire a memoriei marilor noştri înaintaşi, mari oameni de cultură şi de stat care au ajuns în decursul vremurilor la Viena: Mihai Viteazul, Matei Corvin, Şerban Cantacuzino, Tudor Vladimirescu, Mitropoliţii Şaguna, Silvestru Morariu şi Visarion Puiu, Mihai Eminescu, Ciprian Porumbescu, Ioan Slavici, Nicolae Iorga, Lucian Blaga, Nichifor Crainic, Tudor Arghezi, Ioan Alexandru ş.a.
Programul a mai cuprins vizitarea Catedralei „Sfântul Ştefan”: icoana Maicii Domnului, pictată în a doua jumătate a secolului al XVII-lea de Ştefan Pop, maramureşean, care a învăţat arta pictării la Mănăstirea Moisei, cu preotul Luca din Iclod, pictorul icoanei de la Mănăstirea Nicula. S-a vizitat şi capela cu sfinte moaşte, catacombele unde sunt înmormântaţi împăraţi ai Austriei (Rudolf, întemeietorul universităţii vieneze 1365) şi arhiepiscopi ai Vienei. Înaintea plecării din Austria, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a săvârşit o slujbă de pomenire la Crucea domnitorului Ţării Româneşti, Şerban Cantacuzino. Crucea a fost ridicată de domnitorul român, la Viena, pe locul unde s-au săvârşit sfintele slujbe pentru cei 12.000 de soldaţi români care au participat la despresurarea Vienei, iunie - 12 septembrie, anul 1683.
Vizita pastorală a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel în Austria a fost un eveniment binecuvântat şi istoric pentru românii ortodocşi trăitori în Austria, pentru autorităţile austriece, dar şi pentru prietenii parohiei noastre.
(Pr. Nicolae Dura este vicar al Bisericii Ortodoxe Române din Austria)