20 de ani de la vizita Papei Ioan Paul al II-lea pe Dealul Patriarhiei

Monumentele istorice care formează ansamblul de clădiri al Patriarhiei Române de pe vechea colină a Mitropoliei au o istorie de peste trei veacuri şi jumătate, o istorie care începe odată cu zidirea Mănăstirii „Sfinții Împărați Constantin şi Elena” pe Dealul Podgorenilor, în anul 1656. De atunci şi până în zilele noastre, aceste clă­diri, care definesc identi­tatea acestui spațiu, au contribuit, prin existența şi vocația lor, la istoria orașului, a capitalei şi chiar a țării noastre.

Catedrala Patriarhală, zidită inițial ca bi­serică a Mănăstirii „Sfin­ții Împărați Con­stantin şi Elena” între anii 1656-1658, a fost de-a lungul timpului simbol al puterii statale a Țării Românești şi al rezistenței prin credință a neamului. Biserica aceasta s-a dovedit de nezdruncinat, la propriu şi la figurat, străbătând timpul şi împlinindu-şi menirea. Mulți domnitori şi mi­tropoliți au fost unși aici, începând cu Domnitorul Martir şi Sfânt Constantin Brâncoveanul (29 octombrie 1688).

Dealul Mitropoliei a fost din vremuri străvechi un important centru de iradiere a culturii prin tipărirea de cărți în tipografia instalată aici de Mitropolitul Varlaam al Ţării Româneşti (1678). Aici s-a tipărit „Biblia de la Bucureşti”, în anul 1688, prima traducere completă a Bibliei în limba română, realizată în vremea domnitorului Șerban Cantacuzino.

Tot pe acest deal, într-o veche clădire a Mitropoliei, aflată pe locul unde astăzi se înalță Palatul Patriarhiei, s-au ținut încă din vechime consfătuirile Divanului boieresc, apoi întrunirile Adunării Obștești (forul legislativ al statului), prezidate de Mitropolitul Țării, iar mai târziu ședințele Camerei Deputaților.

Pe acest deal, s-a desfășurat, în momentele ei principale, mișca­rea lui Tudor Vladimirescu din 1821 şi tot aici au urcat pentru binecuvântare, în anul 1848, cei care doreau schimbarea stăpânirii străine şi afirmarea conștiinței naționale.

Pe Dealul Mitropoliei a fost ales Alexandru Ioan Cuza domnitor al Țării Românești, săvâr­șin­du-se astfel Unirea Principatelor Române de la 1859, şi tot aici a fost proclamată Indepen­dența de Stat a României, la 1877. Pe această colină a fost primit oficial primul rege al României, Carol I, în anul 1866, a depus jurământul de credință faţă de țară şi tot aici a fost proclamată România Regat, în anul 1881.

Tot aici au fost proclamate Autocefalia Bisericii Ortodoxe Române, în 1885, şi ridicarea Bisericii noastre la treapta de Patriarhie, de către primul Patriarh, Miron Cristea, în anul 1925.

Evenimentele fundamentale ale istoriei poporului român au fost însoțite totdeauna de prezen­ța şi contribuția Bisericii Ortodoxe Române, iar împlinirea unora dintre ele s-a petrecut chiar pe Dealul Mitropoliei, acest loc binecuvântat al Bucureștilor.

Așadar, Dealul Mitropoliei din București s-a constituit de-a lungul istoriei ca vatră de spiritualitate, cultură şi unitate națio­nală, dar şi ca loc al misiunii Bisericii noastre şi al întâlnirii diferitelor personalități religioase, politice sau culturale, în duhul ospitalității creştine românești.

Un eveniment cu conotaţii istorice, care a avut legătură directă cu Dealul Mitropoliei, a fost vizita Papei Ioan Paul al II-lea, la Bucu­rești, în perioada 7-9 mai 1999. Organizată în cooperare de Statul român, Biserica Romano-Catolică din România și Biserica Ortodoxă Română, „vizita Papei Ioan Paul al II-lea a marcat nu doar viața Bisericii Ortodoxe Române și a Bisericii Catolice din România, ci și relațiile dintre ortodocși și catolici pe plan internațional”.

În ziua de 7 mai, la sosirea de­le­gației Bisericii Romei, înaltul oaspete a fost întâmpinat, pe întreg traseul de la aeroportul Băneasa până pe Colina Patriarhiei, cu multă căldură și entuziasm. Însoțit de vrednicul de pomenire Patriarhul Teoctist în automobilul panoramic (papa mobil), Papa Ioan Paul al II-lea a fost așteptat pe Dealul Mitropoliei de foarte mulți credincioși ortodocși și romano-catolici, dangătul vechilor clopote ale Catedralei vestind sosirea înaltului oaspete. La sosirea pe esplanada bisericii a celor doi sefi de Biserici, clericii şi credincioșii pre­zenți au intonat imnul pascal „Hristos a înviat!”, care i-a însoțit până la intrarea lor în Catedrala Patriarhală.

După o scurtă ceremonie liturgică de întâmpinare, oficiată în Catedrala Patriarhală, a urmat, pe esplanada Reședinței Patriarhale, un cuvânt de bun venit rostit de Patriarhul Teoctist: „Vă primim, Sanctitatea Voastră, în acest loc sfânt al Bisericii noastre, cu salutul pascal Hristos a înviat! Catedrala Patriarhală și această incintă din jurul ei, închinate Sfinților Împărați Constantin și Elena și străjuite de moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, constituie împreună vatra Ortodoxiei românești. Statornicită de peste trei secole pe această colină, cea mai înaltă a Capitalei noastre, înfruntând vicisitudinile istoriei, ea dă mărturie despre biruința Bisericii lui Dumnezeu asupra stăpânitorilor acestui veac. Vă primim, aşadar, Sanctitatea Voastră, pe această vatră de lumină a neamului nostru cu multă dragoste, martori având, alături de noi, pe ierarhii, clerul şi poporul de faţă, pe vrednicii de pomenire înaintaşi ai noştri, patriarhi, mitropoliţi, voievozi şi dregători binecredincioşi, slujitori, ctitori şi binefăcători ai acestei vetre şi ai Bisericii lui Dumnezeu din România. […] Veți avea prilejul să cunoașteți, în următoarele zile, poporul român cu suferințele și aspirațiile lui, popor pe fața căruia se mai citesc încă urmele încercărilor prin care a trecut în ultima jumătate de veac. Veți avea prilejul să constatați că vița de vie a creștinismului apostolic, ajunsă de la Ierusalim pe colinele acestor ținuturi, aproape în același timp când ajungea și pe colinele Romei, s-a păstrat roditoare până astăzi și a împăr­tășit de-a lungul veacurilor, cu hrană cerească, pe toți fii acestui pământ. Din bogăția sufletească a acestui popor român binecuvântat de Dumnezeu, care a întâmpinat cu inima deschisă pe cei ce i-au călcat pragul, vă primim astăzi, aici, pe Sanctitatea Voastră şi pe cei care vă însoțesc, cu multă bucurie”.

În cuvântul de răspuns, rostit în limba română, Papa Ioan Paul al II-lea a spus: „Datorită credin­ței creștine, țara voastră, care este legată de memoria lui Traian și de romanitate, și care evocă în chiar numele ei Imperiul Roman de Răsărit și civilizația bizantină, a devenit în decursul secolelor o punte de legătură între lumea latină și Ortodoxie, ca și între civi­lizația latină și popoarele slave. Istoria credinţei voastre este reprezentată semnificativ de picturile prezente pe atâtea faţade ale bisericilor voastre care, cu toate vânturile şi ploile, continuă să vestească iubirea lui Dumnezeu pentru oameni. Şi românii, în condiţiile istorice tragice, trecute sau mai recente, au păzit cu curaj darul credinţei creştine, rezistând unor violente persecuţii şi insidioase propuneri de a-şi trăi viaţa fără Dumnezeu”.

Mulțimea de credincioși prezentă a salutat cu bucurie cuvântările Papei și ale Patriarhului Teoctist, apoi cei doi au intrat în Reședința Patriarhală. Aici au fost prezentați Papei Ioan Paul al II-lea ierarhii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române pre­zenți, salutând pe fiecare în parte şi întreținându-se cu unii dintre ei. În Salonul „Justinian Patriarhul”, din Reședința Patriarhală, a avut loc prima întrevedere particulară între Sanctitatea Sa Papa Ioan Paul al II-lea și Patriarhul Teoctist.

Alte momente importante ale vizitei Papei Ioan Paul al II-lea pe Colina Patriarhiei au avut loc în ziua de 8 mai 1999, la Palatul Patriarhiei, în Aula Mare, când Sanctitatea Sa a spus: „În timp ce mă pregăteam pentru această întâlnire atât de dorită, îmi venea des în minte o scenă evanghelică: cea a lui Andrei, primul vostru evanghelizator, care, plin de înflăcărare, se duce la fratele său Petru să-i dea uimitoarea știre: «L-am găsit pe Mesia, care înseamnă Hristos»! (Ioan 1, 41). Acea descoperire a schimbat viaţa celor doi frați: lăsând mrejele, au devenit «pescari de oameni» (Matei 4, 19). După ce au fost transfor­mați lăuntric de Duhul Rusaliilor, au pornit la drum pe căile lumii pentru a duce tuturor vestea mântuirii. Cu ei alți discipoli au continuat lucrarea evanghelică începută de ei, chemând neamurile la mântuire şi «botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh» (Matei 28, 19).

Preafericirea Voastră, venerați frați întru episcopat, noi suntem fiii acelei evanghelizări. Şi noi am primit acea veste, şi noi am fost răscumpărați în Hristos. Astăzi, noi împreună Îi aducem mulțu­mire lui Dumnezeu. […]

Beatitudine, păstrez mereu vie în suflet emoția suscitată de vizita Beatitudinii Voastre în cetatea Sfinţilor Petru şi Pavel, Corifeii Apostolilor. Păstrez o amintire mişcătoare despre acea întâlnire, care a avut loc în vremuri dificile pentru Biserica Dumneavoastră. Acum sunt eu pelerin de caritate, care aduc omagiu acestui pământ udat de sângele martirilor străvechi şi a celor noi, care «şi-au spălat veşmintele lor şi le-au făcut albe în sângele Mielului» (Apocalipsa 7, 14). Vin să întâlnesc un popor care a primit Evanghelia, a asimilat-o şi a apărat-o de atacuri repetate, simțind-o de acum ca parte integrantă din patrimoniul său cultural. […]

Beatitudine, amândoi, în istoria noastră personală, am văzut lanţurile şi am cunoscut oprimarea din partea unei ideologii care voia să extirpeze din sufletul popoarelor noastre credinţa în Hristos Domnul. Dar porţile iadului nu au biruit asupra Bisericii. [...] Am venit să contemplu Chipul lui Hristos gravat în Biserica voastră! Am venit să venerez acel chip suferind, chezășie pentru voi de reînnoită speranță.

Conștientă că L-a «găsit pe Mesia», Biserica voastră se stră­duiește să-L poată întâlni şi fiii săi, precum şi toți oamenii care Îl caută pe Dumnezeu cu inimă sinceră. […]

Beatitudine, Părinți ai acestui Sfânt Sinod, vă mulțumesc pentru că ați vrut să fiți prima Biserică Ortodoxă care l-a invitat în propria țară pe Papa de la Roma; vă mulțumesc că mi-ați oferit bucuria acestei întâlniri fraterne”.

Sala Palatului Patriarhiei, în care Papa Ioan Paul al II-lea s-a întâlnit cu Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, a fost numită Sala Conventus, de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, în anul 2009, când a fost fixată în interiorul sălii o plachetă aniversară la împlinirea a 10 ani de la întâlnirea dintre Papa Ioan Paul al II-lea și Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

De asemenea, în cadrul întâlnirii, Papa Ioan Paul al II-lea și Patriarhul Teoctist au semnat o Declarație comună cu referire la războiul din Republica Federativă Iugoslavia (conflictul din Kosovo), în care au condamnat războiul și au exprimat solidaritate față de populația afectată de bombardamentele ucigașe.

Ecourile vizitei Papei Ioan Paul al II-lea în țara noastră se păstrează vii până în actualitate, când iată, începând de vineri, are loc o nouă vizită a unui Episcop al Romei în România (Vizita Papei Francisc, 31 mai - 2 iunie 2019). Anul acesta se împlinesc 20 de ani de la evenimentul desfă­șurat în lumina pascală a praznicului Învierii Domnului, din luna mai a anului 1999.

Atunci, pentru prima dată în istoria Bisericii Ortodoxe Române, un Suveran Pontif a dat mărturie publică despre originea apostolică a creștinismului românesc, întemeiat pe propovăduirea Evangheliei Domnului nostru Iisus Hristos de către Sfântul Apostol Andrei, cel întâi chemat, fratele Sfântului Apostol Petru, subliniind caracterul apostolic al Bisericii noastre.

De asemenea, Papa Ioan Paul al II-lea a făcut cunoscută pe toate meridianele lumii bogăția spirituală a poporului român, trăitor autentic al credinței creștine, numind metaforic România „Grădina Maicii Domnului”, loc unde a venit ca un adevărat pelerin şi frate întru Hristos.

Se cuvine, de asemenea, să amintim cu gratitudine de implicarea Papei Ioan Paul al II-lea în deschiderea arătată faţă de Ortodoxie, în general, şi faţă de Biserica Ortodoxă Română, în special, deschidere manifestată şi prin susținerea lucrării misionare desfăşurată de preoţii ortodocşi români în diaspora occidentală şi concretizată prin oferirea de locaşuri de cult şi prin sprijinirea ierarhilor şi preoţilor români.

Papa Ioan Paul al II-lea a trecut la Domnul în 2 aprilie 2005, în Săptămâna Luminată, după calendarul catolic, şi în ajunul Duminicii Crucii, după calendarul ortodox, arătând astfel că şi-a purtat crucea suferinței până la sfârșit, cu nădejdea împărtășirii de bucuria pascală şi de lumina cea neînserată a Învierii Domnului Iisus Hristos.