Din perspectiva interculturalităţii, Sfântul Ierarh a demonstrat vocaţia plurilingvismului, cunoscând mai multe limbi străine (slavona; greaca veche; neogreaca; turca; araba; româna) - fiecare extrem de diferită de limba nativă/georgiană.
Conştient că Ortodoxia nu are frontiere, Antim a apelat la două resurse esenţiale: a) traducerea învăţămintelor liturgice şi a textelor sacre în diferite limbi, activitate însoţită în mod firesc de elaborarea unor dicţionare bilingve care au făcut epocă; b) tipărirea, la imprimeriile valahe pe care le‑a coordonat cu exemplară rigurozitate (Snagov; Bucureşti; Târgovişte; Govora; Râmnic), a unor lucrări fundamentale din domeniile religiei (Evanghelii; Epistole Apostolice; Psaltiri) şi istoriei antice (de pildă, „Vieţile paralele” de Plutarh), precum şi a unor Culegeri de rugăciuni.
Tipăriturile Ivireanului au ajuns în cele mai îndepărtate spaţii ale Ortodoxiei răsăritene. Inclusiv ucenicii săi au fost trimişi pentru a instala o tipografie la Alep, în Siria şi o altă tipografie la Tiflis, în ţara natală; aici avea să fie tipărită în anul 1709 prima îBiblie” în limba georgiană, pe care am avut fericita ocazie de a o vedea la Muzeul Patriarhal din Tbilisi.
Antim a iubit contactele interumane încă din vremea instruirii în spaţiul, încărcat de erudiţie, al Patriarhiei Ecumenice de la Constantinopole. Scrierile şi predicile sale abundă în evocări nominale ale unor împăraţi şi regi, filosofi, savanţi şi istorici ai Antichităţii, care deveniseră adevărate îizvoare de înţelepciune şi de conduită” prin ideile lansate în lumea largă, ca şi prin faptele săvârşite. O poziţie prioritară din acest punct de vedere deţineau Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, în a căror splendidă cetate bizantină Antim făcuse cunoştinţă cu orizonturile spiritualităţii şi ecumenismului.
În faţa unei asemenea figuri emblematice a georgianului adaptat şi adoptat de realităţile româneşti, se naşte firesc următoarea întrebare: cum ar putea fi explicate aceste performanţe ieşite din comun?
Prima variantă de răspuns ar fi talentul său de excepţie, distribuit simultan în multiple direcţii: a învăţa limbi străine, inclusiv româneşte; a vorbi simplu, dar convingător; a iubi pe oamenii de diferite etnii; a refuza orice duşmănie, ură sau învrăjbire; a iubi cu adevărat pacea; a clădi punţi ale înţelegerii, dincolo de diversitatea lingvistică şi etnică; a stimula dialogurile; a refuza orice stare de rutină sau de superficialitate; a înlocui întotdeauna infatuarea cu modestia.
A doua variantă explicativă - prioritară în opinia noastră - constă în ceea ce se numeşte harul dumnezeiesc. Când pe malul răsăritean, când pe malul apusean al Mării Negre, timp de câteva decenii fără vreo întrerupere ori şovăire, Antim Ivireanul a crescut la lumina vie a credinţei în Dumnezeu - Supremul Stăpân al tuturor muritorilor - care în cele mai grele momente din viaţă i‑a fost mamă şi tată, călăuză şi oglindă, sfătuitor şi îndreptar de fiecare zi.
Conştiinţa şi sufletul lui Antim au găsit adânci rezonanţe, odată cu apropierea de Constantin Brâncoveanu, Voievodul‑Martir care a apărat cu toată fiinţa sa, la porţile de Răsărit ale Ortodoxiei, creştinismul de presiunile tot mai puternice ale islamului.
Dumnezeu - şi nimeni altcineva - a făcut ca la acel sfârşit de secol XVII şi început de secol XVIII să se întâlnească, în sensul cel mai comprehensiv al termenului, deci atât fizic cât şi nonmaterial, aceste două spirite şi să fie împlinite atâtea proiecte generoase în zona religiei: construirea unei limbi literare româneşti; extinderea arhitecturii în stil brâncovenesc; organizarea eficientă a tipografiilor domneşti şi mănăstireşti; restaurarea unor locaşuri monahale din Ţara Românească (Cozia; Surpatele; Strehaia; Govora); dezvoltarea publicaţiilor despre şi pentru Biserică; tipărirea masivă a unor traduceri şi dicţionare (slavono‑român; greco‑român; greco‑arab), necesare credincioşilor ortodocşi de etnii diferite din regiunile Caucazului şi Orientului Apropiat.
În micul sat caucazian Ude, aflat la graniţa cu Turcia, unde s‑a născut într‑o familie de munteni credincioşi ca toţi georgienii, mai târziu în mediul profund stimulativ al Patriarhiei Ecumenice de pe malul Bosforului şi în ultimele decenii de viaţă în Valahia lui Brâncoveanu, Ivireanul se culca şi se trezea întotdeauna cu Dumnezeu în gând, hotărât să facă tot ce îi stă în putere pentru a răspândi pildele sacre şi a‑i îndruma pe oameni pe calea cea dreaptă, fără păcate, tentaţii şi capcane de tot felul.
Dumnezeu şi numai Dumnezeu este Suprema Entitate care l‑a scos pe Antim din toate enigmele singurătăţii şi din greutăţile generate de depărtarea de propria ţară.Tot Dumnezeu i‑a dăruit forţa de a munci neîncetat şi complet dezinteresat de orice foloase materiale, privilegii administrative sau laude de circumstanţă.
Până la urmă, întreaga „avere de‑o viaţă” a lui Antim Ivireanul a intrat şi a rămas într‑o superbă ctitorie monastică de pe malul Dâmboviţei, ca loc de rugăciune şi de meditaţie pentru numeroase generaţii de‑a lungul timpului.
Astăzi, două popoare - unul român şi unul georgian - se închină cu profundă evlavie la acelaşi sfânt‑martir a cărui patrie poate fi numită generic Ortodoxie. Avem împreună - ca cetăţeni ai celor două ţări din spaţiul pontic şi din spaţiul ortodox - multe de făcut spre a‑i cinsti, aşa cum se cuvine, memoria şi a‑i onora îndemnurile. Să ne fie aşadar îngăduite, în cele ce urmează, câteva sugestii punctuale.
Considerăm că se simte nevoia unor eforturi editoriale mai intense în direcţia prezentării vieţii şi operei lui Antim Ivireanul în limbi de circulaţie universală (engleză; franceză; rusă; spaniolă), iar iniţiativa acestor demersuri revine, în primul rând, părţilor română şi georgiană, inclusiv pe linia academiilor, a unor edituri şi universităţi de prestigiu.
În acelaşi timp, se cuvine a fi în continuare stimulată activitatea autohtonă de cercetare ştiinţifică a lucrărilor lui Antim din multiple perspective cum ar fi: retorica; filosofia culturii; hermeneutica; pedagogia etc. În ceea ce ne priveşte, preconizăm elaborarea şi editarea unei noi cărţi despre semantica „Didahiilor”, în continuarea celei recent publicate sub titlul „Antim Ivireanul - Puntea dintre spirite”.
S‑ar putea avea în vedere înscrierea temei generice Antim Ivireanul în programele unor cursuri universitare şi masterate care abordează problematica interculturalităţii, a interferenţelor şi confluenţelor de natură spirituală. Împreună cu regretata mea soţie am întreprins o serie de demersuri concrete în această direcţie în cadrul celor trei programe de master (Comunicare managerială; Studii culturale europene; Tehnici de instruire în mediul virtual), care se desfăşoară de mai mulţi ani la Universitatea Politehnica din Bucureşti.
Personal, am salutat deschiderea recentă a unor spaţii turistico‑religioase în Georgia de către Basilica Travel, structura specializată din subordinea Patriarhiei Române. Cred că acest gen de activităţi ar trebui continuat şi asociat cu demersuri reciproce ale Tbilisi-ului în sensul organizării unor programe turistice în ţara noastră, atât la obiective legate de biografia lui Antim (Mănăstirea Tuturor Sfinţilor din Bucureşti; edificiile din Dealul Mitropoliei; Arhiepiscopia şi Tipografia de la Râmnicu Vâlcea; mănăstirile Snagov, Tismana, Govora), cât şi la alte locaţii reprezentative pentru istoria creştinismului pe meleagurile româneşti.
Nu ar fi poate lipsită de interes reluarea, sub auspiciile Mănăstirii Tuturor Sfinţilor, a Rugului Aprins care a funcţionat o perioadă foarte scurtă, până la interzicerea acestuia de către regimul comunist postbelic. Beneficiind astăzi de aportul unor prestigioase instituţii precum redacţia cotidianului Lumina, posturile deradio şiteleviziune TRINITAS (al căror cititor, ascultător şi telespectator este şi autorulrândurilor de faţă), Seminarul Teologic din Bucureşti, „Rugul Reaprins” în condiţiile libertăţii de expresie şi de credinţă de după 1989 ar deveni perimetrul unor fertile discuţii deschise şi rodnice.
Temele de reflecţie şi discuţie colectivă ar putea include inter alia: religia şi condiţia umană; toleranţă şi solidaritate; ecumenismul contemporan; pace şi religie; religia în artă; tradiţiile creştine ale poporului român; virtuţile morale şi spirituale ale Ortodoxiei; pedagogia creştină; comunicarea prin religie.
În ceea ce mă priveşte, aş fi onorat să iau parte - ca diplomat de carieră şi profesor de logică şi retorică - la asemenea dialoguri care ar continua, prin timp, spiritul unei valoroase iniţiative purtând simbolistica rugului biblic şi ar reprezenta, totodată, un omagiu pios adus celui care a fost marele Ierarh‑Martir Antim Ivireanul. Sunt convins că reluarea acestor întâlniri informale ar genera un larg interes din partea tinerilor deschişi astăzi către lumea informaţiei, fără restricţiile sau şabloanele ideologice de altădată.
În anul 2016, vom comemora trei veacuri de când Sfântul Ierarh‑Martir Antim Ivireanul a trecut la Domnul. Suntem pe deplin îndreptăţiţi să anticipăm ample manifestări evocative în întreaga ţară şi în străinătate, iniţiate sub auspiciile Bisericii Ortodoxe Române, cu aportul de primă referinţă al Patriarhului Daniel. Ne întemeiem aşteptările noastre pe excelenta marcare a Anului Brâncovenilor - 2014 printr‑un calendar de acţiuni foarte coerent şi diversificat, cu un impact deosebit asupra mentalului colectiv pe plan naţional şi internaţional.
Antim a avut parte de un sfârşit la fel de tragic precum protectorul său, Constantin Brâncoveanu, fiind răpus de sabia otomană. Trăindu‑şi ultimele clipe departe de cele două ţări care îi marcaseră puternic întreaga biografie, Georgia şi Ţara Românească, nu se ştie absolut nimic despre osemintele lui, aruncate de nemiloşii asasini anonimi într‑un râu de lângă actuala localitate turcă Edirne, în drumul către surghiunul la Mănăstirea Sfânta Ecaterina din Sinai.
Şi totuşi, putem afirma că ierarhul‑martir are un mormânt sui‑generis; este Mănăstirea Tuturor Sfinţilor din inima Bucureştilor, care adăposteşte sufletul lui înnobilat de credinţa în Dumnezeu. Acolo vorbesc fără încetare, printre candele şi lumânări veşnic aprinse, icoanele pictate de Antim, uşa masivă din lemn, sculptată prin dibăcia unui neîntrecut maestru, pisania încrustată în piatră, precum şi simbolul melcului având coarnele îndreptate cu smerenie către cerul speranţei. Este un îmormânt” impresionant pe care nici un cataclism natural sau politic nu a fost în stare să îl radă de pe faţa pământului.
Antim Ivireanul - un mare georgian între români şi un mare român între georgieni. Aceasta este, până la urmă, imaginea emblematică a unui sfânt având două inimi care băteau puternic ca două clopote în pieptul aceluiaşi credincios devotat întru Hristos.
