Arhiepiscopul Antim, „un lord aristocrat al spiritului“

Astăzi se împlinesc 104 ani de când, într-o familie de creştini din satul Bogzeşti (ţinutul Orhei - astăzi în Republica Moldova), vedea lumina zilei Alexandru Nica (Nicov), viitorul arhiepiscop Antim al Dunării de Jos.

Leagănul familial va fi locul în care tânărul Alexandru va gusta pentru prima oară din bogăţia şi frumuseţea tainelor ortodoxiei, tatăl său fiind diacon la biserica din satul natal şi la rândul său nepot de preot. Încă de mic îi va fi imprimată în suflet dragostea frăţească, mama sa, Anastasia, aducând pe lume 12 copii, doi dintre ei îmbrăţişând monahismul: Alexandru (sub numele de Antim) şi Pavel (sub numele de Neofit).

Ajungând la vârsta adolescenţei, Alexandru Nicov îşi îndreaptă paşii spre Seminarul Teologic din Chişinău, pe care îl absolvă în anul 1927, preşedintele comisiei de examinare şi cel care în acelaşi timp a semnat diploma lui de absolvent fiind nimeni altul decât părintele Gala Galaction (Grigorie Pişculescu), pe care ierarhul de mai târziu îl va evoca cu o deosebită admiraţie. Amintirile satului natal şi sentimentul de datorie faţă de locurile în care a pus temeliile vieţii duhovniceşti îl determină să prezinte ca teză de licenţă lucrarea: "Biserica din Bogzeşti".

Studii şi misiuni în slujba Bisericii

În anul 1932 absolvă şi Seminarul Pedagogic din Iaşi, pe care îl urmase în paralel, intrând astfel în atenţia mitropolitului Gurie Grosu al Basarabiei, care îl recomandă pentru o bursă în străinătate. Între anii 1932 şi 1936 studiază la centrele universitare din Strasbourg, Paris, Anglia şi Beirut, desăvârşindu-şi studiile academice cu susţinerea tezei de doctorat în teologie la data de 7 februarie 1940, la Facultatea de Teologie din Chişinău, teză care a avut tema: "Misionarismul creştin între mahomedani în Orientul Apropiat".

La data de 24 iunie 1935, în urma chemării sufleteşti sincere, este tuns în monahism la Mănăstirea Curchi, primind numele de Antim, slujba fiind săvârşită de însuşi mitropolitul Gurie al Basarabiei, părintele lui duhovnicesc. În acelaşi an, la praznicul Adormirii Maicii Domnului este hirotonit diacon, iar anul următor, la data de 11 aprilie, ieromonah. Ulterior, la 21 mai 1939 este hirotesit protosinghel, iar la 8 noiembrie, arhimandrit. După hirotonia întru ieromonah, îndeplineşte temporar următoarele funcţii: misionar eparhial la Chişinău (septembrie 1935 - octombrie 1936), prefect de studii la internatul Facultăţii de Teologie din Cernăuţi (octombrie 1936 - decembrie 1937) şi exarh al mănăstirilor din Eparhia Hotinului (decembrie 1937 - ianuarie 1940).

La data de 28 iunie 1940, ca urmare a protocolului secret al Pactului Ribbentrop-Molotov, Guvernul României este somat să evacueze armata şi administraţia românească din Basarabia, Ţinutul Herţei şi Bucovina de Nord.

Arhimandritul Antim se vede astfel nevoit să se refugieze ca mulţi alţi români în dreapta Prutului, alegând să vină în Bucureşti. Funcţionează ca preot la Catedrala patriarhală şi la Mănăstirea Antim, în perioada iulie-noiembrie 1940.

Pentru o perioadă de doi ani (între 15 septembrie 1941 - 15 august 1943), este detaşat în interes de serviciu la Misiunea Bisericii Ortodoxe Române din Transnistria, unde va sluji în calitate de vicar al celor doi conducători: Iuliu Scriban şi Visarion Puiu, ambii legaţi atât de strâns de Seminarul Teologic din Galaţi (primul în calitate de fost elev, iar cel de-al doilea în calitate de fost director), instituţie renăscută din propria cenuşă, aproape jumătate de secol mai târziu, cu purtarea de grijă a viitorului arhipăstor al Dunării de Jos, Antim.

Hirotonia întru arhiereu

Nu va apuca decât câteva zile să conducă el însuşi misiunea, pentru că la 7 ianuarie 1944 este obligat să se retragă din cauza înaintării armatei sovietice. Este ales episcop de Cetatea Albă - Ismail la 14 ianuarie 1944, iar la 23 ianuarie acelaşi an, este hirotonit arhiereu de către mitropolitul Irineu Mihălcescu al Moldovei şi Sucevei, arhiepiscopul Efrem Enăchescu al Chişinăului şi de către episcopul Policarp Moruşca al românilor din America.

Nu va păstori pentru prea mult timp eparhia pentru care a fost hirotonit, pentru că evenimentele din august 1944 îl vor obliga să se retragă din zona ocupată de administraţia rusă.

Rămânând fără eparhie, patriarhul Nicodim îl trimite la Galaţi pentru a-l ajuta pe episcopul Cosma Petrovici al Dunării de Jos, care era grav bolnav. Din decembrie 1945 şi până în septembrie 1947 îndeplineşte funcţia de director al Internatului Teologic din Bucureşti.

Revine la Galaţi, în septembrie 1947, ca urmare a deciziei autorităţilor comuniste, de scoatere din scaun a episcopului Cosma Petrovici, fiind numit episcop locotenent şi păstorind aici până în aprilie 1950.

De la 1 mai 1950 este numit, de către patriarhul Justinian Marina, episcop-vicar patriarhal, cu titlul de Târgovişteanul, fiindu-i acestuia sfetnic apropiat pentru mai bine de 23 de ani, alături de celălalt episcop-vicar patriarhal, Teoctist Botoşăneanul, viitorul patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, de care îl va lega o foarte strânsă prietenie.

Episcop titular al Eparhiei Dunării de Jos

Ca urmare a pensionării episcopului Chesarie Păunescu al Dunării de Jos, episcopul Antim este ales episcop titular al Eparhiei Dunării de Jos, fiind înscăunat de către patriarhul Justinian în catedrala din Galaţi, la data de 19 august 1973. După doar doi ani, la 16 octombrie 1975, Episcopia Dunării de Jos este ridicată la rand de arhiepiscopie, iar ierarhul ei, la demnitatea de arhiepiscop.

În anii de păstorire la Galaţi, arhiepiscopul Antim a avut o deosebit de bogată activitate, atât pe plan administrativ, cât şi pe plan spiritual, printre altele punând în valoare şi aducând la lumină complexul paleocreştin de la Niculiţel (locul unde au fost descoperite moaştele Sfinţilor Zotic, Atal, Camasie şi Filip).

Ultima parte a vieţii sale, deşi marcată de o suferinţă trupească, i-a fost mult mângâiată de către Înalt Preasfinţitul Părinte Casian, care l-a slujit ca arhiereu-vicar timp de 4 ani şi care i-a continuat cu mult zel opera în Via Domnului de la Dunărea de Jos.

Evocând viaţa sa, mitropolitul Antonie Plămădeală al Ardealului mărturisea: "Era un om de o deosebită fineţe sufletească, cu maniere de lord englez... Un om cu echilibru deosebit, nu-şi ieşea niciodată din fire, nu rostea niciodată un cuvânt lipsit de măsură. Era un aristocrat al spiritului, aristocraţie care vine dintr-o linişte interioară".

A trecut la Domnul în Ziua Învierii

Arhiepiscopul Antim şi-a început călătoria cea cerească pentru întâlnirea cu Cel căruia I-a slujit cu atât de multă credinţă chiar în Ziua de Înviere a anului 1994. Prezent la prohodirea sa, patriarhul Teoctist a evocat personalitatea fostului său coleg şi prieten apropiat: "Senină i-a fost fruntea toată viaţa, în ciuda multor frământări care au preocupat fiinţa ierarhului care peste două decenii a trebuit să împărtăşească, de departe, darurile fiilor săi duhovniceşti, înrobiţi de o stăpânire străină". Tot în ziua prohodirii sale, Preasfinţitul Părinte Casian, cel din urmă ucenic al arhiepiscopului Antim, spunea: "Înalt Preasfinţitul Antim intră în catedrală ca bob de grâu al speranţei noastre în învierea cea mare a neamului românesc, în acele laturi pe care ni le-a hărăzit Hristos la învierea neamurilor".

Trupul arhiepiscopului dr. Antim Nica a fost aşezat în pronaosul Catedralei arhiepiscopale din Galaţi, unde odihneşte şi astăzi, aşteptând Învierea cea de Apoi.