Orașul Vălenii de Munte are o istorie bogată, fiind unul dintre cele mai frumoase târguri ale vremii sale și reședința județului Saac, până la începutul secolului al XIX-lea. Statutul său a fost aproape de la început de târg și, ca un caz particular, el a rămas la nivelul unei localități urbane, până în zilele noastre. Notorietatea a cunoscut-o la începutul secolului al XX-lea, când savantul de renume mondial Nicolae Iorga și-a cumpărat o casă pentru a se stabili în mica urbe. Ținând cont că anul acesta a avut loc recensământul populației țării noastre, proces pentru unii anevoios, deși trăim într-o eră digitală, am considerat oportun să scoatem la lumină câteva aspecte statistice ale orașului, așa cum apăreau ele acum mai bine de 200 de ani.
Numele așezării a apărut pentru prima oară într-un document din secolul al XVI-lea, iar menționările sale ulterioare au fost numeroase datorită statutului său de vamă pentru orice transport de mărfuri din Țara Românească spre Transilvania. Târgul avea, în momentul catagrafierii (recensământ) de la 1831, aproximativ 300 de familii. Dintre acestea, un mic număr îl reprezentau boierii caftanlâi (privilegiați), iar patruzeci de capi de familie dețineau titulatura de oameni liberi, douăzeci și șapte fiind boieri de neam (boieri de rang secundar, înnobilați după venirea fanarioților), șase postelnicei și șapte mazili, care aveau anumite scutiri de taxe (Ion R. Dedu, Așezări prahovene. Repere istorice, Ploiești, Editura Ploiești-Mileniul III, 2007, p. 228).
În 1832 a fost realizată o nouă catagrafiere, în care Văleniul era împărțit pe trei sectoare (fiecare sector având o culoare), în total existând 441 de case, în care locuiau 433 de familii, însumând 1.829 de persoane. Doar 70 de familii aveau cetățenie străină, iar romii reprezentau numai 20 de persoane. Târgul avea o mănăstire, cinci biserici, patru mori de apă, șaisprezece fabrici și zece poverne. Numărul vitelor mari era de 1.081.
Următoarea catagrafiere a avut loc în 1838, în târgul Văleni existând două mahalale - Berceni și Costeni, 406 gospodării și 1.628 de locuitori, dintre care 87 erau moșnești, restul fiind ale clăcașilor. Cel mai mare proprietar funciar din zonă a fost mănăstirea. Dintre locuitori, cincizeci de capi de familie aveau și o meserie, deși aveau statutul de clăcași.
I-am redat mai jos, în tabelul următor, pe cei mai importanți cinci locuitori ai urbei Vălenilor, evidențiind atât vârsta la care apar în catagrafii, cât și averea deținută, precum și statutul social pe care l-au avut.
Femeile au fost și ele prezente în documente, precum Nastasia Macoveanca și Frusina Cereșanca, care erau fiice de caftanlâi, deținând câte o casă, slugi, precum și robi țigani.
În documente mai apar și descendenții lui Panca, sârb de origine, al cărui nume a fost modificat în Pănculescu, așa cum se obișnuia în secolul al XIX-lea. Maria Pănculescu și Ghioca Pănculescu erau proprietari de clăcași, mare parte a lor fiind pălmași.
Spre sfârșitul secolului al XIX-lea, Vălenii de Munte era format din cătunele Văleni (Târgul-Văleni), Turburea și Valea Gardului, având în total 3.000 de locuitori. În 1904, Vălenii de Munte a devenit reședință a plășii Drajna. În urma reformei administrative din 1968, orașul a fost centru administrativ al raionului Teleajen, iar în prezent este unul dintre orașele județului Prahova.
Conform recensământului efectuat în 2011, populația orașului Vălenii de Munte se ridică la 12.257 de locuitori.
Cele mai importante biserici din Vălenii de Munte au fost Biserica „Sfântul Filip”, care există și astăzi, Biserica „Sfântul Nicolae” din Tabaci, recent restaurată, și mănăstirea, pe amplasamentul căreia a fost reconstruită o biserică nouă cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”. Biserica Berceni, după ce s-a dărâmat, nu a mai fost refăcută, probabil din cauză că era mult prea aproape de mănăstire.
Biserica „Sfântul Filip”
Ctitorii Bisericii „Sfântul Filip” au fost Nica Filip și Soare Pițoi. Numele lui Filip este trecut și în pisania de pe Mănăstirea Suzana. Nica Filip era logofăt din Văleni, feciorul lui Soare polcovnicul. Logofătul a murit în anul 1831, la vârsta de 57 de ani, potrivit inscripției de pe piatra funerară aflată în curtea bisericii, Nicolae Iorga numindu-l „Logofătul mocan”.
Construcția bisericii este în stil țărănesc românesc, cu acoperișuri în două ape, cu o teslă sveltă la mijloc și cu streașinile mari. În partea de sus a zidului, în exterior, sub streașină, sunt mai multe medalioane rotunde cu pictura în frescă.
Pictura din interior este în stilul lui Tattarescu. Aceasta a fost extrem de afectată de cutremurul din 1977, din edificiu rămânând o grămadă de lemne și cărămidă. Mai târziu, biserica a fost refăcută cu ajutorul și prin efortul preotului paroh Nicoară Corneliu.
În curtea bisericii s-a aflat sediul protopopiatului și până în anul 1940 Muzeul de Artă religioasă, înființat de profesorul Iorga.
Biserica Tabaci
Această biserică de cartier este un lăcaș din vremea existenței breslelor, ea fiind biserica tăbăcarilor care s-au stabilit aici, mai aproape de apă, pentru prelucrarea pieilor.
Pereții au fost pictați de Gavriil Andronescu, data realizării frescelor fiind 1833. Ulterior, colectivul de pictori, în frunte cu maestrul Chiriac, care au restaurat parțial unele registre, în anul 2002, au dat peste o datare mai veche, anul 1804. Localnicii spun că mai întâi ar fi fost o bisericuță din acel an și apoi s-ar fi dispus construirea unui edificiu de cult pentru locuitorii cartierului Tabaci.
În exterior, Biserica Tabaci seamănă cu Biserica Filip. Acoperișul cu pante domoale se termină cu o streașină mare. O teslă se înalță deasupra pronaosului. Clopotnița este din piatră de râu și permite trecerea pe sub două arcuri de cărămidă.
Pictura a fost interpretată de Victor Brătulescu în Buletinul Comisiunii Monumentelor Istorice. Biserica are o pictură exterioară care o impune, printre altele. Scene cu Sfântul Gheorghe care se luptă cu balaurul, Sfântul Nicolae, mulți cai înaripați care predomină registrele exterioare.
De curând a fost refăcută anexa compusă din două camere cu prispă și pivniță. Aici, spun bătrânii, ar fi fost prima școală pentru copiii tăbăcarilor. Documente care să certifice acest lucru nu s-au găsit până în acest moment, dar, din informațiile de care dispunem, cea mai apropiată școală a fost la mănăstire (căreia îi vom face o prezentare separată). E puțin probabil ca autoritățile locale să fi suportat efortul de a susține două școli din bani publici, mai ales că la construirea localului din incinta mănăstirii au existat foarte multe tergiversări și probleme.
