Biserica „Buna Vestire”-Dobroteasa, un lăcaș istoric al Capitalei, la 130 de ani de la sfințire

Când ne gândim la valorile patrimoniului bucu­reș­tean, cu siguranță avem în vedere mai ales bisericile orașului, înspre 300 la număr. În bună parte, întâile informații despre București sunt legate tocmai de bisericile sale, monumente istorice și de arhitectură. În multe cazuri, după frământări de facere și refacere a localităților, res­pectiv a capitalei României, lăca­șurile vechi de cult au rămas unicele mărturii istorice din zona în care se găsesc în prezent. Prin firea sau structura conservatoare a Bisericii, în jurul lor gravitează trecutul, ele fiind depozitare ale istoriei locale a comunităților oblăduite de-a lungul vremurilor.

Dincolo de valoarea istorică civilă și de frumusețea arhitectonică, lă­ca­șurile de cult sunt zidiri consacra­te, sfințite de harul Duhului Sfânt prin ungerea cu Sfântul și Marele Mir primită din mâinile arhiereului, după cum se face și cu viitorii eno­ri­ași prin mâna preotului, la Botez. Apoi, la temelia tuturor prestolurilor din altare se află moaște de martiri - oameni, persoane excepțio­nale din Istoria creștină universală, care și-au dat viața pentru Hristos, Capul Bisericii. Actele martirice creștine au urmat Jertfei supreme a Mântuitorului pe Cruce, sângele mucenicesc având să însoțească toată Liturghia de peste veacuri, până în prezent, prin așe­za­rea de sfinte părticele de moaște în antimisele date de episcop tuturor bisericilor de parohie și mănăstire din juris­dic­ția sa canonică. Și, desi­gur, de la un loc la altul, dimensiunea sfințe­niei, a simțirii binelui, liniștii și bucuriei impregnate în spațiul respectiv mai este dată și de intensitatea rugăciunii, a faptei bune și a smereniei acelei comunități în ansamblu, din trecut și prezent.

S-a insistat pe cele două laturi, istorică și, mai ales, spirituală, pentru a sublinia că evenimentul sfin­țirii unei biserici nu este unul oarecare, ci are o însemnătate eclesială sporită.

În timp, Parohia Dobroteasa, astăzi la adresa bulevardul Mircea Vodă 35 A, din zona centrală a Capi­ta­lei, a avut mai multe lăcașuri și, posibil, la începuturi, să fi fost schit sau mănăstire. Conform atestărilor documentare, se știe de două bise­rici - penultima de la 1730 - care au precedat actuala biserică, construită între anii 1887-1893. Din punct de vedere administrativ-bisericesc, în secolul al XIX-lea, parohia făcea parte din Protoieria Plășii de Jos, împreună cu filia ei de până la 1935, Biserica „Apostol din Tabaci”, aflată tot pe malul stâng al Dâmboviței și pe același bulevard, la câteva zeci de numere distanță.

Piatra de temelie a Bisericii Dobroteasa a fost așezată la 7 iunie 1887. Preotul Pandele Spiridon Sachelarie, care în tinerețe fusese diacon la Biserica „Sfânta Vineri”-Herasca, împreună cu epitropii Șt. Gheor­ghiade și Al. Papadopol pregă­tiseră îndelung complexul șantier al noii biserici parohiale. Maniera de lucru, după cum stă martoră clădirea bisericii, a fost una riguroasă, profesionistă, apelându-se la elite din domeniu. Numele meșterilor im­pli­­cați, autentici creatori de patrimo­niu, nu sunt consemnate. Au înălțat biserica sub conducerea lui Paul Petricu, fost arhitect-șef al Capitalei. Plan, simetrie, proporționalitate, luminozitate, toate sunt admirabile, alături de perfecțiunea execuției arcadelor, capitelurilor, muchiilor, col­țurilor și a ornamenticii interioare și exterioare. Privești fascinat de talentul și răbdarea meșterului de altădată și te gândești cât de posibil mai este de realizat așa ceva în aridul prezent care, în mare măsură, a renunțat la detalii în arhitectură.

Este limpede, în cazul Bisericii Dobroteasa s-a mers pe o linie de eleganță, fără economii estetice, de la temelii până la crucea din culmea turlei Pantocrator. Pictura a fost realizată de Gheorghe Ioanide, ucenic preferat al marelui Tattarescu. Icoanele vechi de închinare au fost preluate din lăcașul anterior și înca­drate armonios în tâmplăria de ste­jar sculptat, în perfect ton cu jilțurile arhieresc și regal, și cu scaunele stra­nelor care poartă și numele donatorilor. Un detaliu interesant este că acestea, printr-un ornament - o co­roniță aplicată central pe fiecare strană - se „înrudesc” cu jilțul regal ce are în vârf aceeași coroană regală la dimensiuni reale. Cu câteva ex­cep­ții, aceste ornamente posibil să fi fost îndepărtate în anii regimului trecut, odată cu portretul regelui Carol I, care se pare că a existat în chenarul circular gol, încă păstrat în stânga intrării.

În aceeași notă stilată, cu aceeași grijă atentă în care a fost zidită și împodobită biserica, a fost organizată și sfințirea. Slujba de târnosire a avut loc duminică, 10 octombrie 1893, fiind săvârșită de Mitropolitul Primat Ghenadie Petrescu (1836- 1918). Au fost păstrate hramul istoric, „Buna Vestire”, cel al „Sfintei Cuvioase Parascheva”, de la a doua biserică, adăugându-se un al treilea, „Sfânta Muceniță Filofteia”, ales de ierarhul care păstorise mai mulți ani la Curtea de Argeș. O candelă istorică, din argint, având șapte brațe, poartă icoanele hramurilor gravate în partea superioară a segmentului principal - totodată unind simbolic cele trei lăcașuri ale parohiei -, iar mitropolitul are un reușit portret pictat pe foaie metalică și aplicat pe același perete vestic al pronaosului, în linie cu fostul medalion al suveranului.

Data sărbătorii este confirmată atât de o invitație originală la evenimentul sfințirii, păstrată în arhiva parohială, cât și de două inscripții de donație, una încrustată în lemnul splendidului tron arhieresc, iar cealaltă într-o etichetă de marmură aplicată pe tâmplăria de stejar a celei mai vechi icoane cu îmbrăcăminte de argint aflată în patrimoniul Bisericii Dobroteasa - cea a Bunei Vestiri (1838), din partea dreaptă a naosului.

Dintru început interiorul a avut prevăzut și un osuar sub cancelaria din pronaos. Aici, la osemintele ctitorilor deja existente au fost adăugate multe altele descoperite cu ocazia lucrărilor de subzidire a bisericii, începute după anul 2005. Posibil să fie vorba de morminte ale preoților de la lăcașele anterioare, ori chiar să fi existat și aici, ca în cazul multor biserici vechi din zona centrală a orașului, un mic cimitir parohial care deservea vechea mahala Dobroteasa din Deal, până spre jumătatea secolului al XIX-lea. O cruce de mormânt găsită tot în timpul șantierului păstrează inscripția „Maria 1829”.

Avansând în timp, pe lângă faptul că biserica a fost avariată de cutremurul din 1977, în perioada 1983- 1990 s-a aflat într-o stare de semi-părăsire, fiind vizată pentru demolare, în rând cu toate casele enoriașilor. În acest context parohia a fost deposedată de toate imobilele din jur, dobândite de-a lungul timpului.

Trecând numai sumar prin istoria Bisericii Dobroteasa aniversată în toamna aceasta, trebuie spus că, începând din primăvara anului 1990, moștenirea înaintașilor a fost repusă în valoare cu mari eforturi desfă­șu­rate pe întreg parohiatul preotului Gheorghe Sima (1990-2020). Efectiv, s-a impus rectitorirea lăcașului monumental și a comunității parohiale deopotrivă. Dacă cei dintâi au fost rânduiți de Sus să dea o splendoare aparte zidirii și împodobirii acestei bi­serici bucureștene, părintele Gheor­­ghe s-a distins prin perseve­ren­ța ex­traordinară de a păstra și reface temeinic tot ce i s-a încredin­țat, nu ca de la oameni, ci ca de la Dum­ne­zeu, primind putere din puterea mar­tirilor de la temelia Bisericii.

La mulți ani, comunității parohiale Dobroteasa de astăzi și Domnul să-i fericească pe înaintașii care au iubit podoaba casei Sale!