Capodoperă a muzicii bizantine din Transilvania

Domnia lui Constantin Brâncoveanu a constituit  o perioadă de înflorire a culturii în sensul cel mai deplin al cuvântului.  Secolul al VIII-lea, supranumit şi „secolul  de lumină“, se impune  şi în spaţiul transilvănean, atât prin editarea şi traducerea de cărţi folositoare, cât şi  ca o rază de lumină îndreptată în direcţia conştiinţei de neam,  de credinţă şi de limbă.

Între autori şi cărturari se remarcă în mod deosebit Ioan Radu Duma Braşoveanu, aparţinând familiei Dumeştilor. Fiind ucenic al protopsaltului Şărban Peveţul, cântăreţ la Biserica Domnească din Bucureşti şi dascăl de muzică psaltică în vremea mitropolitului Neofit Cretanul (1738-1754), acesta a întocmit una dintre cele mai importante lucrări de tradiţie bizantină, intitulată „Psaltichia rumănească“, datată la 1 august 1751. Manuscrisul se păstrează la Biblioteca Academiei Române sub cota nr. 4305.

Sprijinul lui Constantin Brâncoveanu

Cu sprijinul voievodului Constantin Brâncoveanu, acest transilvănean va merge în Ţara Românească pentru a studia muzica de tradiţie bizantină.

Mărturiile importante şi însemnările documentare ale unor distinşi muzicologi ca Sebastian Barbu-Bucur, Vasile Vasile, Constantin Catrina ş.a. atestă faptul că Ioan Radu Duma a posedat o cultură teologică muzicală temeinică, fapt care a pus în lumină acest monument de cultură muzicală.

Psaltichia lui Ioan Radu Duma este o lucrare amplă, ce însumează 678 de pagini, foarte frumos caligrafiată. Numele autorilor, mărturiile, ftoralele şi semnele hironomice sunt scrise, în mare parte, cu cerneală roşie.

Manuscrisul are ca model pe cel al predecesorului său, pe Filothei sin Agăi Jipei, cel care a publicat în anul 1713 prima Psaltichie în limba română la data de 24 decembrie, fiind dedicată lui Constantin Brâncoveanu.

Aşadar, manuscrisul începe cu o predoslovie în care sunt exprimate câteva din ideile diaconului Coresi şi dintre cele ale ierarhilor români, aducând un omagiu limbii româneşti: „să (se) ştie că fiecare om limba lui întru carea s-au născut i să parea a fi cea mai frumoasă şi mai lesne decât toate limbile...“.

Toate aceste cântări au fost „aşezate cu meşteşugul psaltichiei pe glasurile greceşti (...) la anii de la facerea lumii 7259, iar de la Hristos 1751“.

O muzică bisericească românită

Din punct de vedere al conţinutului, întâlnim aici aceiaşi melurgi şi imnografi menţionaţi de Filothei: Andrei Piru, Andrei Ierusalimitul, Andrei Criteanul, Anatolie, Cosma Monahul, Neon Patron, Balasie ş.a.

O atentă lectură asupra manuscrisului ne demonstrează că Ioan Radu Duma preda elevilor săi o muzică bisericească românită, o muzică evocată de credincioşi, precum şi de slujitorii Bisericii Ortodoxe din Transilvania.

Aşadar, manuscrisul cuprinde Propedia (fol. 4r-7r); Anastasima (fol. 9r-56r); Antologhionul (fol. 57r-170r), Penticostarul (fol. 170r-196r), Triodul (fol. 197r-226v); Catavasierul (fol. 272r-339v) şi Liturghierul (fol. 311r-339v).

Toate aceste cântări cuprinse în Psaltichie oglindesc o limbă îngrijită şi expresivă, care a avut ca scop întărirea conştiinţei de neam. Un loc aparte îl ocupă heruvicele, preluate de la Filothei sin Agăi Jipei, respectând cursul melodiei, al formulelor ritmice ca expresie a artei muzicale.

Şcoala din Şcheii  Braşovului

Prin opera sa, Ioan Radu Duma a militat cu toată convingerea şi dăruirea pentru introducerea cântărilor „adaptate“ limbii române. Astfel, secolul VIII s-a remarcat prin susţinerea acestui proces de românire a cântărilor bisericeşti.

El se înscrie, conform celor spuse de Sebastian Barbu-Bucur, „între precursorii de seamă ai culturii noastre“.

În concluzie, referitor la muzica bizantină din România,, putem întări afirmaţia cercetătorului Constantin Catrina care subliniază faptul că, pe lângă Şcoala de la Putna din 1493, a existat o alta şcoala importantă, şi anume cea din Şcheii Braşovului, atestată încă din 1495.