Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Documentar Cel mai mare tipograf din vechea cultură românească

Cel mai mare tipograf din vechea cultură românească

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Documentar
Data: 26 Septembrie 2010

În istoria Bisericii româneşti, ierarhii vrednici, învăţaţi, râvnitori, ctitori de limbă au rămas adânc imprimaţi în conştiinţa neamului, dar mulţimea de daruri a lui Antim n-au avut-o încă. El s-a dăruit pre sine cu totul şi cu toate ale sale neamului românesc. Acest devotament benevol şi prisositor dă o valoare deosebită, excepţională figurii şi faptelor georgianului românizat, care a păstorit pe scaunul Ţării Româneşti.

La 16 martie 1705 este ales episcop de Râmnic, iar instalarea sa la Râmnic ca arhiereu avea menirea de a continua tipărirea de carte românească, dar sprijinirea românilor din Transilvania, agresaţi de prozelitismul catolic şi protestant. Noul arhiereu, prin aducerea tipografiei proprii de la Snagov, îşi propunea continuarea tipăririi de carte românească …fiindcă n-am altă putere spre ajutorul aproapelui decât ocupaţiunea tipografiei…, după cum afirma în prefaţa Eortologhionului lui Sevastos Kimenitul, publicat la Snagov în 1701.

Bun chivernisitor al Episcopiei Râmnicului

Organizator şi om de carte, va tipări în mai puţin de trei ani nouă cărţi, începând acum seria unor tipărituri româneşti menite să ducă la triumful deplin al limbii naţionale în Biserică.

Tipărirea cărţilor în limba română sau a indicaţiilor tipiconale a celor cu text slavon este considerată de Gabriel Ştrempel "un adevărat manifest îndreptat împotriva ideii limbilor sacre, care a ţinut neamul nostru în ignoranţă spirituală sute de ani, şi primul atac al lui Antim îndreptat contra străinilor ce doreau grecizarea formelor noastre liturgice".

Retras din viaţa capitalei, Antim va descoperi la Râmnic setea spirituală a românilor şi neajunsurile vieţii materiale, lucruri care îl vor apropia de români, până la identificarea cu aceştia. Acum se realizează într-un fel sau altul împământenirea sa.

Ctitorind acest centru tipografic, Antim Ivireanul, prin conţinutul şi calitatea lucrărilor, va ridica dintru început nivelul acestui centru, pe care urmaşii săi îi vor confirma statutul de capitală a tipografilor.

Printre preocupările de seamă ale Sfântului Antim s-au regăsit şi restaurarea şi înfrumuseţarea sfintelor locaşuri din Eparhia Râmnicului Noului Severin. Câteva lăcaşuri monahale (Govora, Strehaia, Fedeleşoiu) îi vor transpune în frescă un chip pe cât de spiritualizat, pe atât de înăsprit de focul lăuntric al luptelor vieţii sale dedicate ortodoxiei şi neamului nostru. Din puţina informaţie documentară - scria pr. Niculae Şerbănescu - se poate constata că părintele episcop Antim a chivernisit bine şi avutul eparhial, ieşind de acolo, cum însuşi spune "cu cinste" şi în aşa fel încât "nici seama mi-au luat-o nimeni, nici datorie am lăsat, că aşa mi-au slujit vremea". În scurta vreme cât a condus Eparhia Râmnicului, Antim a sporit şi nu a micşorat zestrea instituţiei ce o păstorea…

"Întemeietorul limbii literare şi liturgice româneşti"

Sfântul Antim, în cursul unui sfert de veac (1691-1716), a tipărit sau a supravegheat tipărirea a 63 de cărţi, din care 39 au fost lucrate de el însuşi. După limba în care au apărut, 30 erau în greacă, 22 în română, una în slavonă, 6 slavo-române, 2 greco-arabe, una greco-română şi una greco-slavo-română. Astfel, Sfântul Antim este considerat alături de Coresi drept cel mai mare tipograf din vechea cultură românească, devenind prin aceasta "întemeietorul limbii literare şi liturgice româneşti".

În perioada septembrie-octombrie 1716, Sfântul Antim Ivireanul este scos din scaunul de mitropolit printr-o dispoziţie patriarhală de la Constantinopol, arestat, închis şi supus tuturor umilinţelor la ordinul lui Nicolae Mavrocordat, condamnat la închisoare pe viaţă la Mănăstirea "Sfânta Ecaterina" de la Muntele Sinai, dar omorât de ostaşii turci care îl conduceau spre locul de exil, şi trupul lui aruncat în râul Tungia, un afluent al Mariţei, lângă Adrianopol.

La şedinţele Sfântului Sinod pentru comemorarea a 200 de ani de la moartea Sfântului Antim Ivireanul (23-25 mai 1916) s-a propus canonizarea mitropolitului. Peste 50 de ani, Patriarhia Ecumenică ridică caterisirea ce fusese aruncată în mod nedrept şi brutal asupra Sfântului Antim, pentru ca, la data de 27 septembrie 1992, Sfântul Sinod să împlinească ultimul act de dreptate: mitropolitul Antim Ivireanul este trecut în rândul sfinţilor (dată la care este şi prăznuit).

Ierarhul ctitor al Râmnicului

Manifestările religioase instituite în cinstea Sfântului Antim l-au apropiat şi mai mult de Râmnic şi de râmniceni, astfel încât în anul 1999 era alcătuit un memoriu pentru alegerea Sfântului Antim Ivireanul ca ocrotitor spiritual al municipiului Râmnicu-Vâlcea, memoriu ce a fost publicat în "Curierul de Vâlcea" din 5-6 iunie 1999:

Sfântul Antim Ivireanul, în scurtă păstorie memorabilă ca episcop al Râmnicului, a adăugat la prestigiul localităţii noastre, în calitate de "oraş domnesc" şi scaun episcopal, o dimensiune culturală cu largi şi durabile rezonanţe în istoria, cultura şi spiritualitatea românească. Înfiinţând tipografie episcopală în Râmnic, el a făcut - după gândul domnitorului Constantin Brâncoveanu şi al său însuşi - începutul acelei excepţionale opere de sprijinire morală, prin cartea ortodoxă, a românilor din Transilvania şi de aiurea, ameninţaţi, sub stăpânire străină, cu pierderea identităţii etnice şi religioase, începutul acelei opere cultural-educaţionale a cărturarilor râmniceni pentru întreţinerea şi promovarea sentimentului unităţii naţionale prin limbă şi religie, prin cuget şi simţire. Prin sensul iniţiativei sale, ca şi prin operele de valoare tipărite aici, Sfântul Antim Ivireanul este ctitor al Râmnicului, în calitatea lui de "capitală a tipografilor" în secolul al XVIII-lea (N. Iorga) şi ctitor a ceea ce s-a numit mai apoi, cu îndreptăţire şi în paralel cu Şcoala Ardeleană, "şcoala râmniceană" (Al. Duţu), ilustru susţinută de urmaşii săi Damaschin, Climent, Chesarie, Filaret.

Importanţa pentru râmniceni a celor trei ani de păstorie a Sfântului Antim Ivireanul este dintre cele mai binecuvântate, căci, în trecerea sa printre noi, cel ce avea să aibă destinul unui sfânt şi martir a sfinţit locul, timpul şi calea Râmnicului în istoria culturală şi spirituală naţională şi în cea sud-est europeană. Sfântul Antim Ivireanul rămâne deschizătorul de drum al veacului de aur al culturii vâlcene, iar pentru noi, un model de viaţă duhovnicească, de slujire şi mai ales de echilibru.

(Pr. Constantin Cîrstea şi pr. Constantin Olariu)

 

 

 

Citeşte mai multe despre:   Gabriel Strempel  -   Sfantul Antim Ivireanul