Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă Documentar Consistoriul duhovnicesc de la Ismail

Consistoriul duhovnicesc de la Ismail

Galerie foto (4) Galerie foto (4) Documentar
Un articol de: Diac. Gabriel Mădălin Vasile - 07 Apr, 2021

Sfârşitul războiului Crimeei, dus între imperiile Țarist şi Otoman (1853-1856), a avut ca urmare încheierea Tratatului de pace de la Paris din martie 1856, prin care s-a hotărât ca trei judeţe din sudul Basarabiei - Cahul, Bolgrad şi Ismail, să fie retrocedate Principatului Moldovei. După acest eveniment, viaţa bisericească de aici a fost reorganizată din încredinţarea Mitropolitului Sofronie Miclescu al Moldovei (1851-1860). Pentru administrarea nemijlocită a Bisericii din cele trei județe basarabene s-a înființat, la 26 martie 1857, un Consistoriu cu reședința la Ismail, la conducerea căruia a fost pus arhimandritul Teoctist Scriban, nepot al vrednicilor arhierei Filaret și Neofit Scriban, absolvent al Academiei Teologice din Kiev și fost profesor al seminariilor din București și Iași.

Scopul autorității consistoriale a fost de a organiza Biserica din sudul Basarabiei şi de a lua decizii administrative, social-filantropice, culturale etc. în numele Mitropolitului Moldovei în această regiune. Consistoriul veghea asupra stării morale și materiale a tuturor centrelor bisericești din jurisdicția sa şi a disciplinei clericilor. Totodată, distribuia scriptele necesare preo­ților, se îngrijea de administrarea corectă a bunurilor bisericești și făcea rapoarte anuale asupra situației financiare a fiecărei biserici. Purtarea de grijă față de clerici și de Biserică, precum și toată activitatea administrativă bisericească din ținuturile basarabene, era exercitată prin intermediul Consistoriului, al structurilor sale ierarhice: protopopii, parohii, blagoginii și starostii.

Protopopii erau aleși dintre preo­ții care demonstrau meritele cele mai mari. Consistoriul făcea o recomandare către Mitropolitul Moldovei, care îi confirma. Responsa­bilitățile protopopilor erau atât față de cler, cât și față de credincioși şi cuprindeau: supravegherea conduitei preoților, păstrarea moralității și dreptei credințe în popor, respectarea rânduielii actelor liturgice, conservarea și respectarea patrimoniului bisericesc, controlarea registrelor parohiale, păstrarea evi­denței clerului din fiecare protopopiat și rezolvarea problemelor de ordin administrativ și canonic ce apăreau în diverse parohii.

Sub conducerea consistorială, în județele Cahul, Ismail și Bolgrad s-au creat trei protopopiate, fiecare având un protopop care era ajutat de blagocini. Protopopiatele de Cahul și Ismail aveau fiecare câte doi blagocini, iar cel de Bolgrad, trei. Fiecare comună forma o parohie, păstorită de un preot paroh, care era recomandat de Consistoriu Mitropoliei Moldovei şi confirmat de aceasta. Preotul era ajutat în admi­nistrația parohiei de către un credincios din sat, ales de comunitate şi numit staroste. El avea sub supraveghere registrele de venituri și cheltuieli ale Bisericii, iar în timpul Sfintei Liturghii, aduna banii aduși de credincioși ca ofrandă pentru Biserică, vindea lumânări, primea prinoasele, avea grijă de cură­țenia în lăcaș și încasa veniturile. Tot el făcea, anual, raportul financiar al parohiei, care era verificat şi semnat de preotul paroh și de ceilalți clerici slujitori, pentru ca apoi să fie înaintat protopopului spre a ajunge la Consistoriu.

Unul din cele mai importante obiective ale Consistoriului a fost ajutorarea copiilor orfani și a persoanelor aflate în nevoi. Exista un fond, numit Fondul milei sau Fondul orfanicesc, care provenea din dările binevoitoare ale credincioșilor de la toate bisericile, din venitul lumânărilor, al cimitirelor, la care se adăugau veniturile provenite de la personalul bisericesc.

Situația religioasă din sudul Basarabiei

Componenţa confesională a popu­laţiei a fost modificată în spațiul pruto-nistrean, odată cu anexarea teritoriului Imperiului Țarist, la începutul secolului al 19-lea, ca rezultat al politicilor de colonizare a zonei de către Administraţia rusească, dar și al atitudinii manifestate de aceeași autoritate față de o confesiune sau alta. În zonă au rămas și popoare din componența Imperiului Otoman, care trebuiau să se alinieze la noile reforme statale. O astfel de comunitate se afla în târgul din Ismail, iar din ea făcea parte turcul Mehmet Mustafa, convertit la ortodoxie și botezat de arhimandritul Teoctist în 4 mai 1860. Mehmet a înaintat mai întâi o cerere către Consistoriu prin care făcea o mărturisire de credință, semnată de acesta la 6 iulie 1860, şi în care povesteşte parcursul vieții sale și motivația pentru a se boteza. El relata că s-a născut în Crimeea și a crescut în Islam, dar a văzut adevărul creștinismului și dorește din inimă să se convertească și să primească sfântul creștinism și duhul lui Hristos. Motivele pentru care dorește această schimbare sunt credința adevărată și salvarea sufletului. El cere de la Consistoriu să fie catehizat și botezat, prezentându-și actele de identitate și declarând că nu a fost niciodată căsătorit, nu a ajuns în fața instan­țelor de judecată pentru vreun delict și dorește să-și trăiască viața creș­tină în Ismail sau în Principatul Moldovei. Această mărturisire de credință este ca un rezumat al misiunii Consistoriului în sudul Basarabiei, deoarece cuprinde atât misiunea duhovnicească a acestuia, cât și o tendință a populației eterogene de a se apropia de Principatele Române.

Consemnările Episcopului Filaret Scriban despre sudul Basarabiei descriu o parte a populației din această regiune ca fiind îndepărtată de la practicile Bisericii Ortodoxe, cauza fiind slăbirea catehizării unei părți de populație venite din Rusia, atrasă de practici superstițioase. Una din primele mișcări sectare cu care atât Mitropolia Moldovei, cât și autoritățile de stat aveau să se confrunte este cea a molocanilor, nume provenit de la obiceiul de a bea lapte în post. Secta molocanilor nu recunoștea autoritatea statului, ierarhia bisericească, iar comportamentul lor antisocial a făcut să nu fie tolerată. Reclamațiile credin­cioșilor ortodocși privind această grupare l-au determinat pe Mitropolitul Moldovei să intervină la Guvernul României pentru a rezolva problema acestei secte.

Situația bisericească din Cahul era, de asemenea, cu probleme. Satul era pustiit de moldovenii care păstrau dreapta credință şi care se mutau în Principatele Române. Satul a fost ocupat de lipoveni, astfel că Biserica din Cahul devenise lipovenească. Situația era aceeași la Chilia și Vâlcov. Pentru a nu impacta prea puternic viața locuitorilor din sudul Basarabiei, Guvernul Moldovei hotărăște ca, până în anul 1859, regulile de guvernare din această zonă să rămână aceleași de sub dominarea Rusiei, atât politic, cât și bisericesc.

Învățământul românesc din sudul Basarabiei

Cel mai vechi act al Consistoriului poartă semnătura Mitropolitului Sofronie Miclescu şi este un decret metropolitan, nr. 720 din 1 mai 1857, prin care se hotărăște, pe lângă reorganizarea Consistoriului, organizarea întregului sistem națio­nal de învățământ, în primii ani de cârmuire românească în sudul Basarabiei. Astfel, la Ismail se înfiin­țează o mică școală bisericească cu predare în limbile română și rusă, scopul înființării acesteia fiind regăsit în raportul arhim. Teoctist Scriban, nr. 37/1863, către Ministerul Cultelor și al Instrucțiunii Publice: starea înapoiată a clerului basarabean de atunci, față cu clerul din Moldova, și spre a se opri stăruințele dascălilor netrecuți prin seminar de a păși la treptele preo­țești.

La Cahul a funcționat, pe lângă școlile primare, și o școală catehetică, condusă de profesorul Dimitrie Teodorescu. Începând cu anul 1857, în Basarabia au existat doar două niveluri de învățământ: primar și secundar. În acest context, o foarte mare importanță o aveau clericii români ortodocși, care ocupau posturile de învățători. Prin strădania Consistoriului, în fiecare comună din sudul Basarabiei a funcționat câte o școală de băieți și una de fete. De un statut deosebit s-a bucurat Școala Centrală din Bolgrad, cu predare în limba bulgară, care beneficia de folosirea unor moșii și bălți ale statului, dar și de o autonomie juridică și financiară.

Între anii 1857 şi 1864, Consistoriul duhovnicesc de la Ismail, prin arhim. Teoctist Scriban, a reușit să organizeze viața bisericească din sudul Basarabiei sub toate aspectele ei majore: s-a adăugat limba română în învățământ, s-a organizat un fond central de ajutorare a culturii și nevoiașilor, păstrându-se învățătura ortodoxă în fața pericolelor comunităților sectare ce au venit din Rusia. Rolul admi­nistra­ției consistoriale din Ismail a fost acela de a îndruma bisericile și școlile din acest nou teritoriu realipit Principatului Moldovei către aspirații creștine și naționale.

Alexandru Ioan Cuza, domnitorul Principatelor Române, sfătuit de Mihail Kogălniceanu, cel care cu­noștea însemnătatea morală și culturală a existenței unei episcopii în mijlocul unei comunități multietnice, înființează, la 17 noiembrie 1864, Episcopia Dunării de Jos, cu sediul la Ismail și cu jurisdicție asupra județelor Ismail, Bolgrad și Domenii, Covurlui și Brăila. În fruntea acestei eparhii a fost ales ilustrul ierarh Melchisedec Ștefănescu. Scopul înființării Episcopiei Dunării de Jos a constat în nutrirea și dezvoltarea sentimentului religios ortodox în popor și identificarea cu idealul românismului a elementelor eterogene din sudul Basarabiei.