Constantin Tănase, un actor care a adus pe scenă cotidianul românesc

De-a lungul timpului, odată cu pătrunderea în cotidianul românesc a teatrului cu variile sale forme, generațiile trăitoare pe aceste meleaguri au crescut cu imaginea unor mari actori ai vremii lor, oameni aparte care i-au făcut să râdă, să plângă și care le-au vorbit altfel despre realitate prin intermediul artei și talentului lor. Un astfel de actor a fost și Constantin Tănase, născut în ziua de 5 iulie 1880.

O privire asupra biografiei acestuia ne arată că s-a născut în Vaslui, într-o familie modestă. Precum toți tinerii din România Vechiului Regat, a urmat școala gimnazială din localitate, unde nu s-a remarcat în mod special. Pentru că avea un nas mare, copiii îl porecliseră „Năsăilă”. În perioada adolescenței a luat contact cu lumea teatrului, asistând la o serie de reprezentații la grădinile de vară care erau foarte populare în lumea românească a acelui timp. Atras de mirajul scenei, alături de câțiva prieteni a creat o trupă de teatru, ținând reprezentații improvizate în diverse locuri. Curând avea bucuria de a trăi debutul pe scenă în cadrul unei trupe de limbă idiș, condusă de Mordechai Segalescu. El avea de recitat câteva cuvinte, despre care a spus mai târziu că niciodată nu a știut ce însemnau, dat fiind că erau în idiș. Însă important este faptul că atracția spre teatru devenise irezistibilă.

Ca mai toți tinerii de vârsta și condiția sa socială, a încercat să intre la liceul militar din Iași, dar din motive medicale a fost respins. Apoi a încercat să urmeze cursurile liceale la Brăila, dar condiția materială modestă nu i-a permis acest lucru. Însă cu ajutorul unui prieten avea să devină învățător la numai 18 ani într-un sat din județul Vaslui. Nu stă prea multă vreme în acest loc și pleacă la București, unde avea să își îndeplinească serviciul militar. După terminarea serviciului militar se înscrie la cursurile Conservatorului de Artă Dramatică și este admis în urma unui examen susținut în fața unei comisii formate din personalități ale lumii teatrului precum Constantin Nottara şi Aristizza Romanescu.

Îl găsim în 1905 proaspăt absolvent al Conservatorului și cap al unei familii pe care și-a întemeiat-o prin căsătoria cu Iosefina Raitman. Începând din anul 1906, îl aflăm pe Constantin Tănase în postura de actor, însă rolurile pe care le primește sunt de mâna a doua. Totuşi, pentru el era un vis împlinit, deoarece învățase tainele profesiei pe care o îndrăgise din adolescență, iar mai departe talentul avea să-și spună cuvântul și în timp să-l transforme într-unul dintre cei mai mari actori ai scenei teatrale românești din prima jumătate a secolului al 20-lea.

„Un mit al comicului românesc”

În vremea Primului Război Mondial este mobilizat în armata română, iar în timpul liber se remarcă prin glumele și micile reprezentații pe care le oferă soldaților spre a-i înveseli și a le întări moralul. Participă alături de George Enescu la diverse spectacole ținute pentru soldați, pentru răniți, pentru civili, pentru a-i îmbărbăta pe cei care treceau prin grele încercări în acei ani. După terminarea războiului, în vara anului 1919 a înființat trupa de teatru de revistă „Cărăbuș”, iar sediul acesteia l-a stabilit în capitala României Mari. Curând, pentru bucu­reșteni spectacolele trupei lui Tănase au devenit un punct de atrac­ție. Era momentul în care faima sa începea să sporească. Într-un articol apărut în 1945 în „Revista Funda­țiilor Regale”, avem poate cea mai reușită descriere a artei acto­ricești care l-a făcut pe Constantin Tănase să rămână nemuritor peste timp: „Un mit al comicului românesc. Un personagiu de basm burlesc, de pantomimă hilară. Simpla lui apariţie făcea să explodeze sala de râs. Era suficient ca Tănase să mimeze pe cineva, să se travestească în figura cuiva, ca să constitue un pamflet social, o satiră pe cât de suculentă ca humor, pe atât de usturătoare. Tănase a continuat, pe răspunderea sa, şi a dus-o la capăt cu toată onorabilitatea, fresca mocofanilor pe care pana de meşter a lui Caragiale i-a săpat pentru vecinicie în literatura noastră dramatică. Avea un profund simţ al humorului şi al caricaturii. Ştia să caracterizeze personagiile pe care le interpreta, bine înţeles, în burlesc, dar, din cauza aceasta, cu atât mai stringent. Cuprindea, în comicul său, nu râsul rafinat, glacial şi distant, ci acel robust, spontan, realizat dintr’o grimasă, dintr’o frază pocită dinadins. Ceva din acea plămadă rabelaisiană, a bunei dispoziţii pantagruelice, a humorului constructiv, regenerator”. Și așa și era.

Iată spre exemplu cunoscutele și parcă mereu actualele versuri ale unui cuplet pe care publicul primei jumătăți a veacului al 20-lea a avut ocazia să-l asculte în interpretarea marelui actor:

Ne-am trezit din hibernare

Şi-am strigat cât am putut:

Sus Cutare! Jos Cutare!

Şi cu asta ce-am făcut?

Am dorit, cu mic, cu mare,

Şi-am luptat, cum am ştiut,

S-avem nouă guvernare,

Şi cu asta ce-am făcut?

Ca mai bine să ne fie,

Ne-a crescut salariul brut,

Dar trăim în sărăcie,

Şi cu asta ce-am făcut?

Ia corupţia amploare,

Cum nicicând nu s-a văzut,

Scoatem totul la vânzare,

Şi cu asta ce-am făcut?

Pentru-a câştiga o pâine,

Mulţi o iau de la-nceput,

Rătăcesc prin ţări străine,

Şi cu asta ce-am făcut?

Traversăm ani grei cu crize,

Leul iar a decăzut,

Cresc întruna taxe-accize,

Și cu asta ce-am făcut?

Totul este ca-nainte,

De belele n-am trecut,

Se trag sforile, se minte,

Şi cu asta ce-am făcut?

Pe măsură ce anii au trecut, Constantin Tănase a devenit cel mai mare în branșa sa, însă, deși era faimos, deși grijile materiale îl ocoleau, nu a uitat locul de unde provenea și a avut grijă să doneze bani pentru o serie de așezăminte sociale și culturale în județul Vaslui, el sprijinind ridicarea unei biserici și a unor școli aici.

În vremea celui de-al Doilea Război Mondial îl găsim pe Constantin Tănase animând și înveselind sol­dații români aflați pe front. Odată cu ocuparea României de către armata roșie și cu începerea procesului de comunizare a țării, vocea lui Constantin Tănase devine una tot mai puternică, el denunțând comunismul și mai ales rapacitatea solda­ților sovietici, iar versurile „Davai cias/ davai moșie,/ harașo tovărășie” au rămas celebre și azi. În mod natural, atitudinea sa i-a adus o serie de probleme cu autoritățile.

„Omul de teatru era dublat de omul cu inimă, omul de bine”

Pe neașteptate, Constantin Tănase s-a stins din viață în ziua de 29 august 1945. Iată ce scria despre acest trist eveniment ziarul „Universul” din 31 august 1945: „A încetat din viaţă unul din cei mai populari şi mai cunoscuţi artişti de comedie, Constantin Tănase. Născut la Vaslui la 1880, Tănase a absolvit gimnaziul de acolo şi a fost numit învăţător în comuna Hârşoveni, unde a funcţionat până ce a fost chemat să-şi facă serviciul militar când a avut prilejul la diferite serbări ostăşeşti să îşi releve talentul său înnăscut. Absolvent al conservatorului, Const. Tănase a descreţit timp de aproape patru decenii frunţile spectatorilor, a căror apreciere a păstrat-o până la sfârşit. Director al companiei «Cărăbuş», Tănase a fost nu numai actorul cu verva nese­cată, nu numai animatorul teatrului de revistă şi comedii muzicale, dar îndrumătorul unei întregi pleiade de elemente tinere cari şi-au făcut un nume şi o carieră gra­ţie diriguirii pricepute a regretatului artist care a închis eri ochii. Omul de teatru era dublat în Const. Tănase de omul cu inimă, omul de bine. A fost răpus la 65 de ani de pneumonie şi moartea sa lasă regrete sincere în sufletele tuturor celor cari l-au cunoscut”.

Privit din perspectiva trecerii timpului, actorul Constantin Tănase rămâne în conștiința poste­ri­tății ca unul dintre marii noștri actori, care în vremuri de restriște a descrețit frunțile întristate și care în meteorica sa trecere pe acest pământ a oferit întreg sufletul său semenilor.