Copiii Sfântului Voievod Constantin Brâncoveanu

Familia Sfântului Martir Constantin Brâncoveanu rămâne, peste veacuri, un model exemplar de familie creştină. Căsătorit cu Maria, nepoata lui Antonie Vodă din Popeşti, Constantin Brâncoveanu a avut cu aceasta patru fii: Constantin, Ştefan, Radu şi Matei, şi şapte fiice: Stanca, Maria, Ilinca, Safta, Anca, Bălaşa şi Smaranda. În urma unei atente căutări în filele tomurilor din acele vremuri, am scos la iveală câteva date biografice despre cei 11 urmaşi ai Brâncovenilor.

Aşa cum privesc din fres­ca curată a ta­blo­ului votiv de la Mă­năstirea Hu­rezi, cu seninătate, strânşi le­gaţi unul de altul, înveşmântaţi în haine domneşti, preţioase, ar pă­rea că viaţa pământească a mem­brilor familiei marelui Con­stantin Brâncoveanu nu a fost încercată de neajunsuri. To­tuşi, otrava necazurilor nu i-a cruţat pe nici unul dintre ei. Fi­ecare chip este expresia unei cruci asumate până la moarte. In­formaţiile citate mai jos sunt re­produse după volumele: „Via­ţa lui Constantin Vodă Brân­co­vea­nu“, de Radu Vel Logofăt Gre­cianu; „Starea ţerilor lo­cu­i­te de români în secolul al XVIII-lea“, de Contele Nicolae Ro­ssetti, 1903.

Fiii martiri

Constantin. Este cel mai ma­re fiu al domnitorului Con­stan­tin Vodă Brâncoveanu, năs­cut în anul 1683. În ianu­a­rie 1706 s-a căsătorit cu „Aniţa sin Ioan Balş Stolnicul de la Mol­dova, fiindu-le nunta în ca­sa Banului Cornea Brăiloiu (Târ­gu Jiu)“. La 9 iunie 1699, îm­preună cu fratele său, Şte­fan, asistă la punerea celei dintâi cărămizi de la Biserica „Brân­coveni“. De asemenea, nu­mele său este menţionat a­lă­turi de cel al fratelui său şi de alţi boieri mari, în 1702, când îl primeşte la Văcăreşti pe solul en­glez Milord Paget.

Ştefan. Cel de-al doilea fiu al Sfân­tului Martir Constantin Brân­coveanu a văzut lumina lu­mii în anul 1685. S-a că­să­to­rit în luna februarie a anului 1709 cu Bălaşa, fiica lui Ilie Can­tacuzino sin Iordache Can­ta­­cuzino Vistierul de la Mol­do­va, cu care a avut o singură fii­că, pe Maria. Doamna Bălaşa se prăpădeşte în anul 1712. Şte­fan Brâncoveanu părăseşte, la rândul său, această lume, u­cis fiind, ca şi ceilalţi fraţi ai lui, în Ţarigrad, pe 15 august 1714. Şte­fan Brâncoveanu este auto­rul tipăriturii în limba greacă, a­părută la Bucureşti, „Cuvânt pa­negiric la marele Con­stan­tin“, urmată, la 1702, de „Cu­vânt panegiric la Adormirea Năs­cătoarei“. Întru veşnica po­me­nire a străbunicului său Pre­da Brâncoveanu, asasinat la T­ârgovişte în 1658, a scris în lim­ba greacă: „Cuvântare la pa­tima cea mântuitoare“ şi „Cu­vânt panegiric la Sfântul Ni­colae“.

Radu (Răducan). Este cel de-al treilea fiu al lui Cons­tan­tin Vo­dă, născut în anul 1690. A fost logodit cu fata lui Anti­o­hie Can­temir Vodă, cu care nu a a­pucat să se căsătorească, căci şi-a găsit şi el sfârşitul mu­ce­ni­cesc în sângerosul an 1714.

Matei. Cel mai mic dintre bă­ieţii Sfântului Voievod Con­stan­tin Brâncoveanu s-a năs­cut în anul 1702. Date succinte des­pre Matei, consemnate în cro­nicile vremurilor, arată că „la 1714, în 15 august, când a fost ucis şi el la Ţarigrad dim­pre­­ună cu ceilalţi fraţi ai lui, el era încă nevârstnic. La 1707, Con­stantin Vodă, cumpărând sa­tul Doiceşti de la Bălăceanul, au făcut la acel sat case, bise­rică de piatră, heleşteu şi vii şi le dărui fiului său mai mic, a­nu­me Mateiaş“.

„Vreau să mor creştin. Loveşte!“

Scena decapitării voievodului Constantin Brâncoveanu şi a celor patru fii ai săi a fost sur­prinsă de plenipotenţiarul ve­neţian la Ţarigrad, Andrea Me­mno, care, în scrisoarea sa că­tre dogele Veneţiei, a redat în­demnul înăbuşit de credinţă al bătrânului Brâncoveanu, a­me­ninţat cu securea deasupra ca­pului, la porunca sultanului Ah­med: „«Fiii mei! Iată, toate a­vu­ţiile şi tot ce am avut am pier­d­ut; să nu ne pierdem însă şi sufletele! Staţi tare şi băr­bă­teşte, dragii mei, şi nu băgaţi sea­mă de moarte. Priviţi la Hris­tos Mântuitorul nostru câ­te a răbdat pentru noi şi cu ce moar­te de ocară a murit; cre­deţi tare întru aceasta şi nu vă miş­caţi, nici vă clătiţi din cre­din­ţa cea pravoslavnică pentru via­ţa şi lumea aceasta». La a­ces­te cuvinte, Ahmed se făcu ca un leu turbat şi porunci să li se ta­ie capetele. Gâdele înfiorător ri­dică securea şi capul marelui vis­tier Enache Văcărescu se ros­togoli pe pământ. Apoi se în­ce­pu cu uciderea copiilor. Când gâ­dele ridică securea la capul fe­ciorului celui mai tânăr al dom­nului, Beizadea Mateiaş, a­ces­ta se îngrozi de spaimă; săr­ma­nul copilaş, văzând atâta sân­ge de la fraţii lui şi de la Vă­că­rescu, se rugă de sultan să-l ier­te, făgăduindu-i că se va fa­ce turc. Însă părintele său, dom­nul, al cărui cap căzu în ur­mă, înfruntă pe fiul său şi zi­se: «Mai bine să mori în legea creş­tinească, decât să te faci pă­gân, lepădându-te de Iisus Hris­tos pen­tru a trăi câţiva ani mai mult pe pământ!» Copi­la­şul as­cul­­tă şi ridicând capul, cu glas în­geresc zise gâdelui: «Vreau să mor creştin. Lo­veş­te!» În urmă, u­cise şi pe Brânc­o­veanu.“

Cele şapte fiice

Stanca. S-a născut pe la anul 1676. La vârsta de 16 ani s-a căsătorit cu Radul Beizadea sin Iliaş Vodă, „a cărora nuntă s-au făcut la luna lui noemvrie, în­să veselie domnească mare şi în­frumoseţată, care în zilele noas­tre asemenea aceea n-am po­menit“ (cf. „Condica Veliţilor Bo­eri“, Arhivele Naţionale Is­to­ri­ce Centrale). Soţul ei moare, în 29 martie 1705, şi rămâne vă­­duvă. Nouă ani mai târziu, se stinge şi doamna Stanca, fă­ră să fi lăsat urmaşi. „În aceste zi­le de nehotărâre, căzu bolna­vă fiica mai mare a Voevodului, Doam­na Stanca, care în agonie chie­mă pe Doamna, mama ei, şi su­rorile ei, arătându-le haluci­nând o ceată de turci care smu­ceşte de grumaz pe tatăl ei, vro­ind să-l ducă la Con­stan­ti­no­pol. Cu greu fu liniştită de cei di­n jurul ei, dar muri după câ­te­va ore“.

Maria. A venit pe lume în a­nul 1678. S-a căsătorit cu Bei­za­dea Constandin Duca, zis şi Du­culeţ, voievod al Moldovei în do­uă rânduri, fiul lui Gheorghe Du­ca Vodă. Moare de ciumă, în Ţa­rigrad, în anul 1697. Lasă în ur­mă un copil, pe care Con­stan­tin Brâncoveanul Vodă îl a­duce din Ţarigrad în Ţara Ro­mâ­nească, chiar în acel an, „ca să-i fie de mângâiere întris­tă­ciu­nei ce avea de fiica Mării Sa­le, Doamna Maria“.

Ilinca. Anul 1682 a rămas con­semnat ca anul naşterii ce­lei de-a treia fiice a soţilor Brân­coveni. S-a căsătorit cu Scar­latake sin Alexandru Ma­vro­cordat Dragomanul. După moar­tea acestuia, în anul 1699, Ilinca doamna se recăsătoreşte cu Şerban Vel Logofăt şi vel Spătar, sin Şerban Grecianu Vel Logofăt.

Safta. S-a născut pe la anul 1686. S-a căsătorit cu Iordache Cre­ţulescu Vel Cămăraş şi în ur­mă Vel Vornic, în anul 1700. Po­trivit documentelor din acele tim­puri, Iordache Creţulescu moa­re în anul 1746 şi este în­gro­pat în Mitropolia din Bu­cu­reşti. Doamna Safta trece în lu­mea drepţilor în luna aprilie a a­nului 1747. Este înmormânta­tă alături de soţul ei, după ce, cu o lună înainte de a-şi da ob­ştes­cul sfârşit, mai exact pe 1 mar­­tie 1747, împreună cu fe­cio­r­ii săi, a închinat Mitropoliei pen­tru sufletul soţului ei trei mo­şii: Voineşti sud (Dâmbo­vi­ţa), Gogoşi sud (Mehedinţi) şi Go­jdibrodul (Romanaţi). Cei doi soţi, Safta şi Iordache, sunt cti­torii Bisericii Kretzulescu din Bucureşti. De asemenea, ei au avut patru băieţi şi o fată, stră­moşii cunoscuţilor Creţu­leşti de mai târziu.

Ancuţa. Despre cel de-al 9-lea urmaş al domnitorului Ţă­rii Româneşti se cunosc puţine in­formaţii. Se ştie doar că s-a năs­cut în anul 1691 şi s-a că­să­torit, în anul 1705, cu Ni­colae Postelnicul sin Ior­da­che Ruset Vel Vistier.

Bălaşa. A văzut lumina zilei în anul 1693. În luna octombrie a anului 1708 s-a căsătorit cu Ma­nolache Lambrino (viitorul ban al Craiovei), sin Chiriţă An­dronache (Lambrino) Harto­fi­lax. În luna aprilie a anului 1745, cei doi soţi fac un act de da­nie şi de milă bisericii lor, clă­dită în Bucureşti, cunoscută pâ­nă astăzi sub numele de „Dom­niţa Bălaşa“. Tot în anul 1745, pe 30 mai, cei doi soţi mai dă­ruiesc bisericii lor moşia Săcuieni. Bălaşa doamna a murit în anul 1752, fără a lăsa vreun urmaş.

Smaranda (Zmaragda). Me­zi­­na familiei Brâncoveanu s-a năs­cut în anul 1696. S-a că­să­to­rit la vârsta de 16 ani, în ziua de Rusalii, cu Constandin Pos­tel­nicul şi Vel Sluger sin Gri­go­rie Băleanul Vel Logofăt. Nu au trăit împreună multă vre­me, căci Smaranda a murit, iar Con­stantin s-a căsătorit cu Bă­la­şa sin Şerban Grecianul Vel Lo­gofăt; din prima căsătorie nu a rezultat nici un urmaş.